Praga – „Orasul de aur”, o feerie de culori / FOTO

Este de ajuns să ştii că este situat în Boemia centrală şi deja gândul la o localitate aflată într-o regiune cu un asemenea nume primeşte brusc un aer melancolic, pitoresc, blând. Aici se află una dintre cele mai cochete şi mai atractive capitale europene, un vechi oraş regal care atrage anual peste patru milioane de turişti, dar reuşeşte să-şi păstreze totuşi aerul de măreţie de demult, ce nu apune niciodată.

praga2

Agenţia de turism Ultramarin vă propune să exploraţi în această splendidă primăvară un oraş în care aproape toate obiectivele importante din Oraşul Vechi sunt în patrimoniul UNESCO – o multitudine de palate şi taverne răsfirate pe străzi pitoreşti, cu un aer de secol XVII – toate acestea însă restaurate şi bine întreţinute, într-o zonă exclusiv pietonală.

Praga este o citadelă a catedralelor, a turnurilor, a palatelor, aşezate în jurul Vltavei pe care alunecă graţios lebede, şi ele parcă din alte timpuri. Oraşul pare că nu a simţit curgerea timpului: uliţele şi străzile pietruite, vilele şi palatele cu grădini cu aer nostalgic, maiestuosul castel (care, conform Cărţii Recordurilor, este cel mai mare castel din lume, având 570 m lungime), dau impresia că trăieşti în urmă cu câteva secole, printre cavaleri şi regi. Plimbându-te pe străduţele întortocheate din Staré Město, printre comercianţi ambulanţi costumaţi ca pe vremuri, crâşmari care te îmbie să le calci pragul tavernelor medievale sau saltimbanci stradali ce-ţi umplu urechile cu poveşti şi balade din alte veacuri, te aştepţi în orice clipă să dai nas în nas cu domniţe graţioase sau aristocraţi de modă veche.

Staré Město, sau Oraşul Vechi – situat între Piaţa Wenceslas şi Podul Carol, este cel mai frecventat loc turistic din Praga. Alei înguste se stracoară printre clădiri baroce şi gotice, precum Catedrala Tyn (1256) sau Biserica Sfântului Nicolae (sec XIII). În piaţa din Staré Město se află faimosul Ceas Astronomic (Orloj), construit în 1410, iar turnul Vechii Primării oferă o privelişte panoramică unică asupra întregului loc.

Un alt obiectiv pe care Ultramarin vă îndeamnă să îl vizitaţi este Castelul Praga – domeniul legendar al întemeietorilor oraşului şi al tuturor ducilor, regilor şi împăraţilor Boemiei. În prezent, acesta este muzeu, dar şi sediul preşedinţiei. Piatra de temelie i-a fost pusă undeva prin 870, iar acesta este celebrul castel care l-a inspirat pe Franz Kafka pentru romanul cu acelaşi nume. În complexul de clădiri care alcătuiesc castelul se mai află Bazilica Sfântului Gheorghe, Catedrala Sfântului Vitus, patru palate (vechiul palat regal – Starý královský, palatul de vară – Letohrádek královny Anny, palatul Lobkovický şi noul palat regal – Nový královský), numeroase alte conace, amfiteatre şi edificii si opt grădini. Castelul care l-a inspirat pe Kafka este situat, precum în roman, pe un deal semeţ, de pe care ai o privelişte grandioasă asupra Pragăi.

„Oraşul celor o sută de clopotniţe” sau „Oraşul de Aur” mai are încă zeci de locuri de descoperit, zeci de emoţii de trait, zeci de amintiri pentru o viaţă. Praga este un oraş ce trebuie vizitat măcar o data, iar anotimpul florilor este una din cele mai bune perioade pentru a parcurge pe îndelete, alături de ghizii Agenţiei de turism Ultramarin, străduţele neasemuite ale frumosului oraş.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Top