A costat 12 milioane de euro, dar nu poate fi deschis: Centrul de Terapii Genice nu respecta standardele

Se întâmplă în România: inaugurarea Centrului de Terapii Genice și Celulare în Domeniul Cancerului de la Timişoara a fost amânată din nou. „Camera albă”, unică în România, nu este finisată aşa cum trebuie. Centrul ar fi trebuit deschis încă de anul trecut și acum beneficiarii lui sunt în pericol să piardă o finanțare de aproape nouă milioane de euro.

oncogen

Oncogen, Centrul de Terapii Genice și Celulare în Domeniul Cancerului, a fost ridicat lângă Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Timișoara, pe o suprafaţă de 2.900 de metri pătraţi. Terenul a fost asigurat de Consiliul Judeţean Timiş, iar bugetul a fost de 55 de milioane de lei, din care 39 de milioane, finanțare europeană. Centrul de cercetare este singurul din regiunea de vest a României și unul dintre puținele existente în țară. La Oncogen vor lucra 35 de specialiști, care vor face studii celulare, de biologie moleculară și terapii celulare pentru bolnavii de cancer, leucemie și alte boli hematologice.Lucrările ar fi trebuit să se termine în primăvara lui 2013, dar conducerea Spitalului Județean Timișoara a convins, la vremea respectivă, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică să prelungească termenul cu încă opt luni, din cauza unor probleme tehnice. La începutul anului, fostul manager al SCJUT, Iulius Jugănaru, anunța că Oncogen va fi gata la finele lunii ianuarie.

Este luna mai și nici vorbă de deschiderea centrului. Între timp s-a constatat că există probleme la așa-numita cameră albă, unică în România, care permite prelucrarea şi procesarea celulelor umane, prin aplicaţii de uz uman. Aici, dar și în laboratoare, finisajele trebuie refăcute de urgenţă, pentru a corespunde standardelor impuse de lege. În caz contrar, beneficiarii riscă returnarea banilor europeni. Pentru a nu ajunge în această situaţie, iniţiatorii proiectului au cerut încă o amânare de şase luni. Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică va verifica, în octombrie, lucrările. Dacă acestea vor corespunde, centrul va fi, în sfârșit, acreditat. Între timp, numărul bolnavilor de cancer din județul Timiș este în continuă creștere. Comparativ, în prima jumătate a lui 2013 au fost înregistrat 733 noi cazuri, față de 650, cu un an înainte. De asemenea, conform statisticilor, în 2012, erau în evidențe 15.859 bolnavi de cancer. Numărul acesora a scăzut la puțin peste 13.400 în 2013.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlşnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a rfevenit la blocajul politic pe acre îăl crdea depăşit. El dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog  Președintele Românjirei a avut, în această seară, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara

Echipa Canova Racing Timișoara va fi prezentă în acest weekend la Hunedoara, prin piloții Radu Benea și Nicolas Benea, la etapa a doua din Campionatul Național de Super Rally, Trofeul Mihai Leu, care debutează în această seară cu startul festiv. Absenți motivat la prima cursă a sezonului, de la Alba Iulia, cei doi piloți timișoreni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii

Studenții sunt pregătiți pentru un viitor în care ideile lor să aducă plus valoare. Despre asta a fost vorba la ediția a doua a Open Space Lab. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlşnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a rfevenit la blocajul politic pe acre îăl crdea depăşit. El dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog  Președintele Românjirei a avut, în această seară, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Casa Austria, clădirea ridicată acum 20 de ani cu sprijin austriac lângă clădirea principală a Spitalului Județean Timișoara, va intra într-un proces major de modernizare. Sunt 50 de milioane de lei care vor fi investiți, jumătate fonduri europene, jumătate contribuție de la bugetul județului, care vor transforma major clădirea, dar vor aduce la zi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Austria intră în modernizare totală. Proiectul va costa 50 de milioane de lei
Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile de control fiind vizată respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare. În total, luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră a confiscat sute de metri cubi de lemn și a dat amenzi de sute de mii de lei
Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Top