Fotbalul timisorean in colaps

Poli Timișoara a abordat acest campionat în două ipostaze, așa cum de altfel s-a întâmplat și în anul precedent. Respectiv, cu ACS Poli în prima ligă și cu ASU Poli în a IV-a. Prima echipă avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare (cu toate că la un moment dat se vorbea de o clasare în prima jumătate a clasamentului), iar a doua, o promovare în eșalonul III. Nu mai comentez motivele acestei scindări. A fost, pe deoparte, ambâțul unor șefi ai galeriei de a controla noua echipă, peste care s-a suprapus interesele politice ale unor lideri ai Druckeriei, care au manipulat în mod grosier niște naivi îndrăgostiți de fotbal împotriva primarului Nicolae Robu. (Evident, niciodată manipulatul nu-și dă seama că e manipulat, iar când realizează într-un târziu acest lucru, nu recunoaște de jenă). În fine…

Cu câteva etape înainte de final, ambele echipe sunt pe cale de a rata obiectivele. Personal, cred totuși că ASU Poli își va rezolva problema, chiar dacă nu pe terenul de joc, ci în culise, astfel că va avea șansa să joace din toamnă pe stadionul din Giarmata. E adevărat, mai trebuie rezolvat și un baraj, dar ce nu se poate? Așa că mă voi referi, în cele ce urmează, la ACS Poli. Ceea ce se întâmplă acum e doar efectul amatorismului care a înconjurat echipa la start. Un lucru pe care l-am scris și l-am repetat în acest colț de pagină. S-a ajuns aici fiindcă clubul a fost organizat ca o societate de stat, în care diverși politruci sau apropiați ai unor partide au primit diverse sinecuri. Am ajuns aici fiindcă, din cauza aparatului extrem de stufos, nimeni nu-și asuma vreo răspundere. Neexistând răspundere, toți din staff făceau ce le trecea prin cap. Că doar lucrau cu bani de la buget! S-a ajuns astfel ca lotul lui Poli să aibă peste 35 de jucători. Începând de la primarul Robu, toți factorii de decizie au refuzat cu obstinație să observe lipsa crasă de profesionalism, culcându-se pe o ureche din cauza rezultatelor bune, de multe ori nemeritate prin jocul prestat. Dar, furându-ți singur căciula nu ajungi prea departe, lucru demonstrat și în acest caz.

Venirea tandemului Timofte – Alexa n-a adus, din păcate, șocul dorit. Poate mișcarea a avut loc prea târziu. Poate dacă avea loc mai devreme nu se făcea acea pregătire de iarnă catastrofală, în urma căreia condiția fizică a jucătorilor este la pământ. Poate se făceau niște transferuri mai de Doamne-ajută. Mai trebuie admis faptul că pălăria de antrenor pare a fi cam mare pentru Dan Alexa. Inclusiv la un meci decisiv cum a fost cel cu Ceahlăul, n-am înțeles mai nimic din jocul lui Poli. Echipa (mă rog, mult spus echipă) arată ca 11 indivizi luați de pe stradă și trimiși în teren să joace fotbal. Dincolo de precaritatea tehnică și fizică a jucătorilor, aici e vorba și de mâna antrenorului. Mână care nu prea se vede. Și totuși, Poli a făcut și meciuri bune sau perioade de meciuri bune, cum a fost prima repriză cu „U” Cluj sau partida de la Târgu Jiu.

Prin urmare, situația în care se află echipa în acest moment e mai mult decât dramatică, lucru recunoscut și de Robu. În condițiile în care contracandidatele în lupta pentru salvarea de la retrogradare își rezolvă meciurile în afara terenului, sarcina lui Poli va fi cu atât mai grea. La meciul cu Ceahlăul am auzit deja oameni cărora le părea rău de aducerea Recașului la Timișoara. Personal, continui să cred că Robu nu avea atunci altă variantă. Problema este, așa cum am arătat mai sus, ce s-a întâmplat ulterior. În mod normal, o retrogradare nu ar fi o mare tragedie. Câte echipe mari n-au avut astfel de evenimente în viața lor? La Poli se pune însă problema factorului politic. După posibila ratare a obiectivului rămânerii în prima ligă, finanțarea clubului va continua? Mai ales în contextul actual al divorțului între PNL și PSD. Iar cum primarul a ajuns principalul dușman al social-democraților, ce ar fi ca PSD să-și îndrepte privirile (și banii) spre ASU Poli, echipa anti-Robu? Aș vrea atunci să-i văd cum vor presta alde Brâncovan, care se băteau cu pumnii în piept cât de anti-PSD-iști sunt ei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 12th, 2014 at 16:43 )

SÎNTEȚI DE RUȘINE PENTRU CĂ AȚI REFUZAT SĂ VEDEȚI REALITATEA!ANTRENOR-INVESTITOR’NU TIM ȘI ALEXA PLEAVA FOTBALULUI ROMÂNESC!
CÎT DESPRE BLATURI ROBU ȘTIA I -AM SPUS ÎN RETUR VOR ÎNCEPE!DECI SĂ ABORDĂM FIECARE MECI CU MAXIMĂ RESPONSABILITATE CĂCI PE NOI TIMIȘOARA NU NE AJUTĂ NIMENI, NICI CHIAR DUMNEZEU-!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sorin a spus: (mai 12th, 2014 at 18:40 )

draga ino, conform celor pe care tzi le am spus inainte de meci, duminica, a fost x…desi anticipasem un x2 la pauza s-a cazut la pace pe x. la fel am spus si inaintea meciului de la galati si inaintea meciului cu steaua. despre ce blaturi vorbim oare??? dupa atatia ani inca nu iti este clar ca , cu aprox 10 etape inainte de final de campionat se cunosc rezultatele???? in fotbalul underground nu s-a schimbat nimic:)))))). pacat de atata „manie proletara” impotriva galeriei care a facut si face cinste orasului. a draq de circumspecti devenim si improscam cu kkt , poate pe cea mai frumoasa galerie din tzara, la tot felul de gafe a unora sau altora din galerie. ne place sa sa aruncam cu rahat intr-o mana de oameni care au un ideal. de banat nu a scos o vorba despre mizeriile facute de galeria stelei la tm si arareori presa centrala manjeste cu noroi galeriile dinamo sau steaua! ce ne mai place noua sa ii facem praf p-ai nostri:)))) care or fi…cum il mai facem noi pe parlitu de hertzog lider de galerie:))))) e si el un sustinator acolo dar de ce sa nu vedem conspiratia taranisto-pdl-ista:)))) de ce sa nu construim scenarii apocaliptice cu ei??:)))))ce ne mai place noua la tm sa ne umplem de rahat unii pe altii in timp ce sforarii de la bucuresti fac legea. in 3 articole, debanat face terci galeria asu. nu spun ca asu e poli sau ca acs e poli in acest caz. intreb doar:
baietzii aceeia din galeria asu au facut atat de mult rau orasului timisoara? oare iesiri necontrolate individuale sau de grupuri mici merita atata rahat cat s-a aruncat in galeriea respectiva? ti as propune sa initiezi o discutie pe fb sau aici pe debanat sa vezi daca baietzii aceia fac cinste orasului tau au ba. daca i-ai cunoaste ai vedea ca peste 60% dintre ei au fost pe stadion pe ploaia in care poli incasa lectia mitica de la steaua…..atunci baietzii au fost magnifici…mirifici….acum pt ca fo cativa exaltati au gafat galeria este improscata cu noroi de nimeni altii decat cei care ii laudau….de la agonie la extaz este putin precum de la acs la asu sau de la primarie pana la consiliul judetean:))))

uiuiuiiu a spus: (mai 12th, 2014 at 22:01 )

n-ar fi avut nimeni nimic cu ei daca nu ar fi inceput sa mazgaleasca toti peretii si sa faca o atmosfera ca si cind ACS Poli, e drept fosta Recas, ar fi fost cel mai criminal act posibil, peste care nu se poate trece. toti cu alte pareri au devenit dusmani, care trebuiau convinsi, improscati, injurati si scuipati. realitatea e ca au dat-o in bara la Gataia mirificii si magnificii si probabil si in alta parte unde s-a musamalizat mai repede. pretextul cu grupul care nu e majoritatea e cunoscut, nu e nou. de fapt problema e alta: jocul slab al echipei ACS Poli a fost din cauza finantarii precare si a amatorismului conducatorilor, in principal Primarul Robu. din cauza asta nu au fost atrasi destui spectatori. cine vine sa vada meciuri in care echipa gazda trage de 3 ori pe poarta, cind e in forma? sigur si Druckeria juca un rol in spectacolul sportiv, 100-200 de fani care cinta fac atmosfera. dar la jocul asta nu ar fi venit multa lume, chiar cu Druckeria cintind, sau injurind. si atunci nu se bat nici sponzori pentru echipa. daca echipa retrogradeaza, ceea ce e 90% probabil atunci fotbalul in Timisoara e cam pe terminate. ACS Poli nu a reusit sa isi ia zborul, jucatorii, nu foarte multi buni ca Seroni, Pap si alti citva vor pleca. Fantoma ASU care acum e mai mult in discutii doar ca e opozanta lui ACS Poli nu are subsatanta de a se dezvolta, se vede ca promovarile sint obtinute politic sau cu diferite mijloace extrasportive si pe urma comentate arogant chiar de Top Commenterul din capul paginii. e evident ca nici acolo nu sint bani si se pare ca nici acolo competenta si profesionalismul nu sint acasa. cu fotbalul au cam incheiat-o, nu stiu daca asta a fost scopul celor de la ASU dar au reusit. daca isi inchipuie ca la meciurile de la Gataia si Belint vor merge mai multi decit ei insusi, chiar cu o ACS Poli in Liga 2 sau a 3 se inseala. comportamentul asta e ce condamnat, pentru ca e oltenesc sadea, impunerea punctului propriu de vedere cu orice consecinte. unde duce asta se vede la U Craiova si Mititelu.

@ sorin Mani pulare! a spus: (mai 12th, 2014 at 22:22 )

organizatia politica de tineret drukeria, nu are nimic din aceea Comando Peluza Sud care canta pe ploaie la Poli-steaua 1-8 ! cu toate incercarile disperate si penibile de manipulare,unii asa zisi „sefi” de galerie de a „vopsii” in culoarea roz bombon la suprafata, se vede scarbosul puroi politic de dedesubt! Iar la cei care nu au observat, au avut grija sa le „semnaleze’ si semnalizeze eminentii „oameni politici” orza,herzog,boncea s.a.iar tu sorine si altii ca tine ori sunteti niste advocati de doi bani, ori sunteti de o naivitate ridicola!

@sorin a spus: (mai 12th, 2014 at 23:00 )

Confunzi Commando Viola cu Druckeria .

Il confunzi pe Boldura cu Herzog.

CVUCS nu a facut politica niciodata , Druckeria de fiecare data.

Poli adevarata a disparut pt totdeauna, NU putem sa tot infiintam echipe si sa le numim Poli (acs sau asu ).
Ne mintim singuri , oricum nu ne mai crede nimeni .

rgfreerg a spus: (mai 13th, 2014 at 02:04 )

Asta-i nebun la cap? Ba baiatule tu esti bolnav ce pana mea tot ai de scrii tampenii dinastea? Lasa-ne omule veziti de Robu fa-i mumu si ce vrei tu lasa-ne pe noi in pace ca sa-r putea sa te scuip cand te vad….noroc ca nu prea stiu cum arati jegule. Mori, mori, mori !!!

sam a spus: (mai 13th, 2014 at 08:13 )

tupeul domnului cb intrece orice masura.istoria unui club de 90 de ani nu poate ajunge pe mana unor tinci iresponsabili condusi de niste cutre politice caci dle cb ADEVARATA POLII NU A MURIT ea este in inimile noastre atat timp cat vom traii cu durere in suflet le recomand oamenilor care conduc orasul sa opreasca orice finantare catre poli cativa ani pana ce scapam de parazitii care misuna in jurul acestui nume iar cei din liga 4 sa cotinuee sub denumirea curva sud cu numele formatiunilor politice care ii dirijeaza in coada

adica a spus: (mai 13th, 2014 at 10:30 )

adica recas

@sam a spus: (mai 13th, 2014 at 12:35 )

ai dreptate sam, asu nu are substanta. Are in schimb acs. o substanta din milioane de euro! nu e la indemana oricui sa bage milioane de euro si sa retrogradeze! asta e ceva cu adevarat substanta! Maro!

@uiuiuiiu a spus: (mai 13th, 2014 at 12:53 )

Un coment realist , dn partea unei persoane echidistante ,care a inteles perfect situatia in care ne aflam.

Felicitari !

@sam a spus: (mai 13th, 2014 at 12:58 )

Char daca adevarata Poli este vesnic in inimile noastre, cu toate bucuriile pe care ni le-a adus pe parcursul anilor , sa fim realisti, Poli a murit …

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 13th, 2014 at 13:19 )

COMENTARI INUTILE! POLI ESTE UN NUME! CINE ÎL ONOREAZĂ ESTE POLI! ȘI ASTA ESTE ECHIPA DIN LIGA1!NUMAI CĂ LUCRURILE STAU PROST PENTRU CĂ ORGANIZAREA ESTE SUB ORICE CRITICĂ LA CLUB ȘI ASTA ESTE INADMISIBIL! DE AICI PLEACĂ ORICE GREȘEALÂ!ROBU TREBUIA SĂ AIBE GRIJĂ CÎND A PUS O CONDUCERE ȘI SĂ IA POZIȚIE CÎND A VĂZUT CĂ NU SE FACE FAȚĂ LIGI 1 !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (mai 13th, 2014 at 13:42 )

poli a murit cum au murit aproape ca toate brendurile importante din fotbalul romanesc doar steaua a patit-o doar odata deci putem spune fara a grsii ca doar steaua e numai …doua

...si gata! a spus: (mai 14th, 2014 at 11:05 )

Derahatii inca dorm, probabil au avut o nopate plina de alcool si nu au apucat sa afle stirea. Pe la ora 13 cand o sa deschida ochii si o sa bage o cafea cu lapte si 3 litri de vin o sa constate ca gunoiul pe care s-au chinuit sa-l poleiasca in ultimii ani a ajuns in sfarsit acolo unde ii este locul, la bifurcatia drumului de Parta cu cel spre Sag.

@...si gata! a spus: (mai 14th, 2014 at 11:34 )

dar proeiectul vostru unde a ajuns, drogatule? impreuna cu ala pe care il tot suduiti (nicolae robu), sunteti vinovati pentru starea in care a ajuns fotbalul din timisoara si poli, nesimtitilor. nu mai cautati vini in alte parti, voi si robu, pentru ca aveti aceiasi gandire stramba cand vine vorba despre poli timisoara. sunteti groparii politehnicii timisoara, voi si robu, in aceiasi masura.

@decacatu de mai sus a spus: (mai 14th, 2014 at 12:35 )

De ce te turezi asa mai betivane, treci printr-o mahmureala grea? Cine dracu te pune sa iti alcolizezi neuronii zilnic? Durerea ca iti moare ax-ul sau de bucurie ca iar e campanie si va umpleti de bani?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.