Primăria Timișoara a alocat un buget de 365.000 de euro în 2014 pentru biserici și diverse lăcașuri de cult. La ultimul plen au fost dați 40.000 de euro, destinați în special unei biserici neoprotestante unde predică, din când în când, colegul de partid al primarului Nicolae Robu, senatorul Ben-Oni Ardelean. (Extrem de iritat edilul-șef când a fost întrebat de această „coincidență”!) Așadar, o sumă importantă dată de Primăria Timișoara pentru biserici într-un an, asta dacă nu mai apare o rectificare pozitivă la acest capitol. Cum sunt controlați acești bani s-a văzut foarte bine în cazul refacerii treptelor Catedralei, unde primăria a investit 50.000 de euro. Treptele se refac la doar câteva luni de la darea în folosință. Nici predecesorul lui Robu n-a rămas dator la acest capitol. Dacă a lăsat ceva în urma sa Gheorghe Ciuhandu, atunci a lăsat biserici, unele ridicate în detrimentul parcurilor și spațiilor verzi, case țigănești și… un „acvariu” în centrul orașului.
Dar nu numai în Timișoara se investesc bani mulți în biserici, ci este vorba de un adevărat „sport național”, autoritățile centrale și locale fiind extrem de darnice la acest capitol. Îmi amintesc că, în timpul guvernelor Boc-Udrea, fiecare parlamentar al Puterii era „mituit” anual sau chiar semestrial cu câte 50.000 de euro, bani pe care îi duceau în colegiile lor. În ce erau investiți? Evident, în biserici! Din păcate, nu același lucru se poate spune despre investițiile făcute în școli, de exemplu. Și asta, în condițiile în care România este un stat laic, nu unul fundamentalist ortodox.
Cel puțin așa se arată în Constituție, cultele religioase fiind autonome față de stat. Potrivit unei statistici, după 1990, numărul bisericilor a crescut cu 200 pe an, în timp ce al școlilor a scăzut cu 1.000 pe an. La numărul de paturi în spitale, situația este mult mai critică. Astfel s-a ajuns ca România să aibă peste 18.500 de biserici și doar 4.700 de școli generale! Nu mai vorbesc că multe dintre cele ridicate după 1990, din punct de vedere arhitectural, sunt de un grobianism evident, neavând nimic în comun cu tradiția românească la acest capitol. Nu mai vorbesc de monstruozitatea bugetofagă care se ridică în București și care a înghițit bani cât pentru ridicarea a câteva sute de școli. Și asta, în condițiile în care la țară mai există multe școli cu WC-ul în fundul curții.
Printre primele lucruri care frapează orice străin care vizitează România este numărul mare de biserici care se ridică precum ciupercile după ploaie. Înțeleg că tovarășii din conducerea BOR – mulți umblați pe la Mănăstirea Secu – au stat cu mâinile în sân sau chiar îl binecuvântau pe Ceaușescu în timp ce demola biserici, iar acum au conștiința grea și vor să se împace cu Dumnezeu. Dar acest lucru nu ar trebui făcut în detrimentul școlilor și grădinițelor. Cel puțin la grădințe este un deficit imens, iar la foarte multe școli sunt aceleași dotări din vremea lui Gheorghiu-Dej. Nu sunt împotriva bisericilor, dar acestea să fie ridicate de BOR sau celelalte culte. (De exemplu, senatorul Ardelean, unul dintre cei mai mari latifundiari din parlament, putea să-și vândă un teren, dacă dorea refacerea bisericii unde ține predici.)
Că oricum BOR este cea mai bogată instituție din țară, învârtind banii cu lopata, iar „merțanele” din dotare sunt „fără număr”, mai ceva ca banii aruncați în capul maneliștilor la nunți. Și mă repet, România este stat secular, nu laic. Am vorbit până acum doar de principii, nu și de partea trivială a acestei povești, care ar putea fi extrem de spectaculoasă. Fiindcă banii dați pentru biserici nu suportă un control, precum alte finanțări de la stat. De obicei, pe lângă o biserică se ridică și câteva case pentru cei care s-au ocupat de ridicarea ei. Ca exemplu, din banii alocați de toate guvernele și Primăria Timișoarei construirii Bisericii Martirilor din Girocului, se puteau face vreo trei biserici la fel de mari. Nimeni n-a controlat însă câte case s-au ridicat din aceiași bani…
Comentarii prin facebook