În urma tragediei cu copilul din București omorât de maidanezi, România are, în fine, o lege privind îndepărtarea câinilor comunitari de pe străzi. Nu-i vorba de eutanasisere, genocid sau mai știu eu ce. E vorba, pur și simplu, de strângerea câinilor de pe străzi. Nicăieri în această lume, probabil nici în țările bananiere, străzile nu sunt invadate de câini fără stăpâni. Ca să nu mai vorbim de oameni mâncați de câini! Ca atare, este absolut normal ca acești câini fără stăpân să fie culeși de pe străzi și duși în adăposturi, de unde pot fi luați, pe bază de semnătură, de marii „iubitori” de animale, organizați în zeci, sute, mii de asociații care nu mai pot de dragul maidanezilor. Și mai ales a banilor care se învârt în această afacere.
În caz contrar, vine soluția dureroasă a eutanasierii. O soluție absolut necesară, atâta timp cât problema n-a fost rezolvată, timp de mai bine de două decenii, prin mijloace paleative. Așa cum o tumoare canceroasă trebuie extirpată cu cuțitul. Revin însă la marii „iubitori” de animale. (Intenționat pun ghilimele, fiindcă nu știu dacă la mijloc e dragoste sau altceva.) Știți câți câini au fost adoptați în Timișoara după ce legea a intrat în vigoare? Opt! Bine, asta a fost săptămâna trecută, poate între timp sunt zece. În rest, aceste asociații au fost extrem de vocale, întrecându-se în mitinguri, urlături, înjurături sau mai știu eu ce. La nivel național, în frunte cu o babă avocată, turnătoare la Securitate, și adulatoare de Ceaușești și Gigi Becali. A, era să-l uit și pe Vadim Tudor, care făcea spume la gură, uitând probabil să-și ia medicamentele.
Într-un fel e de înțeles durerea acestor asociații care au trăit mult și bine de pe urma câinilor maidanezi, fiind abonate atât la bani publici, cât și la cei strânși din diverse sponsorizări. Șmecherii au pus mâna și pe bani europeni în acest sens. Rezultatul a fost că, an de an, numărul maidanezilor a crescut, ei devenind tot mai sălbatici. Dacă n-au avut nicio treabă cu maidanezii, decât din gură, în schimb aceste asociații au impus în mai multe orașe din țară, inclusiv în Timișoara, o măsură care n-are nicio legătură cu iubirea de animale. E vorba de sterilizarea câinilor cu… stăpân, câini care au avut ghinionul să n-aibă părinți de rasă. Și această măsură a fost luată în urma unor negocieri între asociații și primari: „Ne lăsați câinii de pe stradă în pace, în schimb vă dăm câinii din casele și curțile oamenilor să-i castrați”.
Dincolo de faptul că e un demers extrem de greu de pus în practică (cine va da drumul în case „castratorilor”?), el îndepărtează atenția autorităților de la adevărata problemă: câinii de pe străzi. Nu mai discut aici de neplăcerile aduse celor care iubesc cu adevărat câinii, adoptându-i și având grijă de ei. Mai mult, așa cum am prezentat un caz din Timișoara, și hingherii. în loc să ia de pe străzi maidanezii, mai găsesc dintre cei care au stăpân. Deși aparent ar trebui să fie în tabere adverse, hingherii, la fel ca asociațiile, trăiesc de pe urma câinilor de pe străzi. Exact ca în cazul asociațiilor, adio maidanezi, adio obiectul muncii, adio bani! Și atunci e normal să faci lucrurile în bășcălie, când problema e simplă, la urma urmei. Adică, umfli maidanezul de pe stradă, îl duci în adăpost, aștepți două săptămâni să vină „iubitorul” de animale să-l ia și să-l ducă acasă, nu înapoi pe stradă! Că aici e problema. I-a dat drumul pe stradă, umflă-l cu amenzi, să plătească și copiii lui în viitor. Dacă nu vine „iubitorul” de animale, ocupat cu mitingurile, asta e! This is the end!
Comentarii prin facebook