100 de copii cu dizabilitati, invitati la o petrecere de Craciun pe… cai

În jur de 100 de copii cu dizabilități din Timișoara sunt așteptați la o petrecere de Crăciun neobișnuită. Micuții se vor putea plimba călare, vor asculta colinde și, pentru că au fost cuminți, vor primi daruri. Totul, la Centrul de Hipoterapie și Dresaj Natural HorsEmotion din Ianova.

xmas

Evenimentul este organizat de Asociația HorsEmotion, susținută de Raiffeisen Comunități, prin proiectul „În pas de cal spre o viață mai bună”. Petrecerea este pusă la cale special pentru aproximativ 100 de copii cu dizabilități din Timișoara. Fiecare dintre ei va putea mângâia caii de terapie și se va putea plimba călare. Elevii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” vor cânta colinde, iar la final va veni, cu trăsura, însuși Moș Crăciun. „Pe lângă darurile primite, copiii și părinții acestora se vor bucura de o atmosferă caldă și primitoare. Ne-am propus să organizăm un eveniment care să sporească toleranța și incluziunea atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților” spune dr. Erika Weisz, de la Asociația HorsEmotion. Alături de dr. Estella Breban și psih. Amalia Axentie, dar și de voluntarii asociației, aceasta se va ocupa de activitățile organizate. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 11, la Centrul de Hipoterapie și Dresaj Natural HorsEmotion din Ianova. Părinții copiilor cu dizabilități care doresc să-și petreacă Crăciunul alături de cai, sunt rugați să confirme prezența și numărul de copii printr-un simplu e-mail.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! / FOTO

Unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Banat va fi redat circutului turistic în luna iunie. Este vorba de colonada de la Buziaş, construită în 1875, la solicitarea împăratului Franz Joseph, pentru soţia sa, Împărăteasa Sissi. Refacerea structurii grav afectate de intemperii a costat 1,13 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! In iunie sunt gata lucrarile / FOTO
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…

BC SCM Timişoara a „reuşit” una din cele mai slabe partide din acest sezon competiţional, chiar într-un meci care îi putea aduce un drum spre cupele europene. „Leii din Banat” au fost învinşi la scor în sferturile Cupei României, de la Sibiu, de campioana en-titre şi finalista anului trecut, CSM Oradea, 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mult de jumătate din autovehiculele care sunt înmatriculate în Timiş sunt mi vechi de 11 ani. La capitolul autoturisme peste 61.000 dintre acestea au vechimea între 11 şi 15 ani. Problema este că mai mult de 53.000 de autoturisme au peste 20 de ani vechime.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcul auto din Timis e plin de rable
Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane de la Bucureşti, Dragoş Anastasiu, prezent la Timişoara, a anunţat ceea ce el consideră a fi una dintre sursele de investiţii pentru economia românească. El a vorbit în faţa Clubului Economic German despre o modalitate de finanţare a economiei dintr-o sursă interesantă: atragerea banilor românilor care muncesc în străinătate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seful Camerei de Comert Romano-Germane a gasit solutia pentru cresterea investitiilor: banii diasporei
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top