Tricouri cu Nelu Furtado n-aveti?

Prin toate țările cu fotbal performant, cluburile își scot o bună bucată a bugetului anual din comerțul reciproc avantajos pe relația cu tifoseria. Bănuiesc că Real și-a scos deja multele milioane cheltuite cu aducerea lui Ronaldo, la fel și Barca cu Messi, din vinderea de tricouri. Fularele, vuvuzelele, brelocuri, șepci, pălării, șorturi, brichete și câte alte nimicuri din astea sunt vândute și în România la tot stelistul care de mic visează s-ajungă odată și-odată mare aurolac. La noi bate vântul. Și când am avut stadionul aproape plin cu Dinamo, și acum, când la meciul cu Corona tribunele erau mai pustii decât în liga secundă. Marketingul e o frumoasă știință, despre care conducătorii lui Poli ne vor povesti mai târziu.

Când deBanat a împlinit trei anișori, președintele lui Poli, Florențiu Staicu, a dăruit nașei un tricou de joc Macron, inscripționat pe spate cu numele ziarului. Frumos gestul, frumos echipamentul! Atunci l-am întrebat pe primarul Nicolae Robu de unde pot să-mi cumpăr și eu așa ceva. „Din păcate, la acest capitol stăm prost”, recunoștea edilul Timișoarei, trimițându-mă involuntar la „Torpilă” sau alți vânzători neoficiali. Bun, înțeleg că tricouri cu Bărbuț ar fi mai greu de găsit, că se vând la raionul de copii, dar măcar unul plin de tatuaje cu numele lui Șeroni tot mi-aș fi cumpărat, să-l am ca amintire când o fi mai rău sau mai bine.

Bine-bine, oricine mi-ar putea aminti că jucăm în alb-negru și că astfel produsul nu ar putea fi vandabil în fața unui oraș cu troilebuze alb-violete. Poate că așa e, dar măcar aș fi încercat, mai ales că în calitate de primărie-patron la club aș fi avut multiple variante de spații comerciale în care să atrag o astfel de afacere. Un tricou cu ACS Poli, cu tot cu emblema aia neinspirată pe piept, ca și impecabilul tricou în dungi alb-violete al celor de la ASU, vor face parte la un moment dat din istoria zbuciumată a acestul club, motiv pentru care mai mulți ca mine ar putea cumpăra așa ceva.

Să nu credeți cumva că administratorii lui ACS Poli nu fac marketing. În aceste zile întârzie anunțul oficial cu sponsorul principal, firma care va apărea pe cel mai vizibil loc de pe tricourile alb-negre. Cel mai probabil nu va fi colosul Samsung, ci un important și de tradiție fabricant local de bere. Suma cerută: 500.000 euro. Suma primită: 200.000, ceea ce nu e formidabil, dar e mai mult decât nimic. O altă cale spre banii din publicitate ar fi achiziționarea unui sistem LCD de panotaj pe marginea terenului de joc, instrument dedicat chiar micilor investitori locali, care, pentru suma modică de 1.000 euro pe minut, ar putea deveni vizibili chiar în transmisiile posturilor naționale. Numai jumătate din spațiul vândut astfel ar atrage aproape un milion de euro anual clubului, dar să trecem de achiziție, că altfel vindem pielea ursului din pădure.

Divagând puțin de la subiectul cu marketingul incomplet, dacă nu chiar defectuos de la ACS Poli, mărturisesc că nici acum nu am înțeles de ce prudența ne-a făcut să jucăm în alb-negru, când puteam juca în violet-negru. De ce, juridic vorbind, albul are alt statut decât violetul în combinația cu negrul? De ce cu alb-negru ne-am putut feri mai bine de creditorii lui Iancu, iar în negru-violet eram buni de plată? În fine, să lăsăm la o parte aceste frustrări și să ne cumpărăm tricouri din altă parte, online, de la cluburi mult mai grijulii cu acest aspect. Cluburi precum Ripensia sau ASU Politehnica, care, neavând liniștea bugetară a poliștilor municipali, sunt nevoite să scoată bani și prin rețetele normale ale marketingului. Uite, așa am rămas anul ăsta fără tricou cu vârful de lance Nelu Furtado.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ady a spus: (octombrie 6th, 2013 at 11:34 )

Trebuie cautat neaparat un investitor privat serios,cu este dl Dinu la rugby,alfel nu este nici o sansa de performanta.Stim cu totii ca atata timp politicul conduce rezultatele vor lipsi,cuma vorbim doar de interese,pile,relatii, ca la stat de altfel.

pif a spus: (octombrie 6th, 2013 at 12:53 )

de foarte mult timp aud ca vinzarea unui tricou, fular, etc. se numeste marketing. de ce oare? ce legatura are marketingul, care este o sondare a pietii ptr. diferite scopuri cu banala vinzare a unor tricouri de echipa de fotbal? in loc sa ne plingem ca salariile fotbalistilor sint atit de mari si se platesc din bani publici ar trebui pus mina si organizata o vinzare de tricouri, pur si simlu. sau conducatorii sint prea „fini” pentru asa ceva si prefera sa cheltuie banii in loc sa-i si cistige, cit de putin?

Nepriceputeanu a spus: (octombrie 6th, 2013 at 14:41 )

Nu inteleg cum o conducere, mai bine zis o gramada de conducere, sau o armata de conducere, BINE PLATITA, cum este cea de la POLI, reuseste sa nu faca chiar nimic??? Macar din plictiseala,dupa un timp, te pui si faci ceva, catusi de putin acolo, dar chiar nimic-nimic-nimic??? Sponsori nu, informatii,prezentari, etc pe site-ul oficial nu,activitati de promovare prin oras, scoli,spitale,complexe comerciale -NU ! Parca vad ca si in aceasta perioada de intrerupere de campionat,DIN NOU NU SE va reusi perfectarea a NICIUNUI MECI AMICAL!!!! Desi si sarbii stau si ungurii stau !?! Deci chiar NIMIC! Cum e posibil?

anonim a spus: (octombrie 6th, 2013 at 17:54 )

Poate face publica domn primar organigrama clubului ca sa vedem si noi unde se duce diferenta de bani dintre bugetul anuntat si salariile jucatorilor. Au, au, ce am vedea si ce ne-am mai minuna !

carcalete a spus: (octombrie 8th, 2013 at 07:16 )

asa e, dar titlul e belea! :)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.