Joi seara, în jur de ora 10 și jumătate. În fața unei shaormerii din Complexul Studențesc, situată la intersecția străzilor Socrates și Aurelianus, apare un ditamai Maserati argintiu înmatriculat în Germania. În fața shaormeriei sugestiv denumite „100% Shawarma” e amenajată o stație de taxi. Acum e aproape goală, doar două taxiuri sunt parcate, iar în spatele lor sunt mai multe locuri libere. După mai multe manevre complicate, limuzina e parcată nu pe locurile libere din spate, ci în fața primului taxi. O bună parte din „bot” intră pe strada Socrates. Dar nu mai contează.
Odată parcată, din mașină iese cu greu o matahală de țigan de vreo 140 spre 150 de kile. E asudat și gâfâie din greu din cauza efortului. Cămașa albă e deschisă până deasupra buricului, lăsând să se vadă două lanțuri probabil din aur. Unul e mai mare și mai gros decât un lanț de motocicletă. „Spectatorii” din fața shaormeriei, nu foarte mulți, studenții fiind în vacanță, au rămas înmărmuriți în fața mașinii într-adevăr splendide. Namila profită de momentul de uimire și intră în fața celor două persoane care stăteau la rând, comandându-și o shaorma. Cu de toate! Se așează cu greu pe un scaun și molfăie cu zgomot mâncarea din mână. Cei din jur se uită ba la mașină, ba la proprietar. Unul mai îndrăzneț îl abordează cu o voce înceată: „Ce faină e! Cât a costat?”. „Mult, foarte mult, că-i făcută la comandă. Nici nu mai știu bine, aproape 200.000”, răspunde balaoacheșul mândru. „Dar merită”, continuă el cu gura plină de ultima îmbucătură de shaorma. Fără să se ridice, mai comandă o shaorma. Cu gura din nou plină, povestește că viața nu e așa ușoară în „Jărmania”, că trebuie să muncească mult pentru fiecare euro. Nimeni nu-l întreabă ce „muncă” prestează, ce calificare sau diplome deține, astfel încât să reușească în câțiva ani să-și ia o asemenea mașină.
Un taximetrist, învingându-și teama, îi atrage atenția că ar putea fi amendat pentru parcarea originală, cu „botul” mașinii intrat pe o altă stradă unde încurcă circulația. „Plătesc amenda, nu-i nicio treabă. Zilele trecute am fost la o nuntă, am trecut toți pe roșu, am plătit amenzi și n-a fost nicio treabă. Plătesc că am de unde”, spune țiganul arătând cu degetul spre borseta burdușită de lângă el. Nici măcar amenda aceea probabil nu o va mai plăti. La câteva zeci de metri, doi polițiști locali (un el și-o ea) se uită cu priviri tâmpe la bolid. Și probabil își fac calcule în gând câte salarii și șpăgi aferente le-ar trebui să-și cumpere măcar o roată de Maserati. La o ditamai ușă nici măcar nu se gândesc…
Comentarii prin facebook