In noiembrie, Aura Junie iese la pensie! Se pregateste Ioan Cojocari

E oficial: unul dintre șefii cu vechime din Primăria Timișoara va ieși la pensie. Aura Junie renunță la funcție peste câteva luni. Primarul Nicolae Robu spune că postul va fi ocupat în urma unui concurs la care va prima criteriul competenței. Anul viitor se retrage și Ioan Cojocari, dar acesta mai are ceva de făcut înainte de pensie.

junie si cojocari

Aura Junie, șefa Direcției de Dezvoltare a PMT, a anunțat, joi, în plenul CL, că va mai veni la serviciu doar două luni. Alte două luni și le va petrece în concediu, iar din noiembrie postul ei va fi liber. Junie, a cărei toată activitate profesională se leagă de primărie, se va pensiona. „De când am terminat facultatea, lucrez într-un fel în primărie. Am lucrat la Exploatarea de Gospodărire, am fost arhitect peisagist foarte mulți ani. Am fost director tehnic la Horticultura o perioadă. Apoi am venit în primărie. Inițial, timp de un an, partea de dezvoltare era cuprinsă în Direcția de Urbanism. Apoi s-a înființat Serviciul de dezvoltare locală, în subordinea directă a primarului. Acest serviciu s-a transformat în direcție. La începutul lui 1999 am pornit prima strategie de dezvoltare, conceptul strategic pentru dezvoltarea zonei Timișoara. Nu sunt lucruri pe care să le regret. Poate doar că am avansat în vârstă”, spune șefa de la Dezvoltare.

Primarul Nicolae Robu spune că până în noiembrie mai este timp, dar că succesorul Aurei Junie va fi un om competent. „E un subiect de viitor apropiat (…) Trebuie să fie un om competent, potrivit pentru această poziție extrem de importantă. Vom face publică vacantarea postului când va fi momentul potrivit și vom încerca să facem popularitate astfel încât să se prezinte cât mai multe persoane potrivite pentru a accede la acest post”, a spus edilul.

Anul viitor, un alt înalt funcționar din PMT se va retrage. Este vorba despre secretarul Ioan Cojocari, care ocupă acest post de mai bine de 20 de ani. Totuși, „nea Jean” nu se grăbește să plece, fiindcă mai are de trecut un hop. „Mă pensionez anul viitor, în luna august. Fac alegerile. Mai pun primarul şi după aceea. Voi lăsa oraşul pe mâini sigure…”, spune Cojocari.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (July 13th, 2015 at 10:28 )

Cum ar veni, Tata Jean se va pesionna abia dupa alegerile din iunie 2016. El va fi ultimul care va stinge lumina în primărie şi nu Moş Stoia. Apoi va lua metroul semisubteran al lui Nea Lae si se va relaxa in Aqualand-ul din Mehala. Dupa care, odihnit, va asistat la finala Ligii Campionilor dintre Poli -Robu Timişoara şi FC Barcelona, meci desfăşurat pe noul stadion Municipal “Dan Diaconu” de 40 232 de locuri. Totul în nocturnă. “Noaptea minţíi!”, vorba dlui Dragoş Alimoş.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

DKMT a facut 20 de ani. Dobra: Reiau discutia privind autostrada Timisoara – Belgrad

Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT) a împlinit 20 de ani și a marcat aniversarea printr-un eveniment organizat la Novi Sad. Ea grupează cinci milioane de oameni, trei județe din Ungaria, patru din România și provincia autonomă Voivodina din Serbia. Unul dintre subiecte a fost reluarea discuțiilor legate de autostrada Timișoara - Belgrad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul DKMT a facut 20 de ani. Dobra: Reiau discutia privind autostrada Timisoara – Belgrad
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Doar jumatate din firmele din Timis vor compensa sigur scaderea veniturilor angajatilor

Jumătate din firmele din Timişoara sunt hotărâte să compenseze scăderea salariului brut de la 1 ianuarie, pentru a acoperi trecerea contribuţiilor sociale exclusiv asupra angajaţilor, arată un sondaj derulat de una dintre companiile de consultanţă în domeniul resurselor umane, prezentă pe piaţa locală.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar jumatate din firmele din Timis vor compensa sigur scaderea  veniturilor angajatilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT) a împlinit 20 de ani și a marcat aniversarea printr-un eveniment organizat la Novi Sad. Ea grupează cinci milioane de oameni, trei județe din Ungaria, patru din România și provincia autonomă Voivodina din Serbia. Unul dintre subiecte a fost reluarea discuțiilor legate de autostrada Timișoara - Belgrad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul DKMT a facut 20 de ani. Dobra: Reiau discutia privind autostrada Timisoara – Belgrad
Posturile din consiliul de administrație de la SDM se împart, evident pe baza competenței, între meritocrații de partid. Sunt, probabil, singurii care se încumetă să depună dosare în vederea evaluării, pentru că, nu-i așa, responsabilitatea este uriașă, la o societate care are monopol pe tot ce înseamnă drumuri în Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la paduri la drumuri. Adam Craciunescu, cap de lista intre candidatii pentru un post in CA de la SDM
Două timișorence și 10 firme sparg gheața către suprataxa pe paragină, instituită de Primăria Timișoara. În plenul de marți după-amiază, consilierii locali trebuie să aprobe 12 proiecte de majorare a impozitului pe teren, între 250 și 500%, pentru proprietarii care au ignorat avertismentele repetate ale Poliției Locale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pe paragina devine realitate la Timisoara. Primii proprietari care platesc impozite majorate cu 500%
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top