UCMR s-a desfiinţat!

Vicecampioana României la handbal masculin şi deţinătoarea cupei s-a desfiinţat! UCM Reşiţa s-a retras din toate competiţiile interne şi internaţionale.

Problemele financiare au dus la dizolvarea uneia dintre cele mai bune echipe de handbal masculin din ţară. Conducerea clubului UCM Reşiţa a anunţat, miercuri, retragerea din toate compeţiile în care era angrenat. Asta înseamnă că echipa de Bârzava nu va mai evolua nici în liga naţională, unde ocupa prima poziţie la finalul turului, dar nici în Cupa Cupelor, competiţie europeană în care era calificată în sferturi. „Nu mai pot asigura sumele necesare pentru funcţionarea clubului. Am anunţat decizia înainte de expirarea perioadei de transferuri, pentru ca astăzi (miercuri) jucătorii să poată semna cu alte echipe”, a declarat fostul preşedinte al UCMR, Adrian Chebuţiu. Decizia a fost luată atât din raţiuni financiare, dar şi după ce preşedintele şi directorul executiv al uzinei sunt cercetaţi de DNA pentru evaziune fiscală. De altfel, tot miercuri, Chebuţiu şi Preda au demisionat din funcţii. O parte dintre handbalişti ar putea alege Politehnica Municipal Timişoara, având în vedere şi perioada scurtă în care pot opta pentru o formaţie la care să evolueze în returul Ligii Naţionale. Vaidasigan şi Pârvan ar putea reîmbrăca tricoul alb-violet, mai ales că au evoluat la Poli inclusiv în etapa trecută, sub formă de împrumut. UCM Reşiţa a fost vicecampioana en-titre, a câştigat un titlu al Cupei României, în 2010, dar şi trei trofee Challenge Cup. (sursa:eurohandbal.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

stelu a spus: (februarie 23rd, 2011 at 15:16 )

incredibil, nu-mi vine sa cred… astea e cea mai trista stire din sport din ultimii ani. pacat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România găzduiește în acest weekend, 26 – 27 aprilie, Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, ce se va desfășura în premieră, la Timișoara, în Iulius Town. În cadrul competiției vor fi prezenți 150 de sportivi din România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Nord Macedonia, Albania și Croația, care își vor  demonstra abilitățile. Concurenții vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara
Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Top