La multi ani, Timisoara!

3 August este Ziua Timișoarei din 1999, din momentul în care se împlineau 80 de ani de la momentul intrării trupelor româneşti în orașul de pe Bega, respectiv instaurarea administraţiei româneşti.

ziua timisoarei

La mijlocul anului 1919, Banatul istoric era o zonă fierbinte a Europei postbelice şi a ocupat un loc important în timpul discuțiilor Conferinţei de Pace din Paris, unde, din considerente politice, s-a decis dezmembrarea acestei provincii. S-a stabilit că sârbii se vor retrage spre vest, astfel că militarii au părăsit Timișoara pe 27 iulie 1919. O zi mai târziu, dr. Aurel Cosma, prefectul judeţului Timiş-Torontal, a decretat preluarea puterii. Pe 1 august au ajuns la Timișoara primii jandarmi români, iar pe 3 august au intrat în oraș unitățile Armatei Române, condse de colonelul Virgil Economu.

„Duminică în 3 August 1919 trupele române, sub comanda colonelului Economu, intră în Timişoara, în uralele nesfârşite ale populaţiei entuziasmate. Intrarea se face la ora 8,30 pe strada Recaşului. La vama oraşului, trupele sunt întâmpinate de o mulţime imensă, îmbrăcată în haine de sărbătoare (…) Mulţimea însoţind pe crainicii unei ere nouă, ajunge în Piaţa Unirii, unde protopopul ortodox român Ion Oprea salută pe eliberatori şi-i asigură de neţărmurită dragoste frăţească. Banatul e pe vecie unit cu România”, scrie dr. Nicolae Ilieşiu, în lucrarea sa „Timişoara, monografie Istorică”.

Din cauza situaţiei speciale a Banatului, momentul sosirii trupelor românești a fost cunoscut doar cu trei zile înainte. Cu toate acestea, mărturiile vremii consemnează că la sărbătoarea de la Timișoara au fost prezenți peste 100.000 de oameni, din întregul Banat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Istorie a spus: (august 3rd, 2013 at 11:53 )

Sa nu uitam ca trupele franceze au eliberat banazul in momentul in care sarbii au inceput sa macelareasca romanii. Au murit 30000 de tineri romani in zilele acelea, asasinati de hoardele sarbe. Comunistii au schimbat istoria si au facut din sarbi prieteni desi acestia si acum ne batjocoresc(Valea Timocului)

psihopat a spus: (august 3rd, 2013 at 14:19 )

s-au retras fortele de ocupatie sarbesti, ne-au ocupat altii. Care-si bat joc de noi de 94 de ani si ne tot trag in jos, dupa ei.
Sau ca sa-l citez pe Traian Vuia , care zicea referindu-se la unirea de la 1918: „daca pui in acelasi cos mere stricate si mere sanatoase, nu cele sanatoase le vor insanatosi pe cele putrede, ci si cele sanatoase vor putrezi”.

alina a spus: (august 3rd, 2013 at 15:22 )

megeti in valea timocului sa vedeti cum sunt tratati romanii de sarbi si faceti o diferenta. tot banateanul are un exagerat cult al personalitatii cand vine vorba despre sarbi, dar astia fac pe noi din toate pozitiile, asa cum au facut de cand suntem pe pamantul asta.

ddt a spus: (august 3rd, 2013 at 19:37 )

ziua asta e o catastrofa pentru orice Banatean. in fotografie se vad numai soldati, pentru ca a fost o ocupatie in toata regula. Banatul a fost impartit in doua de Sirbi si Rominia. am ajuns pe mina unei Administratii incapabile care pina azi, 90 de ani mai tirziu nu a administrat nimic ci doar a improvizat de la o zi la alta, indiferent ca era comunism sau nu. o zi trista pentru Banat.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (august 4th, 2013 at 03:03 )

LA MULTI ANI TIMISOARA !!!UN ORAS FRUMOS CU OAMENII FRUMOSI!!!!SIGUR MAI SINT MULTE DE FACUT DAR LA MULTI ANI!!!!HAI POLI TIMISOARA VICTORIE CU GAZUL !UN CADOU DE ZIUA TIMISOAREI!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

@ddt a spus: (august 4th, 2013 at 06:50 )

stai jos, esti repetent! in timisoara interbelica, aflata sub administratie romaneasca, banatenii au trait cel mai bine. nasolia s-a produs dupa ce au ajuns la putere comunistii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.