Poli intalneste „U” Cluj, la Medias

Poli se află la Mediaş, unde va susţine un nou meci de campionat. Dar nu cu localnicii de la Gaz Metan, ci cu Universitatea Cluj, formaţie care din această primăvară îşi dispută partidele considerate pe teren propriu pe arena din Mediaş.

Confruntarea dintre „U” Cluj şi Poli Timişoara este programată miercuri seară şi va fi arbitrată la centru de Paul Unimatan (Zalău), ajutat de Octavian Şovre (Oradea) şi Paul Dimancea (Constanţa). Rezervă va fi Marian Bordean (Sibiu), iar observatori au fost delegaţi Marian Dorobanţu (Buzău) şi Rodion Cămătaru (Craiova). În ceea ce priveşte lotul, de la alb-violeţi vor lipsi, cu siguranţă, Cisovsky, Scutaru şi Mansour, din cauza unor probleme medicale mai vechi, precum şi Pantilimon, accidentat în ultimul meci, cu Târgu-Mureş. Longilinul goal-keeper ar putea lipsi dintre buturi două sau chiar trei săptămâni, astfel că va rata şi derbiul de la Vaslui. Universitarii clujeni vin după o victorie, 2-0 pe terenul celor de la Brăneşti, în vreme ce bănăţenii nu-şi regăsesc cadenţa de ceva vreme. E posibil ca-n jocul din Ardeal, antrenorul Dusan Uhrin să efectueze câteva modificări importante în formula de start a lui Poli, comparativ cu ultimele partide. Partida „U” Cluj – Poli Timişoara se joacă de la ora 21 şi va fi transmisă în direct de DigiSport.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

scuty a spus: (aprilie 27th, 2011 at 11:06 )

hai poli!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

iancu a spus: (aprilie 27th, 2011 at 11:44 )

poli va bate. e aranjata treaba….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul

Ilie Bolojan pare extrem de sigur de poziția sa pe funcția de șef al Partidului Național Liberal. După discuțiile purtate cu conducerea filialei Timiș a partidului, una considerată de unii mai puțin docilă Bucureștiului, el a vorbit despre reformarea, până în 2028, a partidului, perioadă în care să aducă oameni noi și să facă PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vremea nu a stricat spectacolul! Padelul a fost la cote înalte, iar trofeele au plecat în străinătate

Padel de cea mai înaltă calitate la FIP Silver Timișoara, la a doua ediție a competiției ce a adus în capitala Banatului jucători din Top 100, atât la masculin, cât și la feminin. Dacă debutul competiției, calificări și primele tururi s-au jucat în aer liber, nici vremea capricioasă nu a reușit să strice planurile organizatorilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea nu a stricat spectacolul! Padelul a fost la cote înalte, iar trofeele au plecat în străinătate
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO

În această săptămână, Școala Gimnazială Nr. 30 Timişoara a participat la prima mobilitate a proiectului Erasmus B. E. E.- Being a European Ecocitizen, 2025-1-PT01-KA20-SCH-000361104, în Vinhais, Portugalia. Școala din „Soarelui” a fost reprezentată de șase elevi din clasa a VII-a şi de două cadre didactice, profesor limba engleză Diana-Maria Cioca si director adjunct, profesor Valentina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la conferința internațională Automotive Hungary | TRA Conference in Budapest, Hungary – B2B, care se va desfășura în format online, în perioada 18-21 mai 2026. Evenimentul face parte din cadrul Industry Days, cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel de cea mai înaltă calitate la FIP Silver Timișoara, la a doua ediție a competiției ce a adus în capitala Banatului jucători din Top 100, atât la masculin, cât și la feminin. Dacă debutul competiției, calificări și primele tururi s-au jucat în aer liber, nici vremea capricioasă nu a reușit să strice planurile organizatorilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea nu a stricat spectacolul! Padelul a fost la cote înalte, iar trofeele au plecat în străinătate
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la conferința internațională Automotive Hungary | TRA Conference in Budapest, Hungary – B2B, care se va desfășura în format online, în perioada 18-21 mai 2026. Evenimentul face parte din cadrul Industry Days, cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene
Lucrările de execuție a drumului expres Arad – Oradea ar putea începe încă din această vară, după ce proiectul a fost mutat de la CNAIR la CNIR. În paralel, peste autostrada Timișoara – Moravița pare să se aștearnă praful. Cel puțin deocamdată. Proiectul realizării unui drum expres care să lege Aradul de Oradea ar putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la drumul expres Arad – Oradea ar putea începe în scurt timp. Autostrada Timișoara – Moravița, fără noutăți
În această săptămână, Școala Gimnazială Nr. 30 Timişoara a participat la prima mobilitate a proiectului Erasmus B. E. E.- Being a European Ecocitizen, 2025-1-PT01-KA20-SCH-000361104, în Vinhais, Portugalia. Școala din „Soarelui” a fost reprezentată de șase elevi din clasa a VII-a şi de două cadre didactice, profesor limba engleză Diana-Maria Cioca si director adjunct, profesor Valentina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO
  Municipiul Timișoara, prin Visit Timișoara, împreună cu Alianța Timișoara Universitară (ATU) lansează campania „Student în Timișoara”. Din ATU fac parte toate cele patru mari universităţi din Timişoara: Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest, Universitatea de Științe ale Vieții. „Student în Timișoara” este un proiect de brand de oraș prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Student în Timișoara”. Campanie lansată de Visit Timișoara şi Alianța Timișoara Universitară
În sudul județului Timiș, în orașul Deta, a prins contur în ultimii ani un proiect antreprenorial care îmbină agricultura, tradiția locală și pasiunea pentru produse autentice. Distileria dezvoltată de antreprenorul Sorin Rotariu reprezintă astăzi una dintre puținele unități autorizate din județ specializate în producția de băuturi spirtoase artizanale obținute exclusive din fructe cultivate local. Afacerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distileria „Podrum Maja”  din Deta – povestea unei afaceri bănățene care transformă tradiția în produse artizanale premium
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat un imobil de colecție, care la un moment dat ajunsese într-o stare deplorabilă, Casa Mühle. După resurări și investiții majore, celebra casă a redevenit un adevărat simbol al patrimoniului și memoriei urbane timișorene. Sâmbătă, obiectivul a fost redeschis, iar până seara orice dorește poza vizita edificiul. Vizitatorii vor putea vedea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis publicului, pentru o zi, „bijuteria” din zona centrală: Casa Mühle. UPT are planuri mari cu ea
Ilie Bolojan pare extrem de sigur de poziția sa pe funcția de șef al Partidului Național Liberal. După discuțiile purtate cu conducerea filialei Timiș a partidului, una considerată de unii mai puțin docilă Bucureștiului, el a vorbit despre reformarea, până în 2028, a partidului, perioadă în care să aducă oameni noi și să facă PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.