Stoia zice: abatorul, distrus in 20 de ani, reparat in cateva luni / FOTO

În câteva luni, proprietarii abatorului de pe Bd. Eroilor de la Tisa vor repara ce s-a stricat în ultimii 20 de ani. Asta susține viceprimarul Traian Stoia, care a primit asigurări că acest lucru se va întâmpla până la vară.

abator

Abatorul a fost construit la începutul anilor 1900 şi, în ultimele două decenii, a fost lăsat să se deterioreze încet, dar sigur. În toamna anului trecut, proprietarii lui au fost amendați de primărie cu 8.000 de lei, pentru nepăsarea lor. De atunci, promit că se apucă de lucru. Viceprimarul Traian Stoia inventariază periodic progresele și acum pare mulțumit. „Am fost joi la Abator. Se lucrează la gard. Turnul şi cele două clădiri monumente istorice sunt într-un hal fără de hal. Ei au acum un contract cu o firmă de construcţii care a realizat în toamnă defrişările acelea masive de pomi şi tufărişuri care existau pe acel perimetru (…) Acum au un grafic. De săptămâna viitoare, de la sfârşitul săptămânii, trebuie să intre şi la clădire”, a declarat social-democratul. Conform acestuia, în câteva luni, clădirea va fi readusă la stadiul în care a fost preluată de firma care face parte din Țiriac Holding. „Eu sper că până în vară se termină. Nu mă interesează dacă au sau n-au bani să facă mall-ul, pe mine mă interesează să readucă la forma iniţială ceea ce s-a deteriorat în timp ce dânşii erau proprietari. Este o obligaţie a unui proprietar”, a mai spus viceprimarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

roxana a spus: (martie 10th, 2014 at 10:49 )

Stiu ca vine 1 aprilie, asa ca ideea „reabilitarii” este OK. Daca cineva crede ca cei 8.000 de lei, reluati lunar prezinta altceva decat un „mizilic”, se inseala.
Si apoi afirmatia cum ca aceasta „clădire va fi readusă la stadiul în care a fost preluată de firma care face parte din Țiriac” mi se pare hazlie (am cel putin 3 motive, prima, care este „acel stadiu initial”, a doua „si cum va fi dupa aceea” si „pe banii cui?”; altele nu le mai insir). Situatia este mul mai simpla pentru „Casa Muhle” unde tot nu se intampla nimic (se deterioreaza vizibil de la luna la luna)

@roxana a spus: (martie 10th, 2014 at 10:57 )

La Casa Muhle nici nu se va mai intampla nimic bun. Primaria a anuntat ca nu vrea s-o cumpere, proprietarii o lasa sa se faca praf, pentru ca nu au nici un interes si nu se va gasi nimeni s-o cumpere la pretul pe care il cer ei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.