Hot de telefoane dat in urmarire, prins de politistii locali

Un tânăr din Nițchidorf căutat de anul trecut de oamenii legii a fost prins, miercuri, la Timișoara. Acesta a fost săltat de polițiștii locali chemați la o sesizare și urmează acum să-și execute pedeapsa de un an și zece luni primită de la instanță.

urmarit

Polițiștii locali au depistat miercuri, printre cei aduși spre identificare la sediu, după ce au fost prinși vagabonând pe străzile din Timișoara, un tânăr dat în urmărire generală. Remus-Cristian B. are 20 de ani, și are domiciliul în Nițchidorf. Tânărul se afla pe Intrarea Surduc nr. 4, zonă în care polițiștii locali s-au deplasat la o sesizare. Pe numele lui era emis de către Judecătoria Timișoara un mandat de executare a pedepsei de un an și 10 luni cu închisoare, pentru tentativă de tâlhărie. Sentința a fost pronunțată anul trecut, după ce tânărul a fost prins încercând să deposedeze prin violență de un telefon mobil un bărbat aflat în tramvaiul nr. 2. Tânărul a fost predat polițiștilor de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Daca nu prefect, macar subprefect: ALDE are o gramada de competenti

Președintele ALDE Timiș, Marian Cucșa, admite că există o înțelegere tacită între PSD și partidul pe care îl reprezintă, referitor la numirile de prefecți, dar spune că aceasta nu se aplică în... Timiș. deBanat.ro a relatat deja că unul dintre cei interesați de funcție este Petru Ehegarter, fost senator ALDE.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca nu prefect, macar subprefect: ALDE are o gramada de competenti

Sport vezi arhiva Sport

Ionut Popa, singurul antrenor din Liga 1 care nu a jucat niciun minut în primul esalon

Cu o singură excepţie, antrenorii echipelor din Liga I au făcut carieră şi ca fotbalişti în primul eşalon. „Niciodată nu am crezut că trebuie să fii cal înainte de a fi jocheu”, spunea Arrigo Sacchi, antrenorul care a câştigat în două rânduri Cupa Campionilor cu AC Milan, fără să se fi remarcat ca fotbalist.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionut Popa, singurul antrenor din Liga 1 care nu a jucat niciun minut în primul esalon! Timisoreanul Dan Alexa e mezinul antrenorilor din Liga 1
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

A doua seara de proteste anti-gratiere si amnistie la Timisoara: Penalii, la puscarie!

Timișorenii s-au mobilizat mai bine decât în prima seară de proteste. Undeva spre 1.000 de oameni au ieșit în stradă joi, pentru a-și exprima totalul dezacord cu ordonanțele amnistiei și grațierii, propuse de Guvernul Grindeanu. Este cel mai numeros miting de după perioada Colectiv și s-a lăsat cu huiduieli.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A doua seara de proteste anti-gratiere si amnistie la Timisoara: Penalii, la puscarie!

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top