În marile orașe din România, apartamentele sunt mai scumpe după primul semestru, cu o singură excepție. Luna iunie a consemnat totuși o ușoară scădere față de luna mai, însă, per ansamblu, piața rezidențială s-a înscris pe un trend crescător al prețurilor. Cel mai mult s-au scumpit locuințele vechi.
În Timișoara, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit cu 2% în ultimele șase luni, de la un nivel de 793 de euro pe metru pătrat, până la 809 euro pe metru pătrat. Unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,4%, până la 844 de euro pe metru pătrat, iar cel din blocurile vechi au cunoscut un avans mai accentuat, de 2,4%, de la 786 de euro pe metru pătrat, la 805 euro. Conform analizei realizate de portalul Imobiliare.ro, în prima jumătate a anului 2014, trendul general ascendent al prețurilor a fost resimțit mai acut în marile orașe. Singura excepție: Brașovul, unde prețurile sunt mai mici cu 1,1%, reculul fiind cauzat mai ales de scăderea accentuată a prețurilor locuințelor noi: 5,9%, de la 868 la 817 euro pe metru pătrat. Scumpirea cea mai mare, de peste trei procente, s-a înregistrat în Cluj-Napoca.
Comentarii prin facebook