Dialog despre fasiile verzi: Robu a chemat peisagistii la discutii

Vor dispărea sau nu fâșiile verzi dintre trotuare și carosabil, pe care primarul Nicolae Robu le consideră una dintre principalele surse de poluare din oraș? Peisagiștii de la AsoP urmează să-și prezinte acum soluțiile pe care le propun administrației locale.

Primarul Nicolae Robu a anunțat, la finele lunii februarie, că vrea desfiinţeze fâșiile dintre trotuare și carosabil, considerate spații verzi. „Nu consider că sunt spaţii verzi acele fâşii dintre trotuar şi carosabil care, de fapt, nu au niciun fir de iarbă. Ele conţin doar pământ care, când plouă, se transformă în noroi, respectiv noroi în care bălteşte. Când e vreme bună, avem praf care se ridică în atmosferă şi pe care îl inspirăm (…) E o prostie să-ţi îndeplineşti indicatorii de suprafaţă verde raportată la suprafaţa oraşului prin astfel de fâşii. Ele trebuie desfiinţate, ca să nu mai fie mizerie acolo. Sunt doar zone de protecţie a drumului. Aceste fâşii au fost desfiinţate de majoritatea oraşelor mari vest-europene (…) Nu prin acele fâşii se rezolvă problema spaţiilor verzi”, explica edilul. El se declara însă deschis la dialog și spunea că vrea să cheme la discuții Asociația Peisagiștilor, care a criticat intenția desființării acestor fâșii verzi. „Nu vreau să creăm un litigiu între administraţia publică locală şi această asociaţie. Îi invit la o discuţie şi să aibă o poziţie raţională (…) Nu am spus că le desfiinţăm peste tot, dar acolo unde avem intervenţii şi este raţional să le desfiinţăm, trebuie să o facem (…) Mai mult, în loc să ne aducă un plus de oxigen, de puritate în aer, aceste fâşii contribuie din plin la poluarea cu praf”, spunea primarul.

În 2015, conform datelor oferite de administrația locală, Timişoara avea aproximativ 550 de hectare de spaţiu verde, excluzând Pădurea Verde, ceea ce înseamnă aproximativ 18 mp/locuitor. Dacă ar fi fost inclusă și Pădurea Verde, suprafața ar fi crescut la 38 mp/locuitor. Normele europene prevăd un minim de 26 mp de spaţiu verde / locuitor. Spațiile verzi sunt constituite, conform legii, din parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate, grădini botanice, muzee în aer liber, spații aferente dotărilor publice, spații verzi pentru agrement, culoare de protecție față de infrastructura tehnică și păduri de agrement.

Cei de la AsoP, Filiala Teritoriala Vest, au solicitat PMT un punct de vedere oficial, înaintând o adresă oficial. Ei susțineau că starea deplorabilă a acestor „fâșii verzi” este cauzată de neîngrijirea corespunzătoare. „Considerăm că starea actuală a acestor spații verzi (fâșii) se datorează unei întrețineri corespunzătoare sau inexistente, respectiv unor soluții tehnice abordate impropriu (…) Aceste spații verzi (fâșii) au devenit suprafețe tasate și compactate datorită faptului că pe aceste suprafețe se permite parcarea autoturismelor, depozitatea de materiale de construcții, deșeuri etc, vegetația fiind prin urmare afectată (…) Spațiile verzi, indiferent de tipul acestora, posedă pe lângă rolul estetic care este cel mai cunoscut, și rol în îndeplinirea unor funcții de mediu și ecologice, precum reducerea efectelor negative ale temperaturilor crescute pe perioada verii și contracararea efectelor schimbărilor climatice, dar și beneficii pentru biodiversitate etc (…) Considerăm că rolul acestor fâșii de spații verzi, dincolo de cel estetic, este considerabil pentru protecția mediului”, notau peisagiștii. Ei anunță acum că au fost invitați oficial la discuții de primarul Nicolae Robu Întâlnirea va avea loc pe 15 martie, reprezentanții AsoP fiind ing. peis. Raluca Rusu, ing. peis. Alexandru Ciobotă și ing. peis. Rebecca Bedelean. „Pregătim materiale cu exemple de amenajări ale fâșiilor verzi din alte orașe (majoritatea dintre orașele înfrățite cu Timișoara), precum și alte informații care sperăm să fie de ajutor administrației în luarea unor decizii adecvate”, au anunțat peisagiștii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mircea a spus: (martie 13th, 2017 at 23:28 )

Acele fâșii de verdeață sunt indirect surse de praf. Zic indirect pentru că ele sărmanele nu ar genera praf dacă bizonii nu și-ar parca mașinile pe ele. Prin urmare, logic și rațional dacă nu te numește robu și nu ai venit în Timișoara o dată cu ultima ploaie, ar trebui interzisă parcarea pe spațiile verzi. Și astfel caralii ăia de vânează bicicliști s-ar putea dovedi utili societății care le plătește lefurile.

Ron a spus: (martie 14th, 2017 at 00:26 )

Acesta este dictonul mandatului (să sperăm că și ultimul) al lui Lae Robu: defrișarea copacilor de pe străzile Timișoarei și lichidarea spațiilor verzi, oriunde s-ar afla acestea. Spre exemplu, individul a eliminat cu totul benzile de spațiu verde și gardul viu de lângă linia de tramvai spre Gara de Nord, pe bul. Dragalina. Acestea mai opreau praful, erau o pată de culoare între asfalt, betoane și borduri. Acum verdeața a dispărut și praful și poluarea sunt mereu la ele acasă pe acest traseu. Robu își dorește același lucru peste tot în Timișoara. Pe lângă megalomania și goana după imagine a acestui individ egolatru, rămâne doar prăpădul: a ras cu totul Piața Libertății și rezultatul este un mare eșec, un vax. Piața putea fi reabilitată păstrând toți copacii. Vrea să taie și salcâmii de pe bul. Loga și probabil să lichideze și sațiile verzi de acolo, turnând asfalt. Mai mult: Parcul Central (fost Scudier) vechi de peste 100 de ani, va fi „reînnoit”, adică transformat în „grădină vieneză” după aceleași idei tâmpite scoase de mintea lui Robu, acest lucru presupunând tăierea copacilor din parc și înlocuirea lor cu „gazon, ronduri de flori și labirint vegetal”. Nu trebuie să-l lăsăm pe individ să-și facă mendrele în acest oraș Un primar poate fi demis dacă se face un referendum local pentru acest lucru. Ar fi minunat ca Timișoara să se mobilizeze pentru a-l trimite acasă pe acest individ care se joacă cu orașul de parcă ar fi groapa lui de nisip.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani

Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Poli a ratat finala mare la o tuşă, dar a obţinut bronzul la floretă pe echipe

Medalie de bronz pentru floretistele de la Poli. CS Rapid Bucureşti a câştigat titlul naţional în proba feminină pe echipe la floretă, vineri, în Sala de scrimă ”Ana Pascu” din Bucureşti, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua 1, cu 45-35. CS Rapid, condusă de proaspăta campioană de la individual, Emilia Corbu, alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Poli a ratat finala mare la o tuşă, dar a obţinut bronzul la floretă pe echipe
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO

Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muncitorii celor de la UMB se mișcă, pe șantierul Centurii Sud, ca furnicile, iar aceasta se vede efectiv pe șantier. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri șantierul, acolo progresul fizici a ajuns la aproape 85 la sută din total, iar termenul final, adică luna iulie, va fi, cel mai probabil, anticipat, centura urmând să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat
Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin
Primăria Timișoara anunță o nouă victorie în lupta cu garajele ”gazdă” pentru murături și biciclete vechi. Municipalitatea a anunțat că a reușit amenajarea a 100 locuri de parcare noi, în zona Lipovei. Acestea au fost amenajate pe locul vechilor garaje. Astfel, pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei au fost amenajate 100 de locuri de parcare după demolarea unor vechi garaje
Aleșii PSD (și nu numai) nu se lasă și convoacă o nouă ședință de plen a Consiliului Județean Timiș pentru împărțirea banilor alocați pentru reparațiile de drumuri județene. La precedenta ședință, luni, proiectul a picat la un singur vot, iar inițiatorii au acuzat conducerea instituției că ar fi manipulat ”tehnic” votul, nu toate opțiunile fiind,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai încearcă o dată. Consilierii județeni, plus PNL, au convocat un nou vot pe modul de alocare a banilor pentru drumurile județene
Staff-ul tehnic al echipei SCM USV Timişoara a decis primul XV pentru partida cu Rapid București. Jocul va avea loc sâmbătă, 18 mai, ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Partida contează pentru etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan s-au oprit asupra următoarei formule: Ciprian Chiriac, Eugen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara întâlneşte Rapidul la rugby
Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
Pentru cei care se bucură de zilele de primăvară și vor să întâmpine vara cu entuziasm, brandurile din Iulius Town au pregătit sugestii interesante pentru completarea garderobei de sezon! Sezonul acesta se poartă relaxarea și stilul quiet luxury, iar catalogul fashion de la Iulius Town îți oferă inspirația de care ai nevoie pentru vacanțe reușite....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul catalog Enjoy Life a ajuns la Iulius Town Timișoara!/Foto
Așa cum ”partenerul” său de alianță, Nicolae Robu, a avut parte de o lansare grandioasă în cursa pentru primăria Timișoara, la fel și Alfred Simonis, candidatul alianței PSD – PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Locul ales pentru eveniment a fost sala Constantin Jude, cea în care a avut loc și lansarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și-a lansat candidatura la șefia consiliului județean în cadrul unui show electoral la sala Constantin Jude
Top