Un milion de euro de la UE, pentru aeroportul din Timisoara

Proiectul Terminalului Intermodal de Marfă, depus de Aeroportul Internaţional Timişoara, a fost selectat pentru finanţare printr-un program al Uniunii Europene. Acesta are o valoare de două milioane de euro, jumătate din sumă urmând să fie asigurată din bani europeni.

aeroport

Proiectul „Cargo Tim – Studii pentru Dezvoltarea Infrastructurii Transportului Intermodal de Marfă la Aeroportul Internaţional Timişoara” a trecut de toate etapele de selecţie, iar Comisia Europeană urmează să elaboreze decizia de finanţare. Proiectul va avea o valoare de 2 milioane de euro şi va fi finanţat 50% din fonduri nerambursabile şi 50% din fonduri proprii ale aeroportului. „Proiectul este complementar Terminalului Intermodal de Marfă de la Remetea Mare şi va asigura conectarea cu transportul aerian, realizându-se astfel un complex care să asigure circulaţia rapidă între diferite mijloace de transport”, spune Dan Idolu, directorul aeroportului. Proiectul presupune realizarea suprafeţelor de mişcare pentru aeronave de transport marfă, precum şi platforme pentru calea ferată şi pentru transportatorii rutieri. AIT a depus proiectul în martie 2014, prin programul TEN-T (Trans-European Transport Network), stabilit de Comisia Europeană pentru a sprijini construirea şi modernizarea infrastructurii de transport în întreaga Uniune Europeană.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Idolu a spus: (august 3rd, 2014 at 19:03 )

Mai dl ziaristi dati stiri eronate si umflante. Aeroportul a finalizat anul fiscal 2013 cu pierderi de 10 000 000 de euro. Pai de unde are bani sa mai investeasca? In plus de pierderi traficul a scazut la nivelul anului 2003. Pai ce sa mai investeasca in dezvoltare daca finantele timisene au anuntat ca este in pragul falimentului. Orce ziarist serios daca face o ancheta va vedea dezastrul din aeroport. Singurul motiv e sa cheltui bani pentru COMISIOANE frate. DNA cu ochi pe ei ca fura toti ca in codru.

Antena a spus: (august 3rd, 2014 at 19:35 )

CINE SE INCHINA LA IDOLU

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3
ORA: 21:30
MODERATOR: MIHAI GÂDEA
INVITAT: OANA STANCU
MUGUR CIUVICĂ
ADRIAN URSU

TALK-SHOW

    Mihai Gâdea: Doamnelor şi domnilor, urmăriţi „Sinteza zilei”. V- am promis pe ultima parte a emisiunii un subiect ce mi se pare de maxim interes. Ne plângem permanent că în România nu sunt bani, că avem probleme, că nu reuşim să aducem fonduri europene, bani europeni şi în permanenţă acesta este un veşnic motiv care pe mine a început să mă plictisească. În seara asta vreau să vorbim punctual despre un caz. E o anchetă pe care am vrea să vi-l prezentă m în această seară. România riscă sancţiuni de sute de milioane de euro în scandalul ajutoarelor de stat acordate de aeroporturi internaţionale din ţară operatorilor privaţi, cum ar fi operatorul privat Low Cost wizz Air. Un raport preliminar din 2011 al CE arată că operatorul din Ungaria a primit un contract preferenţial şi tarife speciale de la autorităţile române. Asta deş i Aeroportul Timişoara nu înregistra profit ca să-şi permită reduceri tarifare. În raportul CE veţi vedea, spune că pentru că există suspiciunea încălcării tratatului de aderare la UE pe tema concurenţ ei, oficialii de la Bruxelles au decis declanşarea unei anchete. O verificare a fost făcută şi în 2010 de Corpul de control al Ministerului Transporturilor, care arată modalitatea prin care Aeroportul Traian Vuia, condus de directorul Daniel Idolu, a încheiat un contract dezavantajos pentru stat cu Wizz Air. Să vedem materialul.

    România riscă sancţiuni de sute de milioane de euro în scandalul ajutoarelor de stat acordate de aeroporturi internaţionale din ţară operatorului privat Low Cost Wizz Air. Un raport preliminar din 2011 al CE arată că operatorul din Ungaria a primit un contract preferenţial şi tarife speciale de la autorităţile române. Asta deşi aeroportul din Timişoara nu înregistra profit ca să-şi permită reduceri tarifare. Pentru că există suspiciunea încălc ării tratatului de aderare la UE pe teama concurenţei, oficialii de la Bruxelles au decis declanşarea unei anchete. O verificare f ăcută şi în 2010 de Corpul de control al Ministerului Transporturilor arat ă modalitatea prin care Aeroportul Traian Vuia, condus ş i atunci, ş i acum, de Daniel Idolu, a încheiat un contract dezavantajos pentru stat cu Wizz Air. În august 2008, conducerea aeroportului a decis să-şi facă reclamă timp de trei ani şi în revista şi pe pagina de internet ale operatorului aerian, sperând să-şi mărească numărul de pasageri. În schimbul serviciilor de publicitate, Wizz Air plătea taxe de aeroport ridicol de mici. Cu alte cuvinte, facturile emise de cele două părţi se compensau. Rezultatele Corpului de control al ministrului Transporturilor, derulat în 2010, arată că nu exista o fundamentare reală a încheierii contractului de
marketing între aeroport şi Wizz Air. Asta întrucât atât înainte de încheierea contractului, cât şi după, s-au derulat şi alte contracte cu acelaşi obiect. În plus, nici înregistrarea facturilor în contabilitate nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale. Şi mai ciudat este faptul că, deşi face obiectul unei anchete la nivel european pentru practici anticoncurenţ iale şi management defectuos, Daniel Idolu a fost lăsat la conducerea aeroportului din Timişoara după o pauză de nici 2 ani. Evită însă orice comentariu despre cazul Wizz Air.

    Daniel Idolu: Nu vreau să intru în contradicţie cu ordinul ministrului. Aş putea să răspund la întrebările dumneavoastră şi sigur aş lămuri 100% toate semnele de întrebare. Nu pot să fac nicio afirmaţie fără să am mandat de la Biroul relaţii publice al ministrului Transporturilor. Vă asigur că sunteţi într-o eroare.
    Deşi se află în funcţie de aproape un an, reprezentanţii Ministerului Transporturilor întârzie explicaţiile pentru această situaţie care poate prejudicia grav statul. Dar spun că, în curând, Daniel Idolu va fi schimbat din funcţie cu un manager privat. Nu se ştie însă şi data exact ă când va fi înlocuit. Cert este că acest caz a ajuns şi în instanţele româneşti şi, culmea, tot statul e bun de plată. Magistraţii Curţ ii de Apel Piteşti au decis la începutul lunii că reprezentanţii aeroportului din Timi şoara trebuie să achite operatorului aerian Low Cost Wizz Air peste 2,5 milioane euro în urma contractului de marketing încheiat în 2008. Asta deoarece angajaţii aeroportului nu au înregistrat facturile emise către Wizz Air în contabilitate. Despre situaţ ia de la Aeroportul Timi şoara au fost înştiinţaţ i şi procurorii DNA în octombrie 2012. Angajaţii aeroportului au semnat plângerea prin care reclamă faptul că toate contractele încheiate de conducere bagă în faliment instituţia.

    Intervievat: A fost înaintat la DNA în mai 2010, colegii mei de pe aeroport au făcut demersurile necesare să afle care-i stadiul cercetărilor.
Reporter: Deci ce contracte au fost aprobate de membrii CA?
    Intervievat: Corpul de control spune că trebuie prezentate la CA, bănuiesc că aceste contracte au fost mai puţin arătate la CA. Domnul Idolu este legea în aeroport. El face ce doreşte în aeroport.
De cealaltă parte, reprezentanţii Wizz Air pozează în victime.
    Daniel de Carvalho: Anumite acuzaţii false, făcute de o linie aeriană mică, regională, care are o contribuţie mică în Timişoara, operând zboruri de transfer, cu aeronave mici sau vechi, nu pot acoperi două decizii separate, conform cărora atât aeroportul, cât şi Wizz Air trebuie să-şi plătească reciproc aceeaşi sumă de bani.
    Dacă statul român, prin reprezentantul aeroportului din Timi şoara, va fi găsit vinovat de către CE, ţara noastră va fi amendată, pe lângă riscul de a pierde 150 milioane euro, bani pentru dezvoltarea infrastructurii.

    Leonard Orban: Dacă se constată că ajutorul de stat este incompatibil, el trebuie returnat. Nu-i exclus ca să fie situaţii în care CE să ceară inclusiv penalizări sau dobânzi la sumele acordate. Ancheta UE afectează şi dezvoltarea aeroportului. Atâta timp cât este sub investigaţie, instituţia nu poate atrage fonduri europene. Asta în condi ţiile în care pista are nevoie urgentă de reparaţii, lucrări care ar fi putut fi acoperite măcar par ţial, dacă aeroportul ar fi încasat taxe la valoarea reală de la operatorul Low Cost. Un raport ascuns de actualul director Daniel Idolu şi f ăcut de experţii aeroportului arată că pista este într-o stare precară şi periculoasă pentru siguranţa pasagerilor. Pornind de la acest caz, CE a declanşat o anchetă complexă la toate aeroporturile regionale din
România. Primele date arată că acestea înregistrează în general pierderi şi că ele sunt acoperite anual de către stat. Mai mult, utilizarea de către compania Wizz a unor aeronave care depăşesc capacitatea şi rezistenţa pistei a contribuit la degradarea căii de rulare. Afacerea de la Timişoara se pare că are copii la indigou şi pe alte aeroporturi din Transilvania.

Mihai Gâdea: Vedeţi cum unii se îmbogăţesc suspect? Că sunt operatori privaţi…

ei sunt privaţi, dar pare că sunt ajutaţi substanţial de stat. Statul nu-i ajută pe cei pe care i-aţi văzut mai devreme, în serile anterioare, pe cei din sectorul 2, copiii de-acolo. Îi ajută pe ăştia.
    Mugur Ciuvică: Îi ajută, dar aţi văzut că afacerea de bişniţă pură… au avut inspiraţie, că pe vremea lui Mitrea era… se fă cea reclamă la Portul Constanţa la TV. Era o chestie ca să finanţeze o televiziune pe care şi-o făcuseră ei acolo. Dar pierdem bani cu toţ ii. Nu-i doar o bişniţă, sunt fondurile europene de care vorbea Oana Stancu. După ce că nu le luăm, facem şi diverse golănii ca s ă ne mai şi amendeze ăia. Adică asta mi se pare criminal. Că altminteri e partea asta de bişniţă românească ridicolă. Să faci reclamă la aeroportul din Timişoara?
Adrian Ursu: În revista de se pune în buzunăraş…
Mugur Ciuvică: Dacă eu am treabă în Timişoara şi mă uit să văd are aeroport…

dar nici nu mă uit, întreb, pot să ajung cu avionul în Timişoara? Îmi spune da. Că e aeroport. Cum să faci reclamă la un aeroport din Timişoara? De parcă ar fi 10 şi faci reclamă unuia.
    Oana Stancu: Nu-i vorba de bişniţă. E vorba de mulţi bani pierduţi. O să vedeţi ce tratament diferit chiar faţă de compania statului român. În cazul Wizz Air veniturile din taxele de operare erau de 19 milioane lei noi în 2011. Citez din raportul Gă rzii Financiare făcut la eroport. Discount-ul în cazul Wizz Air din 19 milioane a fost de 12 milioane. În cazul Tarom, veniturile erau de 8,3 milioane, discountul de 695.000. În cazul celuilalt operator veniturile erau de 10 milioane lei, discountul zero. Deci nu-i o bişniţă. E hoţie în toată regula.

    Mugur Ciuvică: Pentru 12 milioane, adică nici 3 milioane euro, e posibil să plătească statul român câteva sute de milioane de euro.
    Adrian Ursu: Pe lângă cifrele pe care le citea Oana Stancu mai devreme este una din explicaţiile pentru care Tarom a pierdut destinaţii, curse, a fost împinsă în afara tabloului de joc de astfel de cetăţeni care reprezentau statul român. Şi uite-aşa compania Tarom ajunge în dificultate şi o companie din Ungaria, prietenă vechii guvernări, pentru că să nu uităm toate lucrurile astea s-au întâmplat pe când păstor peste ţară era domnul Traian Bă sescu, prieten cu Ungaria… a că pătat tot felul de beneficii. Situaţia de la Timişoara nu-i unică. Ea se repetă şi la Cluj. Se repetă într-o formă care merită discutată şi la aeroportul din Târgul Mureş. Aceste discounturi oferite pe care în mod corect CE le-a sesizat drept ajutor de stat sunt forma de dezavantajare a unor companii în relaţia cu altele. Printre ele fiind Tarom. Dincolo de asta se întâmplă ca pe lângă prăduiala pe care o constatăm de fiecare dată s ă se comită şi gesturi aproape criminale. Felul în care pista aeroportului din Timişoara a fost lăsat ă ani de zile fără s ă se efectueze reparaţii la suprafaţa de rulare, deş i există un raport oficial care constată asta, există şi la Ministerul Transporturilor această documentaţie, punea în pericol siguranţa zborurilor, a pasagerilor. Faptul că Wizz Air opera cu avioane mari contribuia la degradarea continuă a pistei. Sunt
lucruri grave care se petreceau, dincolo de ciupeală, de şpaga mică. Mai mult, toate aceste lucruri sunt acum investigate la nivel european. Aşa ni se întâmplă nouă. Nu reuşim aici în ţară să ducem la final o anchetă , să găsim vinovaţi, să recuperăm prejudicii, vine UE, face anchetă şi în timp ce UE face anchetă pentru management defectuos, noi îl luăm pe ăla care- i anchetat şi-l punem din nou director acolo. Vă da ţi seama cum funcţionează sistemul ăsta, ce pile tari trebuie să aibă cineva care a făcut astfel de operaţiuni şi care probabil nu le-a făcut de unul singur?

Oana Stancu: Deci a fost schimbat cel de la PDL…
Adrian Ursu: Era chiloţar. El venise de la o fabrică care făcea lenjerie intimă. Oana Stancu: Şi care a făcut toate hoţiile pământului acolo cu spaţiile
aeroportului… împreună cu Alin Popoviciu de la PDL. L-au adus pe Idolu de la PSD, în condiţiile în care fusese dat afară în urma unui raport fă cut de Corpul de control al Ministerului Transporturilor pentru lucruri pentru care vă cruciţi. În mandatul acestui domn Idolu, s-au făcut următoarele: a decontat pentru toată lumea, toţi angajaţii, chipurile, numai că n-au găsit nicio hârtie, servicii de masaj ş i saună. Mii de euro. Niciun document care să arate că vreun pilot a fost trimis la relaxare pe banii aeroportului. Bilete de fotbal la Londra. Conducerea a făcut o vizită la Londra, motiv pentru care au decontat şi biletele de fotbal şi turul oraşului. La Paris acelaşi lucru, în Portugalia bonus o croazieră.

Mihai Gâdea: E bine.
    Oana Stancu: Deci pentru astea îl demiţ i pe Idolu şi azi îl pui la loc? Şi ăia de la CE ce să zică? Mă, vă furaţi voi între voi, treaba voastră.
Adrian Ursu: Înseamnă că şi giraţi.
Oana Stancu: Corect.
    Adrian Ursu: Toată povestea asta cu compensarea … Că ei cum făceau? Pe baza contractului de marketing, de promovare a aeroportului din Timişoara sau a celui din Cluj ei nu plăteau taxe aeroportuare, deci taxele alea care pot reprezenta cam 25% din costul unui bilet. Care pot face diferenţa între o companie mare şi una low cost. Ei nu plăteau acele taxe, că ziceau că dau barter în revistă şi pe site-ul lor de promovare. Acum s-au gândit să facă o compensare şi pe teme judiciare. Adică există două procese. Aeroportul are de recuperat bani de la Wizz AIr pentru ce n-a achitat, ei au dat în judecată aeroportul şi cer nişte bani. Şi-au zis, dom’ne, hai să ne compensă m şi pe justiţie. Adică… vă daţi seama cât de mult s-au învăţat domnii de la Wizz Air, cu ajutorul domnilor de la aeroport, cu compensările? Şi după ce-a ieşit toată tărăşenia asta publică, inclusiv când colegii noştri au făcut ancheta şi s-au interesat, domnul ăsta Idolu a fă cut o conferinţă de presă şi a anunţat triumfal că peticeşte pista. Asta se întâmpla ieri, fix după ce începuseră colegii noştri să pună întrebări.

Voc a spus: (august 3rd, 2014 at 19:37 )

AIT, o tarla privată pesedistă

Ceea ce se întâmplă pe Aeroportul Timișoara, în mandatul de director al pesedistului Dan Idolu, este de domeniul fantasticului. Dacă înainte, spațiile verzi le tundeau angajații AIT, cu cheltuieli lunare de maxim 3000 RON, tocmai pentru ca există utilaje în proprietatea aeroportului, acum, social-democrații întrețin ”atomosfera” cu peste 3 milioane de RON, la care se mai adaugă alte milioane în fântâni arteziene și mii de panseluțe, marea majoritate a lucrărilor ”ecologice” fiind realizate cu o firmă specializată pe… instalații electrice, recte SC Cons Electrificarea Instal SRL! Evident, doar întâmplarea face ca patronii firmei să fie parteneri de vânătoare cu directorul AIT, la fel cum tot hazardul a intervenit, grație aceleași zeițe Diana, când Dan Idolu a atribuit o serie de lucrări de construcții către SC Satimpex SRL, o societate cu tradiție în…confecționarea de marchize și prelate! Apropo de prelate, în urmă cu circa două săptămâni, când pe ”Traian Vuia” a avut loc un meeting aviatic sau ”splendoare pe cer”, asta conform presei de casă a lui Dan Idolu, corturile pentru VIP-uri, tocmai ca pe pesedistii să nu-i bată soarele în cap ca pe cei din ”gloată”, au fost comandante, tot de la SC Satimpex SRL, cateva corturi pe banii AIT. Punem pariu ca, la fel ca și flanșa de inox pentru ”piscina” de pe aeroport , corturile nu au ieșit din perimetrul insituției, după terminarea evenimentului aviatic și că și acum, dacă tot au fost plătite din bani publici, sunt puse la păstrare pentru următoatarea…”splendoare pe cer”! Revenind la Aeroportul Internațional Timișoara, în pur stil pesedist, ca să păstreze bunele relații cu ”împărăția”, tot din buzunarul public al ”Traian Vuia”, Dan Idolu a dat cu generozitate contracte activului de partid: președintelui CJT, Titu Bojin, prin firma Lugomet SA, reparatii de scări rulante și vicepreședintelui CJT, Călin Dobra, prin firma verisoarei sale primare, Monica Trușcă, recte SC Positive Solution SRL, tot soiul de imprimate de informare!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate

CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite
CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.