De ce sa nu te abonezi la RCS-RDS

În urmă cu ceva ani, pentru un iubitor de fotbal în special, și sport în general, RDS-RCS era alegerea ideală pentru un abonament pe cablu. Aveau mai multe campionate de fotbal din Europa, Liga Campionilor, Wimbledon etc. Nu aveau prea multe canale de filme, iar pe zona documentare-știință aveau aproximativ aceleași canale precum alte firme de cablu. Ca să nu mai spun că au cea mai bună televiziune de știri, din punct de vedere al neutralității politice și chiar profesionalismului. Una peste alta era cea mai bună alegere, pentru care au și optat de altfel mulți români, RDS-RCS acaparând un segment foarte important de populație.

rds

Cu timpul, adoptând o atitudine de mic monopol, cei de la RDS au tăiat din progamele TV, fără o minimă consultare cu abonații. Astfel, toate programele Discovery au dispărut din grilă. De asemenea, pachetul de bază a devenit tot mai sărăcăcios. Și cu sportul lucrurile au mers tot mai prost, mai ales după ce Telekom a intrat pe piață cu Dolce. RDS a pierdut Liga Campionilor, Campionatul Angliei, Formula 1 etc. În schimb, Dolce nu doar că a luat Champions League, dar a dat lovitura preluând toate meciurile de la Campionatul European din Franța, primul turneu cu 32 de echipe și unde foarte probabil se va califica și Naționala noastră.

Dincolo însă de aceste aspecte care vor să argumente aserțiunea din titlu intervine o altă chestiune. Și anume, marea nesimțire a angajaților RDS-RCS. Doamne ferește să ai o problemă tehnică și să ai de-a face cu aceștia. Angajați care se comportă exact ca niște funcționari la stat. Sau stat degeaba. Cum s-a întâmplat subsemnatului, dar și vecinilor de scară. E adevărat nu mulți, fiindcă unii au fost ceva mai deștepți și au reziliat contractele cu RDS. Duminică seara. Aștepți un regal fotbalistic cu mai multe meciuri din preliminariile CE. (Da, sunt date de Digi, hai să recunoaștem!). Încep meciurile. Semnalul este tot mai slab. Rând pe rând, pică Digi Sport 3, apoi Digi Sport 2 și, în final, toate canalele. Îți iei inima în dinți, te înarmezi cu rădare și suni. După vreo cinci-șase minute îți răspunde un operator. Îi explici situația, îți dă un număr de sesizare și te convinge că în scurt timp problema se rezolvă. Ești impresionat de atâta profesionalism și aștepți să se întâmple ceva. Nu se întâmplă nimic însă.

Luni dimineața nu doar că nu ai semnal TV, dar a picat și Internetul. Suni iar și explici situația. Operatorul îți spune că există o sesizare pe numele tău și se va rezolva. OK, aștepți. Între timp revine Internetul și vreo două-trei programe TV. Vin și doi angajați RDS și lucrează ceva pe scara blocului. Încerci să le explici ce s-a întâmplat, ei îți răspund sec că lucrează. Lucrează ce lucrează și pleacă. Semnalul TV nu vine. Fugi după ei, îi prinzi la mașină și îi întrebi ce se întâmplă. „Da, știm, e o problemă de fibră, vine altă echipă să o remedieze.” „Când, azi?”. „Normal”, răspund cumva deranjați de o asemenea întrebare. Trece un timp, nu vine nimeni. Suni iar la firmă. „E o sesizare pe numele dvs, dar apare că a fost rezolvată.” „Cum să fie rezolvată, când angajații dvs au spus că e o problemă?” „Dar la noi apare că e rezolvată.” „Și dacă vă spun că nu e rezolvată, ce trebuie făcut?”. „Vă înregistrez cu o altă sesizare.” Exact ca într-un film cu proști!

În fine, alte telefoane, de fiecare dată aștepând în jur de cinci minute să prinzi un operator. Dialoguri ale surzilor. Îi întrebi dacă se rezolvă treaba, ei sunt curioși pe ce nume e contractul. „Dacă este nevoie, vom interveni”, sună o frază șablon a operatorilor. „Dar ce trebuie să se întâmple ca să inteveniți totuși?” Nu au răspunsul în fișa din față și tac. În fine, mai trece o seară fără TV și Internet, căzut și el între timp. Prevăzător, am a plecat de acasă ca s-o văd pe Halep și meciul cu Grecia pe o terasă. Marți dimineață: fără semnal TV, fără Internet. Alte telefoane. Parcă spălați pe creier, operatorii au aceleași fraze: „Contractul e pe numele dvs? Dacă va fi nevoie, trimitem echipa de intervenție.” Răbufnesc: „Acum chiar mă luați la mișto și întindeți coarda. Nu am semnal de două zile și-mi spuneți că veți interveni dacă e nevoie Mai am o întrebare la dvs.: unde să mă duc prima dată, la OPC sau la o altă firmă de cablu?”. Roboțeii n-au răspunsul, așa că nu-mi dau niciun sfat. Și pe bune, chiar nu știu la cine să mai apelez: la OPC sau la o altă firmă de cablu.

Și totuși, știți care este avantajul din această poveste? Când avea patru-cinci ani, fiul meu nu concepea că în timpul lui Ceaușescu se trăia fără televiziune (mă rog, două-trei ore pe zi), Internet, calculator. Crescând, îi povesteam tot mai multe lucruri despre acea perioadă sinistră. Mulțumită RDS-RCS, acum a trăit și el pe viu o parte din experiența acelor ani. Poate ajută și Enel și taie curentul vreo două ore seara. Asta așa, ca seminarul despre cum se trăia în timpul lui Ceaușescu să fie complet!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (septembrie 8th, 2015 at 16:09 )

Stati sa vedeti dupa ce-si termina investitia de ingropare a cablurilor ,sa vedeti monopol ,ca nici-o alta societate concurenta nu o sa-si pemita sa plateasca chrie sa plateasca pt. cablul ingropat.Si ce o sa facem ,alta revolutie .

Maciu cristian a spus: (septembrie 8th, 2015 at 16:46 )

Eu sunt de câțiva ani buni la rds și nu am avut nici cea mai mica problemă cu ei. Așa că te consider pe tine doar un caz izolat . Și ca tot vorbeai de serviciile lor mie mi-au răspuns la telefon în mai puțin de un minut de fiecare dată. …

Mike a spus: (septembrie 8th, 2015 at 17:36 )

Eu am avut problemele descrise in articol acum multi ani la RDS dar de cativa ani pot sa spun ca e OK.
Sper sa nu reapara problemele.
Daca nu era RDS-ul ca sa puna presiune pe preturi si oferta ramaneam in monopolul UPC (la cablu) si Romtelecom (telefonie fixa).
Care e problema ca a disparut Discovery tin lista? Ai incercat sa te uiti la programele Digi (Life, World…)?
Mie mi se par in unele cazuri peste Discovery; sunt documentare luate de la BBCsi DW.
Eu personal nu simt lipsa Discovery cat am echivalentul lor de la BBC.

CRISTI a spus: (septembrie 8th, 2015 at 18:52 )

Am facut o sesizare in decembrie 2014 si,nici pana in ziua de azi nu mi s-a raspuns la ea. Sesizarea se referea la ,o suma de bani care mi-a fost incasata,pentru niste convorbiri care de fapt,erau gratuite. Am sunat la relatii cu clientii si,mi se spune si azi, ca se va rezolva problema. Sunt curios,daca pana in decembrie,cand va fi un an de la sesizare,se va rezolva ceva.

Cristian Ene a spus: (septembrie 8th, 2015 at 22:05 )

E adevarat tot ce scrie in articol despre RDS, ni s-a intamplat si noua, nu o data.

planetara a spus: (septembrie 8th, 2015 at 22:08 )

Sa spui ca nu e nici o problema ca au scos Discovery ca oricum au programele Digi (life world etc) e ca si cum ai spune ca nu e problema ca nu vezi champions league ca oricum ai campionatul romanesc. Programele digi transmit reluari din anii 2009-2010 de la bbc. Dupa o perioada in care pareau corecti au inceput cu nesimtiri unguresti. Oricum pierd clienti tot mai multi…

zoran a spus: (septembrie 8th, 2015 at 23:18 )

Interesant articol. Totusi pentru o defectiune ce urma a remediata nu consider ca trebuie reziliat un contract. Legat de canalele discovery iarasi s-a vorbit la vremea respectiva pentru tariful solicitat de discovery per abonat atit de la rds cit si upc si telekom. Rds a refuzat sa plateasca. Legat de transmisiunile sportive, aici vad of-ul legat de fotbal.. a fost campania agresiva din vara 2014 la upc ca doar aici si gratis vezi liga1 ro… toti au sarit ca renunta la rds ca vor upc…ca acolo e look tv …dar ce sa vezi trebuie un plus de 10 roni…merita fotbalul. Rds a revenit in toamna cu liga 1 apoi a venit liga1 la antena 1 apoi si telekomul. Eu sint retinut la telekom,e drept au doar satelit/dth. Au aceleasi grile de dolce dar au mai pus ceva euro la abo ,mai ales la telefonie. Vechii abonti dolce tin minte episodul dolce variety schimbat in variat cind au scos canalele vh1,axn,sport klub din baza de 3,9 euro +tva si au creat un pachet suplimentar de 1 euro + tva cu aceste canale ..daca le vroiai , plateai extra , daca nu, aia e…a si dolce a avut si canalele proprii cinestar ,cele 3, care dupa un an de emisie au sucombat. Ce imi place la actualul dolce dth ca in baza ai dolcesport2 nu si dolcesport1….oricum la capitolul hd pe satelit la da clasa orange tv…in incheiere articolului cu cele 2 ore de tv de pe vremea anilor 80…daca erai din Banat si zona de vest aveai alternative tv straine.. beograd 1 , 2 , 3kanal, tv novisad, budapest 1 sau 2.. erau Program plus,noc i dan, filmski maraton la sirbi…dar cel mai dragut e asa zisa trecere la programe terestre digitale , am un sentiment ca o sa fie nevoie de decodoare de semnal,desi ai tv cu dvb incorporat..si sigur vor fi doar citeva modele de decodor vindute de firme specializate…lacu noc

anteconbega a spus: (septembrie 9th, 2015 at 06:01 )

În schimb, patronatul unguresc al RDS-RCS ne-a „umflat” cu programe TV de la Budapesta, care cred că sunt deja mai numeroase decât cele româneşti. Acum o să „bage” şi arăbeşti?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Top