Robu a devenit radical: eutanasierea, unica solutie de a scapa Timisoara de maidanezi

Începerea eutanasierii câinilor fără stăpân pare o chestiune de zeci de ore la Timișoara. Neoficial, ar fi fost semnate deja mai multe decizii în acest sens, dar, oficial, procedura nu a fost pusă încă în practică. Primarul Nicolae Robu schimbă foaia și spune că aceasta este singura soluție de a curăța orașul de câini, în condițiile în care timișorenii nu s-au înghesuit să adopte animalele din adăpostul Danyflor.

maidanezi

„Mergând spre casă, la miezul nopții, am văzut în cartierul Soarelui o haită de nouă câini, că te speriai de ei, în mașină fiind”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu. Acesta a ajuns și el la concluzia la care timșorenii au ajuns demult: aceea că în oraș a apărut un nou „val” de câini fără stăpân, care umblă în haite, spre spaima trecătorilor. „Contractul cu Danyflor expiră în curând, dar avertizez firma că trebuie să-și facă datoria până în ultimul moment. M-au atenționat și alți cetățeni că sunt mulți câini în oraș”, mai spune edilul Societatea de ecarisaj a fost atenționată și în trecut, dar nu și sancționată pentru felul în care își face treaba.

Primarul Nicolae Robu susține acum că eutanasierea este singura soluție. „Problema nu poate fi rezolvată decât aplicând legea așa cum este ea. Iubitorii de animale n-au venit să ia câinii spre adopție. Legea nu ne mai dă voie să-i ținem în adăpost mai mult de 14 zile. Se va trece la eutanasiere, pentru că avem de ales între a avea orașul împânzit de haite sau a face eutanasieri. Nu există altă soluție. Lumea nu se implică decât cu vorba, nu cu fapta”, afirmă edilul. Acesta a susținut chiar că luni ar fi avut loc prima eutanasiere, dar apoi a revenit asupra declarației. De fapt, nu știu dacă a avut loc efectiv, dar s-a dat undă verde, se va începe”, a mai spus edilul. În luna septembrie, Robu afirma că problema câinilor fără stăpân la Timișoara poate fi rezolvată prin sterilizare, inițiind chiar și un sondaj pe Facebook pe această temă. Neoficial, surse din primărie susțin că ar fi fost semnate deja câteva zeci de decizii de eutanasiere, dar că acestea nu ar fi început în mod efectiv.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

costa a spus: (februarie 18th, 2014 at 13:17 )

Si Daniflorul (copilul lui Orza) ce o sa faca fara caini pe strazi? Ca doar scopul lor e sa fie cat mai multi. Cum o sa mai raporteze ca prind 30 pe zi?

Ruxandra a spus: (februarie 18th, 2014 at 20:51 )

Sa-i dea Dumnezeu dupa suflet acestui primar. Rusine Timisoara! Rusine primarului! Nu ma asteptam la asa ceva tocmai in Timisoara, de regula un oras model. Dar nicio grija, Dumnezeu nu doarme si nici nu bate cu parul! Sa aveti pe constiinta sufletele alea ucise fara sa aiba vreo vina decat ca s-au nascut intre oameni ticalosi.

@costa a spus: (februarie 18th, 2014 at 21:01 )

danyflor avea contract la primarie de pe vremea lui borza, nu a lui orza. in prezent consilierul lui nenea robu al tau. e dulce buca pe care iti pui guritza?

@@costa a spus: (februarie 18th, 2014 at 22:42 )

Nope! Danylor e inventia lui Orza, poate are treaba si cu Borza, dar ani de zile Orza a pompat bani in ea, cate 30 de caini „prinsi” pe zi, desi capacitatea era de 200. Si tot Orza era cu „marketing-ul”, cu basme ca vin camioane si lasa caini la marginea orasului. Cativa din Giroda, i-au prins pe cei cu camionul si erau chiar cei de la firma lui Orza.
Acum, probabil,firma a ajuns pe mana stapanilor lui Robu si se poate sa o duca la fel de bine. Nu m-as mira sa „eutanasieze” 30 de caini pe zi dupa modelul precedent cu „prinsul”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Top