Pot pierde liberalii alegerile in Timis? E greu, dar ei se straduiesc

Așadar, PNL Timiș este pregătit pentru alegerile locale din luna iunie. Și spun pregătit doar în sensul că are candidați și la Primăria Timișoara și în principalele orașe, iar mai nou, colac peste pupăză, are candidat și la șefia CJT. În mod normal, PNL ar trebui să câștige la pas scrutinul din vară, existând cel puțin două argumente în acest sens: are primari în Timișoara și marea majoritate a orașelor din județ, care acoperă peste 70% din populația județului; electoratul timișean este considerat mai degrabă dreapta și nu de azi de ieri, ci chiar de la începutul anilor ’90, ca să nu merg și mai departe. Dar avem de-a face oare cu o normalitate în modul în care PNL abordează aceste alegeri? Și mă refer în primul rând la candidatul pentru șefia CJT.

Nu mai insist pe faptul că respectivul candidat, Alin Popoviciu, e încurcat până peste cap în anchete penale. Și nici că e o relicvă a camarilei din jurul Elenei Udrea dintr-o perioadă sinistră pentru România. Și poate nu contează nici măcar faptul că el face politică pe stilul meschin PSD-ist al anilor 2000-2004. Da, unii primari din Colegiul V sunt alături de el fiindcă i-a ajutat. Dar i-a ajutat prin meteahna politicianistă pe care timișorenii o înjură de multă vreme. Adică prin finanțări netransparente, bazate pe criterii politice, trafic de influență sau chiar „parandărături”. Chiar foștii primari PDL din Timiș își amintesc cum i-a dus în urmă cu câțiva ani Popoviciu la Elena Udrea pentru a primi finanțări. Însă, cu excepția celor din Colegiul V, care au ajuns în biroul fostei ministrese, ceilalți au fost lăsați de izbeliște pe holurile ministerului, cu vrafuri de dosare în brațe. Da, sunt câțiva primari de pe Colegiul V care-l iubesc, fiindcă i-a dus pe Muntele Athos, i-a ajutat să-și facă selfie cu Nuți Udrea, iar uneori au mai împărțit contracte din bani publici. Dar asta este politică PSD-istă!

Or, județul Timiș e puțin mai mare decât Colegiul V. Iar jumătate dintre alegători stau în Timișoara. Timișorenii nu vor vota scroafa urcată în copac. Timișoara nu e Saravale, unde să cumperi voturile țiganilor. (Cunoscătorii știu bine la ce mă refer.) Timișorenii, chiar liberali fiind în majoritatea lor, nu pot fi cuceriți de unul care debitează prostie după prostie la televizor. (După plecarea Elenei Udrea din partid, liderii PDL i-au interzis să mai apară la televiziunile centrale, unde spunea numai tâmpenii.) Și, dacă după cum am auzit, pe modelul fudulului, Popoviciu vrea să-și personalizeze campania pe Timișoara, am putea asista la un spectaculos sepuku.

Da, aceste lucruri contează. Și mai contează că, după desemnarea lui Popoviciu, filiala PNL Timiș s-a pulverizat. De la primari de orașe importante, la Organizația de Tineret și alți mulți, foarte mulți libereali, cu toții spun că nu vor mișca un deget pentru Popoviciu. Personal, știu mulți liberali vechi care afirmă că se vor duce la vot, vor pune ștampila pe Robu și PNL la Consiliul Local, dar în orice caz nu vor vota la CJT. Ba, chiar primarul Nicolae Robu ar putea avea mari probleme pentru a fi reînvestit prin vot, nu mai vorbesc de lista PNL pentru consiliul local. Defilând cu unul ca Popoviciu, va pierde mult din voturi. Ca să nu mai spun că PSD-ului i-a fost facilitată campania doar aducând în memoria timișorenilor vorbele de dulce pe care Robu și Popoviciu și le-au aruncat în trecut. Ce ați spune de bannere cu cei doi „Nebunul”/”Șpăgarul” și „Nemernicul”/”Josnicul”? Fiindcă, da, Popoviciu a spus despre Robu că e nebun și șpăgar, lucruri pe care și PSD-iștii s-au ferit să le spună. Iar Robu a afirmat despre Popoviciu că e nemernic și josnic.

Chiar am putea asista la personalizarea fabulei cursei de viteză între iepuraș și țestoasă. Robu e acum iepurașul nepăsător, convins că îi trebuie doar un mic impuls pentru a câștiga cursa. Bîrsășteanu, cu o campanie bună, ar putea juca rolul țestoasei truditoare, care încet-încet speculează grandomania iepurașului. Și de multe ori se întâmplă în viață ca, dacă adversarul nu te poate învinge, să-l ajuți tu singur în acest sens. Și nu poți spune despre liberalii timișeni liberalii că nu se străduiesc să piardă alegerile. Ba chiar fac tot posibilul în acest sens.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Laura a spus: (martie 31st, 2016 at 12:03 )

Un articol ce spune adevarul depsre PNL, in acest mod vor fi numai lucruri folositoare PSD-ului. Robu va pierde la mustata impotriva lui Barsasteanu!

marian vasile a spus: (martie 31st, 2016 at 14:00 )

eu cred ca articolul acesta e scris la comanda, marca Marian Vasile.

Robu il promoveaza pe Marian Vasile, dar uita ca primarii nu il vor pe Marian Vasile, pentru ca atunci cand a fost vicepres cjt nu a avut deloc grija de primari, ba mai mult, a cam lipsit de la serviciu, fiind mai mult in deplasari externe. Iar ieri, in plenul CJT ne-a aratat marimea INCOMPETENTEI lui ca lider de grup, reusind sa nu adune voturile necesare pentru validarea unui coleg de partid ca si consilier judetean….despre ce vorbim aici?

cat despre popoviciu, el deocamdata a trecut de criteriile de integritate ale partidului….asa cum sunt ele si cum le-a trecut si Robu.

pnl-ist a spus: (martie 31st, 2016 at 18:24 )

Putin nerealist Dl.Robu si nu vrea sa coboare cu picioarele pe pamant,iar acest lucru face bine PSD.PACAT

Ghelbere a spus: (martie 31st, 2016 at 22:26 )

TITU PRESEDINTE!

ion a spus: (aprilie 1st, 2016 at 11:42 )

cica „domnule ziarist esti un gunoi…” :))) si impartial :))

klausy, frate!

anteconbega a spus: (aprilie 3rd, 2016 at 08:15 )

Dorin Muntean nu e cumva, sau a fost, lider liberal din Sannicolau Mare? Nu e cel care l-a scos cu brutalitate din sediul PNL pe unul dintre seniorii partidului, dl ing. Leonte Muntreanu pentru că a cerut conducerii din primul deceniu al sec XXI să nu se joace cu viitorul partidului? Dacă e vorba de acela, apăi cel puţin atunci nea Dorin cu Papion s-a purtat, vorba lui agramată, ca un bădăran…”imparţial”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top