Seful ANI, incatusat; lista fericitilor din Timis

Patru parlamentari, unul din viceprimarii Timișoarei, un primar de comună, un cunoscut medic, un consilier motociclist ș.a. Sunt doar câteva dintre „victimele” pe care ANI le-a făcut în Timiș. Acum, acestea au motive să-și frece mâinile de bucurie, după ce șeful ANI, Horia Georgescu, a fost reținut de DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu.

politicieni ani

Convocarea șefului Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, la DNA a stârnit multă bucurie printre aleșii națiunii, de la parlamentari, primari sau președinți de consilii județene până la simpli consilieri. N-au lipsit de pe lista celor investigați de această agenție devenită o adevărată sperietoare nici medici, polițiști sau vameși. Și în județul Timiș, ANI a făcut destule victime până în prezent, printre ele numărându-se politicieni extrem de importanți. Unii au pierdut procesele cu ANI, alții le-au câștigat, mulți fiind încă în litigiu.

În trecut, cele mai importante nume care au avut probleme cu ANI au fost fostul președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, și actualul primar Nicolae Robu. Primul a pierdut procesul, în timp ce edilul Timișoarei l-a câștigat. La un moment dat, și actualul președinte al CJ Timiș, Titu Bojin, a fost cercetat la avere de către ANI, nefiind dată o decizie în acest caz. În prezent există mai mulți aleși din Timiș care au litigii pe rol cu agenția. Cel mai recent caz este al viceprimarului Dan Diaconu, declarat incompatibil pentru că ar fi ocupat simultan funcția de viceprimar și cea de administrator al unei firme. În urmă cu exact un an, dintr-o lovitură, patru parlamentari de Timiș erau declarați incompatibili. Este vorba de senatorii Petru Ehegartner (PLR) și Matei Suciu (PSD), respectiv deputații Dorel Covaci (PSD) și Zsolt Molnar (UDMR). Ehegartner a câștigat procesul într-o primă instanță, în timp ce de ceilalți trei nu s-a mai vorbit nimic.

Un proces pe rol cu ANI îl are și primarul comunei Orțișoara, Aleodor Sobolu (PSD), în prima instanță agenția având câștig de cauză. În litigiu se află și fostul viceprimar al comunei Becicherecu Mic, Radu Dănuț, actualmente consilier local PNL. Și cunoscutul motociclist Ionel Pascotă, consilier local PSD la Giroc, a avut probleme de acest gen, ANI declarându-l incompatibil în decembrie 2013. ANI nu i-a uitat nici pe medici. În septembrie 2014, Horia Pleș, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Județean, a fost declarat incompatibil, cazul fiind și penal. ANI a calculat că spitalul ar fi plătit patru milioane de lei firmelor private ale lui Pleș, unde acesta își trimitea pacienții de la stat. Nici vameșii n-au scăpat de mâna ANI, în urmă cu aproape patru ani, Petru Augustinov, fost inspector la Vama Moravița, fiind depistat că nu poate justifica 63.000 de euro și o jumătate de imobil.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

rusine a spus: (martie 16th, 2015 at 15:01 )

RUSINE! RUSINE! Pentru lipsa de PROFESIONALISM a lucratorilor ani (da, cu litere mici, ani, pentru ca sunt niste marunti hartogarari birocratici) cu salarii si averi babane! Acuza pe nedrept oamenii, iar daca sunt politicieni au o deosebita satisfactie (bolnava) ca repede sa dea si in presa! fara sa verifice data depuneii de catre oameni, politicieni a hartoagelor la fisc! RUSINE! seamana ani cu (non)legiutorii dinainte de ’89 care urau proprietatea intelectuala si averea mareiala! toti trebuiau sa fie saraci si analfabeti sa nu depaseasca cuplul leanta&costel(pardon, lae)!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top