Poliția a fost chemată de urgență joi dimineață, după ce membri ai clanului Cârpaci a sunat la 112, susținând că o persoană necunoscută a încercat să le dea foc la casă. S-a întâmplat la una dintre proprietățile clanului, în plin centrul Timișoarei, pe Bd. Loga, la numărul 24.
La imobilul respectiv locuiește, împreună cu familia, Gradu Cârpaci, zis „Ministrul de Finanțe”. Acesta le-a declarat polițiștilor că, în toiul nopții, cineva a dat cu o piatră într-un geam, a aruncat o sticlă incendiară în curtea casei, iar apoi a rupt-o la fugă. „Ministrul de Finanțe” susține că nu este prima dată când e amenințat, prezentându-le oamenilor legii și câteva… coroane funerare, pe care, afirmă el, niște „binevoitori” le-au lăsat la poarta lui în ultimul timp. Conform lui Cârpaci, un alt țigan îi cere insistent taxă de protecție nu mai puțin de 100.000 de euro. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz. În vara anului trecut, Gradu Cârpaci a mai făcut o reclamație la poliție, susținând că un țigan îi cere taxă de protecție. În august 2014, nevasta lui, Ileana Cârpaci, a fost reținută de poliție, fiind acuzată că ar fi orchestrat răpirea, de pe stradă, a unei fete de 14 ani, pe care voia s-o mărite cu fiul ei. Clanul Cârpaci, cu diversele lui „aripi”, deține peste 140 de imobile în Timișoara, cele mai multe dintre ele în zona centrală a orașului. (sursa foto: tion.ro)
Comentarii prin facebook