Daca pana in 2016 nu incepe santierul la centura, Bojin nu mai candideaza!

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, este atât de sigur că șoseaua ocolitoare a Timișoarei, varianta sud, se va face, încât îi lansează o propunere îndrăzneață primarului Nicolae Robu. Dacă până în 2016, nu încep lucrările, acela dintre ei care a mințit să nu mai candideze la alegeri!

bojin

Realizarea centurii de sud a Timișoara este cu bătaie atât de lungă, încât ar putea afecta… alegerile locale din 2016! Cel puțin așa crede președintele CJ Timiș, Titu Bojin. „Reafirm că proiectul centurii de sud este realizat și achitat și este prins pentru finanțare pentru perioada 2014-2020. El va fi prins și în masterplan, pentru finanțarea lucrărilor din proiect. Sper să avem împreună plăcerea de a participa la inaugurarea lucrărilor. Dacă acest proiect nu va fi promovat până la alegerile din 2016, înseamnă că eu nu mai am de ce să candidez. Dacă va fi, înseamnă că a mințit altcineva, care va fi foarte pedant și nu va mai candida el”, a declarat, vineri, Bojin. Șeful social-democraților a reușit să nu pronunțe, timp de mai bine de jumătate de oră, numele primarului Timișoarei, Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (octombrie 31st, 2014 at 16:49 )

Bojin nu va mai candida in 2016. Gradul lui de erodare politică este deja atât de mare, încât în 2016 va fi bun de depozitat la lada de deșeuri ale istoriei timișene!

tm a spus: (octombrie 31st, 2014 at 18:33 )

toti pesedisti sunt in sinea lor niste gunoaie

cutu a spus: (octombrie 31st, 2014 at 21:26 )

Bojine de la Cutu Dorin o sa ți se tragă , vezi ca aduna bani în numele tău 100 de euro de camion în fiecare luna , a reluat obiceiul de cind era la PDL

liviu a spus: (noiembrie 1st, 2014 at 03:31 )

Nu cred se va incepe santierul pana in 2016, conform raspunsurilor directorului CNADNR postate pe acest forum: http://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=100.msg58161#msg58161

flo_aka_me a spus: (noiembrie 1st, 2014 at 14:05 )

Mama ce tare….de parca intereseaza pe cineva daca mai candideaza sclavul asta sau nu…atata timp cat nu avem centura….ma lasa rece ca el candideaza sau nu….aici nu e vb de cine candideaza sau cine nu…e vorba despre CENTURA…care momentan NU EXISTA…si nici nu cred ca V-A EXISTA!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea, dsemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi filiala PNL Timiş. Astfel, deputatul Marilen Pirtea a fost numit preşedinte interimar al PNL Timiş. Senatorul Vasile Blaga, cel care deţinea această funcţie, a fost numit secretar general adjunct al PNL. Preşedinte interimar al PNL Timişoara, Marilen Pirtea a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea, dsemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

masina rasturnata

Accidentul de la miezul nopţii. S-a răsturnat cu maşina în câmp

O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat unui şofer, duminică noaptea. Un bărbat în vârstă de 31 de ani a condus un autoturism pe DJ 592 A dinspre localitatea Șoșdea înspre localitatea Tormac, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accidentul de la miezul nopţii. S-a răsturnat cu maşina în câmp
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi filiala PNL Timiş. Astfel, deputatul Marilen Pirtea a fost numit preşedinte interimar al PNL Timiş. Senatorul Vasile Blaga, cel care deţinea această funcţie, a fost numit secretar general adjunct al PNL. Preşedinte interimar al PNL Timişoara, Marilen Pirtea a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea, dsemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta lui se gândesc la cadouri, eroul negativ al acestei poveşti şi-a făcut singur un „cadou”, care poate să-l ducă în închisoare! Acolo e posibil să se şi trezească la realitate! La data de 21 decembrie, în jurul orei 06:50, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Top