Muzică, distracţie şi băutură – aşa a fost seara de miercuri în Porky’s Pub. Clubul a fost plin până la refuz de tinerii veniţi să vadă un concert mult aşteptat. Ely, Mark şi George Hora au încins atmosfera şi au cântat peste cât aveau în program, la rugămintea publicului numeros. Seara a fost cu adevărat incendiară, iar în toată îmbulzeala uneia dintre fete i s-a făcut rău, fiindu-i acordat imediat primul ajutor. Totul e bine când se termină cu bine, astfel că petrecerea a continuat până spre dimineaţă, cu Mc Space.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Alegerile au trecut, Primăria Timişoara continuă să demoleze construcţiile ilegale şi să recupereze terenuri/Foto
- Al treilea magazin Primark din România se va deschide în Iulius Town Timișoara
- Schimbare totală pe proiectul drumului de legătură DN 69 – A1. Oferta firmei contestatare învinge primul câștigător
- Primăria Timișoara reușește să obțină distribuția energiei termice
- Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi va intra în cursa pentru Palatul Cotroceni
- Condamnaţii penali şi foştii colaboratori ai Securităţii, afară din Academia Română! Proiect de lege iniţiat de Raoul Trifan
- Miercuri se întrerupe furnizarea apei calde pe mai multe străzi din Timişoara
- Timișoara a ajuns la 23 de noi tramvaie cumpărate prin finanțare europeană. Cea de a treia etapă, ultima, se încheie în această lună/Foto
Administratie
Centrul de Proiecte Timișoara va putea acorda finanțări multianuale pentru cultură, o premieră pentru administrațiile din România
26 iunie 2024
de: Marcel Hoster
Primăria Timișoara va fi prima din țară care va putea să acorde finanțări multianuale pentru cultură. Proiectul, căzut la vot în ședința de plen a CLT precedentă, a primit, până la urmă vot favorabil, marți seara. Prin intermediul acestei noi regrelementări operatorii culturali vor primi fonduri de la bugetul local pentru evenimente culturale, pe o...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Politica
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi va intra în cursa pentru Palatul Cotroceni
26 iunie 2024
de: Alex Nestor
Elena Lasconi a câștigat, încă din primul tur, alegerile interne pentru funcția de președinte al USR, obţinând 68% din voturi. Aproape sigur, Lasconi va fi şi candidata USR la funcţia de preşedinte al României. La alegerile interne au votat circa 11.300 de membri USR, o scădere de aproape 7.000 față de votul intern din...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sport
Transfer din Serbia pentru SCM Politehnica Timișoara
26 iunie 2024
de: Daniel Neacșu
Primul transfer la preim-divizionara de handbal a oraşului vine din Serbia. Centrul Đorđe Pisarić, în vârstă de 25 de ani, va îmbrăca sezonul viitor tricoul alb-violet. El a evoluat în precedentele două campionate la formația austriacă de primă ligă HSG Graz. Graz a terminat cel mai recent sezon pe locul al zecelea. Đorđe Pisarić are...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Social
Maxagro și USVT au lansat un parteneriat pentru susținerea învățământului dual
26 iunie 2024
de: Marcel Hoster
Compania Maxagro și Universitatea pentru Științele Vieții Timișoara au anunțat un nou parteneriat privind învățământul dual. Catalogate drept punți care să ofere angajări viitoare – practica, internshipul sau bursele – au reprezentat elementele cheie ale discuțiilor privind colaborarea dintre mediul privat și cel academic. În Sala Senatului Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” Timișoara...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Spitalul Județean Timișoara primește de la CJT mobilierul medical și nemedical pentru noua maternitate
La Timișoara se înființează patru puncte de hidratare și prim ajutor pe perioada caniculei
Conducerea Spitalului Județean Timișoara respinge acuzațiile lansate de Alin Nica
CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara se ceartă pe o unitate medicală care nici măcar nu a fost încă deschisă, noua Maternitate
Noua clinică de mari arși de la Timișoara ar putea fi inaugurată la jumătatea anului viitor/Foto
Ministrul Sănătății și Primăria Timișoara văd diferit situația la Spitalul de Copii Țurcanu. Rafila vrea cerere de la municipalitate, Fritz spune că a fost refuzat/ FOTO
Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
Timp liber și cultură
Al treilea magazin Primark din România se va deschide în Iulius Town Timișoara
Meciul României la EURO 2024 se vede pe terasa exterioară din Iulius Town Timișoara
Sâmbătă se redeschide ştrandul STPT de pe strada Renaşterii
Din birou, la Iulius Gardens. Outdoor Office Day a transformat o zi obișnuită de lucru în prilej de socializare
Rugă mare la Ghiroda, de Rusalii
Weekend plin la Iulius Town: Caravana Garfield, Timișoara Music Awards, meciurile Euro 2024, dar și alte surprize
Merită văzut împreună! Euro 2024 la Iulius Town Timișoara
Peste 50 de artiști pe scena Timișoara Music Awards din Iulius Town: Moguai, DJs from Mars, Vanotek și mulți alții
Economic
Cât de benefic este să ai un cont curent și un card de credit online
25 iunie 2024
de: Advertorial
Situațiile în care, din punct de vedere financiar, suntem puși să facem alegeri dificile ni se pot întâmpla oricui. Spre exemplu, iată ce a făcut o doamnă într-o atare situație. Ana locuia într-un sat pitoresc de la poalele munților. Ea era o femeie harnică și independentă, care își câștiga existența prin vânzarea de produse artizanale...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Proiectul unei biciclete realizată de un colectiv de la Universitatea de Vest Timișoara a luat marele premiu la Salonul de Inventică
Candidații au creat deja o mie de conturi de utilizator pe platforma de admitere online creată de Universitatea de Vest Timișoara
Universitatea de Vest Timișoara, inclusă în cea mai nouă ediție a QS World University Rankings
CCIA Timiș se implică activ în educația antreprenorială a elevilor
Primăria a amenajat al treilea spațiu de tip drop off, la grădinița 32
Universitatea de Vest Timișoara a intrat în clasamentul RUR 2024
Universitatea de Vest Timișoara a sărbătorit 80 de ani de la înființare/FOTO
Spiritul Jocurilor Olimpice, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara: lecţie de scrimă şi Poli Ping Pong Challange
Centrul Dumitru Ciumăgeanu primește 47 de milioane de lei din PNRR, pentru ridicarea unui nou corp de clădire supereficient energetic
Universitatea de Vest Timișoara sărbătorește 80 de ani de activitate
La Timișoara se deschide o importantă conferință în domeniul juridic, în organizarea UVT
Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Știri de ultima oră
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi va intra în cursa pentru Palatul Cotroceni
26 iunie 2024
de Alex Nestor
Elena Lasconi a câștigat, încă din primul tur, alegerile interne pentru funcția de președinte al USR, obţinând 68% din voturi. Aproape sigur, Lasconi va fi şi candidata USR la funcţia de preşedinte al României. La alegerile interne au votat circa 11.300 de membri USR, o scădere de aproape 7.000 față de votul intern din...
Citeşte tot articolul
Maxagro și USVT au lansat un parteneriat pentru susținerea învățământului dual
26 iunie 2024
de Marcel Hoster
Compania Maxagro și Universitatea pentru Științele Vieții Timișoara au anunțat un nou parteneriat privind învățământul dual. Catalogate drept punți care să ofere angajări viitoare – practica, internshipul sau bursele – au reprezentat elementele cheie ale discuțiilor privind colaborarea dintre mediul privat și cel academic. În Sala Senatului Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” Timișoara...
Citeşte tot articolul
Centrul de Proiecte Timișoara va putea acorda finanțări multianuale pentru cultură, o premieră pentru administrațiile din România
26 iunie 2024
de Marcel Hoster
Primăria Timișoara va fi prima din țară care va putea să acorde finanțări multianuale pentru cultură. Proiectul, căzut la vot în ședința de plen a CLT precedentă, a primit, până la urmă vot favorabil, marți seara. Prin intermediul acestei noi regrelementări operatorii culturali vor primi fonduri de la bugetul local pentru evenimente culturale, pe o...
Citeşte tot articolul
În urma demersurilor întreprinse, organizațiile de specialitate au reușit decalarea termenului până la care asociațiile de proprietari erau obligate să intre în sistemul E-factura. Prin Ordonanța de urgență nr. 69/2024, s-a aprobat decalarea termenului pentru E-factura pentru asociațiile de proprietari până la 01.07.2025. Astfel, operatorii economici nu sunt obligați să transmită facturile către beneficiari (asociații)...
Citeşte tot articolul
La un an de zile de când a venit cu ideea de a trece distribuția energiei termice de la Colterm, societate pe care o deține, dar pe care nu o mai controlează în urma apariției insolvenței, Primăria Timișoara reușește să asigure cadrul pentru realizarea operațiunii. Consilierii locali timișoreni au aprobat înființarea Serviciului Public de Interes...
Citeşte tot articolul
Transfer din Serbia pentru SCM Politehnica Timișoara
26 iunie 2024
de Daniel Neacșu
Primul transfer la preim-divizionara de handbal a oraşului vine din Serbia. Centrul Đorđe Pisarić, în vârstă de 25 de ani, va îmbrăca sezonul viitor tricoul alb-violet. El a evoluat în precedentele două campionate la formația austriacă de primă ligă HSG Graz. Graz a terminat cel mai recent sezon pe locul al zecelea. Đorđe Pisarić are...
Citeşte tot articolul
Condamnaţii penali şi foştii colaboratori ai Securităţii, afară din Academia Română! Proiect de lege iniţiat de Raoul Trifan
26 iunie 2024
de Alex Nestor
Potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul USR de Timiş, Raoul Tifan, foştii colaboratori ai Securităţii şi condamnaţii penali nu pot fi membri ai Academiei Române. Trifan a colaborat cu Societatea Timişoara pentru elaboarea acestui proiect, care a trecut de Senat şi urmează să ajungă în Camera Deputaţilor. Raoul Trifan a explicat motivele care...
Citeşte tot articolul
Dacă în ultimele sezoane doar 4 şi mai apoi 5 echipe participau în Cupa României, ceea ce spune multe despre susţinerea, popularitatea şi valoarea acestui sport în România, de această dată s-au înscris 7 grupări şi se va reveni la faza grupelor, nu a partidelor eliminatorii. SCM USV Timișoara a fost repartizată în Grupa B,...
Citeşte tot articolul
Al treilea magazin Primark din România se va deschide în Iulius Town Timișoara
26 iunie 2024
de Vlad Stoian
Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat data deschiderii celui de-al treilea magazin din România. Acesta va fi primul magazin Primark din partea de vest a țării, situat în proiectul mixt Iulius Town Timișoara. Primark Timișoara se va deschide pentru clienți miercuri, 7 august, la ora 10, în plin sezon estival și chiar înainte de...
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook