Pasionații de pescuit mai au la dispoziție o zi pentru a vizita expoziția Fishing & Camping Expo Vest, deschisă, pentru al doilea an la rând, în Giroc. Ei vor găsi aici tot ce au nevoie pentru a pleca liniștiți să prindă cei mai mari pești.
Francisc Halasz, la sefia UDMR Timis pentru cel putin inca trei ani
UDMR Timiș și-a ales liderul pentru următorii trei ani. La șefia partidului a rămas Francisc Halasz, care ocupă funcția de nu mai puțin de 15 ani. Acesta a declarat că, în momentul de față, prioritatea organizației este să aibă un rezultat bun la alegerile locale din 2016. UDMR Timiș vrea să revină în CJ și CL Timișoara.
Bogdan Herzog, la intalnire cu Dughin, ideologul lui Putin
În timp ce la Moscova, opozantul rus Boris Nemțov era ucis în plină stradă, la București, admiratorii din România ai lui Vladimir Putin s-au întâlnit la un simpozion. De la colocviul Mișcării euroasiatice, organizație condusă de Aleksandr Dughin, ideologul „țarului” de la Kremlin, n-a lipsit consilierul local Bogdan Herzog.
Trenuri anulate spre Sibiu si Targu Mures, in urmatoarele noua luni
Dacă intenționați să mergeți cu trenul de la Timișoara spre Sibiu sau Târgu-Mureș, consultați cu atenție mersul trenurilor. Din cauza lucrărilor de construcție la un pod între Ilia și Dobra, până în luna noiembrie, unele garnituri vor fi anulate, iar altele vor circula pe rute deviate.
In cazul centurii, Robu prefera mitingul, in loc sa bata cu pumnul in masa la Bucuresti
Cu șoseaua de centură a Timișoarei trecută în masterplan, dar retrogradată ca importanță în strategia de implementare și oricum fără finanțare, primarul Nicolae Robu nu renunță la ideea unui protest de stradă. Asta, deși adversarii politici susțin că mai bine ar merge să discute cu ministrul Transporturilor.
Grapini: Sa ai metrou la Timisoara e ca si cum ti-ai pune candelabru de cristal cand tu ai WC in curte
Europarlamentarul Maria Grapini a intrat și ea în corul celor care-l ironizează pe primarul Nicolae Robu din cauza metroului. A primit însă o replică usturătoare din partea edilului: dacă nu a priceput până acum care este ideea, înseamnă că are… capacitate redusă de înțelegere.
Cele mai iubite personaje din fabule prind culoare la Carturesti
Fabulele românești au transmis de-a lungul anilor numeroase mesaje moraliste pentru cititori. Fie că e vorba de o vulpe care renunță la struguri, de un lup plin de intenții bune sau de broscuțe naive, toate aceste personaje vor prinde viață prin ilustrațiile artistei Livia Coloji.
Daca vreti sa vindeti flori de 8 martie, cererile de autorizare se mai pot depune doar luni
Comercianții care vor să vândă flori pentru 8 martie trebuie să se grăbească! Ei pot depune cereri de autorizare doar luni, 2 martie! Primăria a stabilit, în acest scop, câteva amplasamente temporare în oraș.
CCIA Timiș, o istorie cu doua inceputuri (P)
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 6 martie, cu începere de la ora 1, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, un eveniment dedicate „Aniversării a 25 de ani de la reluarea activității CCIAT. 165 ani de la înființare și 10 ani de la inaugurarea Centrului Regional de Afaceri Timișoara”.