Antena3 are acum aliat in lupta impotriva Justitiei: Traian Basescu

Dacă până luni, fostul președinte Traian Băsescu a mai „pișcat” cu unele declarații Justiția din România, de această dată a răbufnit la postul preferat, B1TV. Un atac mai bezmetic la adresa Justiției și a campaniei anti-corupție n-a reușit probabil nici întreaga cloacă de la Antena3, după arestarea turnătorului dovedit „Felix”. De la șefa DNA și președinta ÎCCJ și până la vestitul Coldea, nimic nu i-a scăpat lui Băsescu. Care s-a arătat chiar îngrețoșat de cei trei, fiindu-i „silă” să mai și vorbească cu ei. Mai mult, cel care și-a făcut un titlu de glorie din reformarea Justiției a „descoperit” acum că printre judecători și procurori mișună la greu ofițerii acoperiți. Și iar a revenit cu teza că arestul Poliției e ca un Guanatanamo al CIA, lovind astfel din nou și într-un partener precum Statele Unite. Asta ca să nu mai punem la socoteală că, dincolo de tratamentele neortodoxe din închisoarea menționată, acolo totuși sunt „cazați” teroriști. Colac peste pupăză, devenit cel mai mare avocat al infractorilor din beciuri, Băsescu le-a cerut tuturor celor arestați să se adreseze CEDO.

Basescu la PMP 26

Nu mai e un secret acum faptul că deranjul prezidențial vine după încarcerarea fostei „favorite” de la Cotroceni. Moment din care întregul comportament al lui Băsescu pare de domeniul patologiei, al schizofreniei politice. Declarațiile fostului președinte poate nici n-ar mai trebui analizate din punct de vedere politic, ci medical. Traian Băsescu nu se alătură însă singur celor de la Antena3 în campania de slugărire a penalilor, ci aduce după el mai mulți dintre vechii săi lăudaci. Exact aceiași „deontologi” care preamăreau înainte, cot la cot cu Băsescu, activitatea Justiției și își frecau mâinile de bucurie când un adversar al ex-președintelui era băgat la zdup. Acum, cu toții sunt revoltați, mai ceva ca Badea și Gâdea, de nedreptățile pe care le face DNA.

Peisajul e chiar năucitor, aducând cumva cu încolonarea anticomuniștilor în spatele foștilor securiști și activiști comuniști pentru a-l vota pe Ion Iliescu în 2000. Atunci era însă pretextul „răului mai mic”. Acum să-i vezi împreună pe Băsescu, Badea, Grecu, Turcescu, Cristoiu, Gâdea ș.a. protestând împotriva Justiției n-are nimic de-a face „cu răul cel mai mic”. Sunt doar răfuieli cu caracter personal. Și într-o parte, și în alta sunt oameni supărați că mâna care i-a hrănit trage acum apa la WC-ul turcesc. În condițiile în care românii au tot mai mare încredere în Justiție și DNA, iar celor de mai sus le vine ideea unor mitinguri de protest, aș avea o recomandare. Astfel, ca să fie mai mulți, Băsescu își împrumută „ziariștii descoperiți” la mitingurile „Free Felix!”, iar Badea și Gâdea se încolonează la protestele „Free Nuți!”. Doar împreună vor reuși să fie și mai penibili decât acum!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

tica a spus: (aprilie 7th, 2015 at 15:18 )

Base ….treaz pentru o zi

tica a spus: (aprilie 7th, 2015 at 15:49 )

ScuzeBase…om pentru o zi

birlic a spus: (aprilie 7th, 2015 at 16:04 )

ziaristu de pe terasa cu pruni infintata de CAP iar a trecut pe rachie ,daca compara cuvantul lui Basescu cu antenna 3 ,ce sa-i faci o fi si el analist politic nu are cu ce trai ca din scris nu cred.Te supara cumva daca spune lucrurilor pe nume din justitie ,ai vrea sa fie inchizitie . Nu cred ca un timisorean care a vrut democratie pentru prima data in tara sa judece asa.

Cata a spus: (mai 1st, 2015 at 09:46 )

Ziaristul asta ori e fumat rau ori e prost …sau , si mai rau , e acoperit !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara

La Timișoara vor fi organizate un număr de 50 de locuri unde vor putea fi amplasate materiale de afișaj electoral. Aici, partidele își vor putea prezenta candidații pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Primăria Timișoara a anunțat că a stabilit locurile speciale de afișaj electoral. Cu ocazia desfășurării campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă

La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara vor fi organizate un număr de 50 de locuri unde vor putea fi amplasate materiale de afișaj electoral. Aici, partidele își vor putea prezenta candidații pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Primăria Timișoara a anunțat că a stabilit locurile speciale de afișaj electoral. Cu ocazia desfășurării campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Top