Robu: As raspunde de ce semnez doar daca as cere ceva ilegal

Primarului Nicolae Robu i se pare normal să le spună subordonaților lui că răspund exclusiv dacă deciziile pe care i le aduc la semnat sunt ilegale. Edilul a explicat nota internă emisă săptămâna trecută, conform căreia el semnează, dar nu-și asumă răspunderea pentru nimic. Totuși, primarul vrea să fie atenționat dacă propunerile pe care le face încalcă legea.

robu

O notă internă datată 17 iulie 2014 pune lucrurile în ordine în Primăria Timișoara, din punctul de vedere al lui Nicolae Robu. „(…) semnătura subsemnatului pe diverse documente are doar menirea de a le oficializa, nu și pe aceea de a substitui răspunderea persoanelor din aparatul de specialitate implicate, cu răspunderea Primarului și nici măcar pe aceea de a împărți respectiva răspundere, între persoanele din aparatul de specialitate implicate și Primar”, scrie negru pe alb pe actul oficial. Edilul le transmite subalternilor și că, dacă apar probleme ulterioare, răspunderea le aparține în exclusivitate. „În contextul recepţionării de către subsemnatul a unor informaţii care acuză, la nivel generic, abateri de la lege în Primăria Municipiului Timişoara, îmi fac datoria să vă atrag atenţia şi pe această cale – aşa cum am făcut-o de nenumărate ori în şedinţe operative şi la alte întâlniri -, că cerinţa zero (!) în PMT este aceea de respectare a legalităţii ÎN TOATE ÎMPREJURĂRILE, nimic neputând să justifice încălcarea acesteia, şi că fiecare angajat al PMT răspunde în mod individual pentru tot ce face”, mai scrie în nota internă din 15 iulie.

feisbuc

Robu nu vede nimic anormal în această situație și spune că răspunderea i se poate imputa doar într-un singur caz. „Dacă aș cere ceva ilegal, aș răspunde. Dacă aș impune ceva sau l-aș obliga pe un angajat să facă un lucru ilegal, dacă el l-ar face, ar fi și el responsabil. Dacă ar pleca de la primar vreo cerință de ilegalitate, primarul ar fi responsabil, dar ar fi responsabil și cel care s-a conformat dispoziției ilegale. Invers nu merge, pentru că eu primesc să semnez tocmai pe baza unor semnături anterioare care certifică, inclusiv avizul juridic. Eu nu sunt jurist… Dacă avizul juridic ar fi negativ și aș trece peste el, atunci aș fi vinovat”, sună explicația primarului.

Edilul șef susține că garanția legalității unui act stă în semnăturile care o preced pe a sa. „Nu cine pune ultima semnătură pentru acea plată se duce să verifice dacă formele de plată sunt făcute în conformitate cu realitatea. Sunt alții care semnează acolo, e o comisie de recepție… Sunt tot felul de situații. Dacă vreți, vă dau din mandatul trecut (…) Nu-i iau apărarea lui Gheorghe Ciuhandu, dar putea să fie primarul vinovat dacă a semnat să se facă plata pentru că la zebrele și liniile de delimitare a benzilor de circulație n-ar fi fost grosimea vopselei standard? Primarul vine și dă ultima semnătură după ce toți ceilalți spun că e așa și răspund”, a declarat Robu. Primarul Timișoarei mai spune și că așteaptă ca subordonații săi să-l tragă de mânecă, dacă greșește. „Știți că am vrut să pun taxa pe turnulețe și mi s-a spus că nu există suport legal. Mai sunt și alte situații, am vrut, de exemplu, impozite locale diferențiate pentru cei care-și lasă terenurile în paragină… Nu știi tu, ca primar, toată legislația din toate domeniile. Nu este nicio scuză pentru încălcarea legii”, a conchis Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

koks a spus: (iulie 22nd, 2014 at 07:21 )

bai boule, raspunderea e solidara. Ia-o pe capra aia de grebla si intreab-o sa vezi ce reprezinta notiunea de raspundere solidara ca te-ai laudat cu ea ce mare si tare, ca a luat 10 la dizertatie, ca e cea mai , cea mai…. Sa fim seriosi, sunteti praf cu totii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.