V-a plăcut oul cu panseluțe de la Târgul de Paște organizat de Primăria Timișoara? Ar fi trebuit să vă placă, pentru că a fost într-adevăr o piesă remarcabilă. Nu de alta, dar panseluțele, mocheta verde, conturul de ou și o tablă pe care scria „Târgul de Paște” au costat… peste 5.000 de euro!

Târgul de Paște, organizat de primărie în centrul Timișoarei în perioada 17 martie – 10 aprilie, a adus, în acest an, decorațiuni speciale. Au fost, o dată, deja celebrii iepurași cu „mâini” și „picioare” rupte, despre care unii timișoreni cârcotași au spus că sunt cei de anul trecut, vopsiți și cosmetizați cât să arate bine la poze. Apoi, căsuțele au fost ornate cu mochetă verde, pe care au fost prinse ouă din plastic și flori de gerbera artificiale. Surpriza a fost însă pe platoul din fața Operei, unde a apărut o construcție în formă de ou, „umplută” cu ghivece cu panseluțe și urcată pe un podium, străjuit de niște nuiele răsărite din conuri făcute din aceeași mochetă verde cu flori artificiale. Estetica ineditului ou a stârnit comentarii intense pe rețelele de socializare, fiind catalogată de mulți utilizatori între kitsch și prost gust extrem. Sunt, evident, reacții subiective și este imposibil să mulțumești pe toată lumea.

Organizarea Târgului de Paște a costat bugetul local 200.000 de lei, sumă alocată prin Agenda Culturală votată în luna martie. Cu acești bani s-au plătit scenele, serviciile de sonorizare și artiștii care au asigurat partea muzicală a târgului și, desigur, decorațiunile. Pentru „Oul cu panseluțe” din fața Operei a fost alocată o sumă care reprezintă aproape 12% din întregul buget al târgului. „Oul floral de Paște”, pentru că așa s-a numit oficial, a costat exact 23.935 lei! Adică aproape 5.200 de euro. „Acest proiect include construcția decorativă ou floral, podium construcție gazon, flori în ghivece, sigla cu «Tg Paște» pentru ou, manoperă”, a precizat, într-un răspuns solicitat de deBanat.ro, Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultură, organizatorul târgului. Domnului Dehelean nu i s-a părut important să ne precizeze, așa cum am solicitat, și procedura prin care a fost selectată firma care a realizat „opera”. Ne-a comunicat totuși că este vorba despre SC Mibigo Exclusiv Trading SRL, cu sediul în Reșița. Societatea este înființată în 2016 și are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al florilor și al plantelor. Administrator și unic asociat al este Bianca Negrea. Aceasta s-a ocupat și de decorațiunile cu mochetă și gerbera de plastic de pe căsuțele de la Târgul de Paște și este unul dintre floriștii invitați constant la Timfloralis.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
„Oul” respectiv a fost în mod clar un Kitsch, așa cum îi place primarului Robu. De asta nu s-a îndoit nimeni la Târgul de Paști, dar că a costat peste 5000 de euro, din banii noștri, asta chiar că m-a lăsat mască. Mie mi se pare că a fost un pretext bun pentru ca suma respectivă să intre în buzunarele organizatorilor respectivi. Cu alte cuvinte, furt. Ăsta-i Robu, un artist al bâlciului ieftin, cu sclipiciuri, cu mult plastic și luminițe colorate. Că în rest, nu-i în stare să facă nimic. Toate promisiunile sale sunt niște tromboane, basme de adormit copiii. Când e vorba de fapte, nu-i iese bine mai nimic. Se vede asta și din starea actuală a orașului, pe străzile căruia apar șantiere pe nepusă masă, care apoi încremenesc în peisaj cu lunile. La Primărie avem doar un marțafoi megaloman și narcisist, nu un primar așa cum ar merita Timișoara, care s-a înconjurat numai de pupincuriști care-i ridică osanale.
Vorba unor prieteni: hidosenia aia semana mai mult cu un cosciug, dar nah pana la urma tine de gusturi 🙂
Decoratiuni penibile pentru un catun probabil aflat in faliment nu pentru Timisoara ”orasul florilor”.
@ dobre
nimic nu-i pe gratis in lumea asta.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
- Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
- Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
- Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
- Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
- Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
- Ca pericolul extremist să mai scadă, AUR nu trebuie izolat, ci adus la putere. Şi de Nicuşor Dan ne-am lămurit doar când a ajuns preşedinte
- Biodac, la un an și trei luni de la prima poveste: borcanele lui Gheorghe Revnic merg mai departe

Administratie
Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Citeşte tot articolul

Politica
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Citeşte tot articolul

Sport
ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Citeşte tot articolul

Social
Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Citeşte tot articolul
Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Record de participare la UVT Liberty Marathon
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
Economic
Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
Citeşte tot articolul
Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului







































Comentarii prin facebook