„Ar trebui să rescriem un eseu despre trădare, despre trădare și perfidie. Nu e prima dată când PSD trădează și face jocuri la cacealma”, a tunat președintele UNPR Timiș, Ion Răducanu, pornind un război al declarațiilor cu încă partenerii de protocol din PSD. Supărarea lui vine după ce PSD a refuzat să-i mai ia în căruță pe UNPR-iști la alegerile locale. Nu înțeleg de unde atâta nervozitate, atâta timp cât UNPR poate acum să demonstreze care este forța sa. Mai mult, n-a trecut probabil nicio lună de când aceiași UNPR-iști își dădeau cu cărămida în piept, afirmând că vor să candideze singuri la alegerile locale.
Cât privește chestia cu trădarea, e mai mult decât bizar ca un ditamai vicepreședinte al UNPR să vorbească despre așa ceva. E exact ca o dizertație despre funie în casa spânzuratului. Fiindcă trădarea a fost un adevărat modus vivendi pentru UNPR. Partid născut din trădarea PSD pentru a se alătura la guvernare cu PDL-ul lui Băsescu. Pe care l-a trădat apoi ca să revină/rămână la guvernare cu PSD. Iar forța pe care UNPR a avut-o cândva și odată cu ea posibilitatea de șantaj și joc la două capete cum a fost acumulată? Nu prin cele câteva zeci de parlamentari trădători care și-au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleși?
Și să ne aplecăm punctual la deputatul de Timiș Adrian Diaconu. Când a părăsit PP-DD, partid care l-a propulsat în Parlament pentru a se alătura UNPR, ce a fost? Interes național? Sau gratitudine, pentru că Gabriel Oprea i-a angajat soția pe un post bănos la Bonn? (Fiindcă așa s-a făcut politica de racolări al UNPR.) Iar acum dacă a plecat la PSD e trădare? Nu. Trădare a fost și atunci, și acum. Credea Răducanu că traseiști siniștri precum Ciuhodaru și Liliana Mincă vor rămâne în UNPR până la capăt? Când îți clădești un partid numai și numai pe trădare, trebuie să te aștepți să și dispari tot prin trădare. Iar UNPR mai trăiește acum doar fiindcă e cuplat la aparate.
În polemica lui cu Grindeanu, Răducanu l-a mai atacat că e cel mai slab șef al PSD Timiș și că ar lucra acum intens la destructurarea UNPR prin racolările pe care le-ar face. Lucru absolut real, liderul PSD Timiș lucrând din greu în acest sens. Însă, în actuala conjunctură politică, Grindeanu ar fi un politician slab dacă nu ar lăsa UNPR să moară. Ajutându-l să trăiască și nedecuplându-l de la aparate, PSD ar putea avea surprize mari în viitor. La urma urmei, în România au dispărut partide mari, care au însemnat ceva în istoria acestei țări, precum PNȚCD. Cine credeți că ar plânge la mormântul UNPR? În paranteză fie spus, dacă Grindeanu va pune în practică promisiunea verbală de-a nu se alia preelectoral cu ALDE – alt partid născut din trădare – chiar ar da primele semne că are cojones, lucru care nu prea s-a văzut până acum.
Și încă o chestiune unde greșește mult Răducanu. În polemica sa cu Grindeanu, n-a ezitat să-l atace pe motiv că fiul său, Sebastian, ar fi fost carotat în PSD la o comandă venită de la București, așadar peste capul șefului PSD Timiș. Nu știu dacă e așa, dar în schimb este de notorietate faptul că relațiile dintre Grindeanu și Răducanu jr. erau foarte reci în ultimul timp. Intervenind în astfel de chestiuni oarecum personale, Răducanu sr. greșește mult, fiindcă nu-și lasă fiul să se dezvolte singur. Vorbind în numele lui nu face altceva decât să întărească și mai mult ideea, oricum răspândită, că Răducanu jr. nu este decât „băiatu’ lui tata”. Dacă UNPR este ca și mort și odată cu el și cariera politică a lui Ion Răducanu, se pare că acesta vrea neapărat să pună cruce și ascensiunii lui „Seba”.
Comentarii prin facebook