Jazz TM își anunță primul invitat de marcă: Anoushka Shankar. Fiica lui Ravi Shankar și sora vitregă a lui Norah Jones, ea va urca pe scena de la Timișoara pe 11 iulie, pentru a-și promova cel mai recent album, apărut în toamna anului trecut.
Anoushka Shankar este o sitaristă și compozitoare aflată la confluența mai multor stiluri muzicale, pe care a reușit să le îmbine într-o notă unică. Artista în vârstă de 32 de ani este considerată răspunzătoare de „aducerea sunetelor Indiei în muzica mainstream”. Anoushka a cucerit lumea întreagă cu o abordare nouă asupra sitarului. Ea îmbină muzica indiană, jazz-ul, flamenco și muzica electronică sau clasică, dovedindu-se unul dintre cei mai importanți exponenți ai cross-overului. A colaborat, printre alții, cu Sting sau Lenny Kravitz, dar și cu tatăl ei, Ravi Shankar. Cel mai recent album al artistei, „Traces of You”, a apărut în toamna lui 2013 și o are ca unica invitată pe Norah Jones, sora vitregă a Anoushkăi. În concertul de la Timișoara, programat pentru 11 iulie, Anoushka Shakar va fi acompaniată de Manu Delago (hang, tobe, percuție), Ayanna Witter-Johnson (voce, pian, violoncel), fratele ei, Sanjeev Shankar (shehnai), Pirashanna Thevarajah (percuție indiană) și Danny Keane (violoncel și pian).
Comentarii prin facebook