Retim renunță la curățenia străzilor din Timișoara. Ce se întâmplă din 5 august

După 12 ani, Retim nu mai vrea să se ocupe de salubrizarea stradală din Timișoara. Compania a decis că nu ar renta din punct de vedere economic și nu s-a prezentat la licitația organizată de PMT. Ce se întâmplă din 5 august? Sunt două variante ca să nu rămânem cu gunoaiele pe străzi.
retim
Primăria Timișoara avea contract cu Retim Ecologic Service SRL din vara lui 2006, încheiat pe o durată de 8 ani. El a fost prelungit , așa cum permitea înțelegerea, în 2014, cu 4 ani, până în 4 august 2018. În aprilie 2018, Primăria Timișoara a demarat licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de curățenia orașului. Pe SEAP a fost publicat anunțul privind „acordul cadru pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare stradală”. „În baza acordului cadru și a contractelor subsecvente vor fi prestate servicii de salubrizare stradală în municipiul Timișoara, în conformitate cu cerințele impuse în caietul de sarcini și anexele acestuia (…) Durata prezentului acord-cadru: 4 ani (48 luni)”, se preciza în anunțul din sistemul electronic de achiziții publice. Valoarea estimată a acordului-cadru este de 117,67 milioane lei, cu TVA. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 iulie, ora 15, ofertele urmând să fie deschise tot atunci.

Retim, actualul operator de salubritate, a decis să nu participe la această licitație, astfel că dacă PMT nu anunță câștigătorul licitației, din 5 august, teoretic, nu va mai avea cine să strângă gunoaiele de pe străzile Timișoarei. Ce se întâmplă de atunci? Mingea este 100% în curtea municipalității. „Partea de curățenie și întreținere stradală nu va mai continua. Nu putem noi să răspundem ce se va întâmpla din 5 august. Este o licitație publică în desfășurare, în 9 iulie a fost termenul limită de depunere a ofertelor. Decizia noastră economică a fost să nu participăm. Actualul contract se încheie. Juridic vorbind, este simplu. Nu putem noi să anticipăm ce face PMT, dar există variante legale pe care probabil le va accesa. Nu avem de unde să știm când se va finaliza, dacă se va finaliza licitația. Ce putem noi spune este că am notificat de mai multe ori PMT, chiar recent. Nu putem să luăm locul partenerului contractual”, a declarat, miercuri, Dan Pascu, directorul general al Retim.

Din punctul de vedere al primarului Nicolae Robu, Timișoara nu va fi sufocată de gunoaie, chiar dacă nu va fi anunțat câștigătorul licitației. „Există posibilitatea legală de prelungire a contractului. Nu vom lăsa orașul fără operator de salubritate. Sper ca licitația să se încheie cu bine și să avem operator de când expiră contractul. Nu știu exact cu cât se poate prelungi, cred că cu 45 de zile, dar 100% se poate prelungi”, ne-a declarat Robu. Administratorul public, cel care se ocupă de licitația pentru acest serviciu, este optimist. „S-a înscris o singură firmă a existat, de asemenea, o contestație, dar ea a fost respinsă de CNSC. Dacă firma a depus toate actele, semnăm la timp contractul. Suntem în procedura de evaluare”, a precizat Robert Kristof. Unica ofertă aflată în evaluare la PMT provine de la RER Vest, o firmă din Oradea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

domnul vasile a spus: (iulie 18th, 2018 at 13:25 )

Astia din primaria Timisoara chiar nu sunt intregi la cap ???

Costel a spus: (iulie 18th, 2018 at 13:30 )

@domnu vasile, Ati avut vreodata impresia ca ar fi?

Mada a spus: (iulie 18th, 2018 at 13:37 )

Deci RER Vest, de pe pagina lor: „În aprilie 1996 s-a înfiinţat la Oradea societatea mixtă româno-germană RER-RWE ECOLOGIC SERVICE ORADEA S.A., cu sediul în Oradea, str. Tudor Vladimirescu nr. 79, având ca acţionari fosta regie de gospodărie comunală a municipiului, Consiliul Local Oradea şi compania RER-RWE Entsorgung România – aceasta din urma reprezentând concernul german RWE Entsorgung AG, în România.”
RETIM: „RETIM Ecologic Service SA este o companie înfiinţată în 1997 în urma asocierii Consiliului Local Timişoara cu firma germană RWE. Ulterior acţiunile acesteia din urmă au fost preluate de concernul RER. ”
Adica aceeasi Marie cu alta palarie? Acelasi actionar german, dar nu RETIM care este in asociere cu CL Timisoara, ci „RETIM-ul” oradean?
Ce ne scapa aici?

Stelu a spus: (iulie 18th, 2018 at 13:55 )

Timisoara…vin aia de la Oradea sa-ti stranga gunoiul iar operatorul din curtea ta merge pe coclauri, la Arad, Hunedoara si alte asemenea locatii extrajudetene?!? Orasul asta se sufoca in prostia conducerii sale. Nu votam comunistii, doar pro.stii.

TM a spus: (iulie 18th, 2018 at 15:36 )

domnul vasile a spus:
(July 18th, 2018 at 13:25 )
Astia din primaria Timisoara chiar nu sunt intregi la cap ???

Poți fii mai explicit? Dacă RETIM-ul nu mai poate / vrea să participe la licitație, îi poate obliga cineva?
Argumentează de ce afirmi că nu sunt întregi la cap. Dacă poți și ai argumente.

Costel a spus: (iulie 18th, 2018 at 15:46 )

@TM, domnul Vasile (nu soferul) s-a referit, probabil, ca cei din primarie, niste incapabili, au asteptat pana in ultimul moment pentru a organiza licitatia, probabil au sperat sa se prezinte si RETIM-ul, sa-i lase Mecedesul lui robu. Deci, au un contract valid pana in 4 August 2018, iar ei primesc plicurile cu oferte pana in 9 Iulie 2018, mai putin de o luna pana expira contractul vechi. Dupa aceea decizia, contestatiile, semnarea contractului. Iar nenea nestiutorul declara, nonsalant: „Nu știu exact cu cât se poate prelungi, cred că cu 45 de zile, dar 100% se poate prelungi”.

anteconbega a spus: (iulie 19th, 2018 at 08:24 )

Avem un model excepţional, déjà vu: tineri liberali în frunte cu sexagenarul lor lider, ALEE Robu, făcând curat în centrul Timişoarei după o manifestare culturală cu mult gunoi lăsat în urmă. PNLAE Timiş poate prelua rolul de gunoier al RETIM. Aşa cum au curăţat liberalismul în judeţ, robulienii pot curăţa, la propriu, şi Timişoara, ba şi comunele periurbane! Baftă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
În această seară, la ora 19.38, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a fost anunțată de mecanicul unei locomotive care tracta trenul IRN 12992009, operat de CFR Călători, că pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia, de existența, la km 507+800, a unei unei porțiuni dintr-o plasă utilizată în zona unor lucrări, agățată de firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incident pe calea ferată din Timiș. Intervenție la rețeaua de alimentare de înaltă tensiune
Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.