Debut de retur contra liderului, pe teren propriu

Returul sezonului regulat din Liga Naţională de handbal masculin începe foarte puternic pentru handbaliştii alb-violeţi, printr-un joc în compania liderului campionatului intern, HC Dobrogea Sud Constanţa.

handbal

Partida are loc sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 16,15, la Sala „Constantin Jude”. Încă din finalul restanţei câştigate de Politehnica Timişoara, 33-25 cu CSU Suceava, antrenorul bănăţenilor, Pero Milosevic, a dorit să-şi capaciteze elevii pentru o concentrare mai ridicată. „Va fi mult mai dificil, pentru că echipa din Constanța e una dintre cele mai bune ale campionatului. A pierdut cu noi în prima etapă și apoi au trecut 11 meciuri în care a câștigat tot și abia apoi a mai cedat puncte. Sunt mulți jucători ex-iugoslavi, care joacă acolo de mult timp împreună. Îi respectăm mult, dar eu și jucătorii mei vom face totul pentru a lua punctele din nou. Vom putea face asta mai ușor, bineînțeles, cu ajutorul publicului, care ne-a fost aproape în număr mare la jocurile importante. Îmi aduc aminte de meciul din tur, când am jucat fără Cristi Fenici, dar l-am avut în poartă pe Zlatko Daskaloski, care a apărat fenomenal”, a comentat tehnicianul muntenegrean. Deşi din punct de vedere juridic şi de statut, HC Dobrogea Sud e un club nou venit în elită, el a păstrat nucleul vechii campioane din Constanţa. Pe lângă experimentaţii vechiului „HCM”, trupa de la malul mării a mai adus, pentru acest sezon, jucători internaţionali străini şi câţiva tineri români.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Eroii Bihorului au fost cei trei arbitri: Motan şi colegii Zamfir şi Suciu/VIDEO

Ghiroda şi FC Bihor au terminat nedecis turul finalei de promovare în Liga 2, după un meci bun, peste nivelul eşalonului 3. A fost 2-2, un rezultat mincinos şi asta pentru că vorbim despre o viciere de rezultat. Brigada de arbitri a dezavantaj echipa gazdă, arbitrând şmechereşte încă de la început, iar când a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eroii Bihorului au fost cei trei arbitri: Motan şi colegii Zamfir şi Suciu/VIDEO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Goran Vesic,

Ministrul sârb al Transporturilor vrea să schimbe modul de acces al românilor spre vestul Europei

Românii vor putea să ajungă cel mai ușor în vestul Europei, după ce vor ieși din țară pe la vama Jimbolia, este părerea lui Goran Vesic, ministrul Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii din Serbia. El se referă la ”soluția chinezească”, drumul care să lege această vamă de Backi Breg, prin drumul Zâmbetul Voivodinei, în niciun caz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul sârb al Transporturilor vrea să schimbe modul de acces al românilor spre vestul Europei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Încă un eveniment care s-a bucurat de o audienţă deosebită s-a desfăşurat zilele trecute sub egida institului de învăţământ cu o istorie de peste o sută de ani. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 30 mai – 1 iunie 2024, cea de-a X-a ediție a Conferinței Internaționale Advanced Materials and Structures – AMS 2024....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment internaţional de mare succes organizat de UPT, sub tema „Materiale avansate și tehnologii de ultimă oră”
Municipalitatea timișoreană dorește instalarea la sediul primăriei, dar și în o altă clădire, a unui sistem de control de acces cu turnicheți. Acesta va avea ca scop îmbunătățirea gestionării angajaților și vizitatorilor. Primăria Timișoara a pregătit 400.000 de lei pentru a implementa la două dintre clădirile sale, cea principală, dar și la cea de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pune la sediul de pe Loga un sistem de acces cu turnicheți
La câteva zile de la adoptarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană pentru 2021-2027, Primăria Timișoara a prezentat, atașat hotărârii de consiliu adoptate, și anexa 2, cea care conține și proiectele propuse în cadrul acesteia. Vă reamintim că HCL aferentă Strategiei a fost adoptată, la limită, cu doar 15 voturi, în urmă cu câteva zile, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce obiective propune ”strategic” Primăria Timișoara pentru perioada 2021 – 2027
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a inițiat și organizat în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, Departamentul de Finanțe, un proiect inovativ, intitulat „Personal Financial Risk Management”, în parteneriat cu o companie din domeniul brokerajului în asigurări și al managementului riscului în domeniul corporate. Prin acest proiect extracurricular, desfășurat în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții de la UVT au învățat ce înseamnă asigurările
Anul acesta, Taxi-ul îl aduce pe WHAT’S UP la JEBEL! Pe data de 6 iulie 2024, tinerii din Jebel organizează un mare concertul în cadrul programului Jebel-Sat European de Tineret 2024, titlu obţinut anul trecut. Concertul va fi organizat în cadrul Festivalului de Tineret „ACTIVE GENERATION”, finanțat printr-un proiect câștigat de grupul de inițiativă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Taxi”-ul îl aduce pe What’s Up la Jebel, Sat European de Tineret 2024!
Povestea Resortului pentru animale Fabiss a început în primăvara anului 2020, mai exact în luna martie. Întreaga Românie era într-un lockdown total datorită pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2. „Ca mulți alți români, m-am retras temporar în mediul rural, în comuna Pădureni, la nr. 11 din județul Timiș, în casa bunicilor în care am copilărit și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabiss Residence, cel mai mare şi modern hotel de animale din Vestul ţării. Intră cu încredere într-o lume de basm/FOTO
Top