Nici rahat n-a mancat, nici gura nu-i pute

După principiul că druckerul nu e filosof destul dacă nu e și fudul, Cristian Brâncovan, acest av. Carmen Obîrșanu al ASU Politehnica, a cerut recent Primăriei Timișoara să execute ACS Poli, club de fotbal finanțat până anul trecut de municipalitate cu sumele cuprinse în raportul executoriu al Curții de Conturi, din care reiese că acea finanțare, circa 20 milioane de lei, s-a produs cu încălcarea legii. Mulți bani, vreo 35 milioane de lei în total. Cu care primăria condusă de Nicolae Robu a cotizat în asociațiile sub care funcționau cluburile de baschet, rugby, handbal, fotbal, dar și cea a susținerii capitalei culturale europene, aceasta din urmă fiind considerată de auditori, culmea, ca fiind legală. Cu destinul de politician ratat în pasiuni mărunte, Brâncovan și-a luat morga de av. Obîrșanu, și-a reglat glasul, o fi zis magistral „onorată asistență” și a declarat pe Facebook ceva ce numai un militant politic foarte rozaliu ar mai fi zis. „Primăria Timișoara trebuie să se îndrepte împotriva ACS Poli, pentru recuperarea prejudiciului în valoare de milioane de euro, de pe urma finanțărilor considerate ilegale în urma deciziei EXECUTORII a Curții de Conturi…”, a spus dl. Brâncovan, adaugând că înregistrarea de către primărie a mărcii „Poli” la OSIM poate da idei creditorilor clubului, iar asta n-ar fi bine. Sau ar fi, că nu-mi dau seama exact.

După cum se poate observa de sub tunica de politician neîmplinit, Brâncovan nu cere același lucru pentru cluburile de baschet, handbal și rugby, pe care galeria ASU chiar le-a susținut o vreme și i-ar fi fost extrem de greu să gestioneze o astfel de atitudine. După modelul consilierilor locali PSD, Brâncovan nu zice nimic nici de recuperarea prejudiciului de 17 milioane de lei de la Consiliul Județean Timiș, acolo unde prietenii roșii de la PSD au decis să lupte în justiție cu avocat extern împotriva deciziei Curții, dar s-au indignat moraliști când același lucru s-a întâmplat la CLT. Poate că mulți vor zice că Brâncovan este un om integru, cu respect în valorile justiției și zice ce crede și ce trebuie să zică. Ori că omul nu are nicio treabă cu Druckeria, cu atitudinea ceva mai echilibrată în ultima vreme a „patronilor” ASU Politehnica. Numai că Cristian Brâncovan, ca și av. Carmen Obîrșanu, nu e chiar pe cont propriu. El nu mai vede bârna din ochii partidelor de la care așteaptă o salvare pe cale fotbalistică și se lasă orbit de lupta cu Nicolae Robu. Același Nicolae Robu care donează bani anual la ASU și care, milos (alții ar zice „ca fraierul”), nu vrea să atingă cu vreo floare interesele Druckeriei.

Cristian Brâncovan nu numai că nu admite că a alunecat spre un crâncen activism politic, dar o face uitând complet de atitudinea rebelă pe care o avea cu galeria CVUCS atunci când întreaga comunitate fotbalistică locală considera că clubul Poli e tratat nedrept de autoritățile de la București. Au fost sancțiunile FRF taxate prin ample mișcări de stradă. Retragerea licenței a fost comentată ca un tratament inegal față de alte echipe cu datorii la bugetul de stat, către jucători sau către firme. Și atunci, în sinea noastră admiteam că Marian Iancu nu e un sfânt, dar aveam senzația că numai noi suntem penalizați, iar alții nu. Cam ce se întâmplă acum cu deciziile Curții de Conturi din diferite județe. Apoi, „Peluza Sud” a pus presiune pe municipalitate pentru a finanța Poli în momentele de criză. Ca să nu mai spun că numai cine nu a mâncat „de dulce” și nu a beneficiat de transport și alte facilități de la club va putea să ridice piatra și să spună ce și cum nu este în regulă în fotbalul local, să ceară executarea de prejudicii ca niște buni contribuabili ce sunt.

Hai să participăm la un exercițiu de imaginație și de bun simț. În 2012, primarul Nicolae Robu a avut întâlniri cu reprezentanții Druckeria, printre care și Brâncovan, pentru stabilirea strategiei noii Poli. Oamenii s-au înțeles că varianta ideală ar fi susținerea ASU Politehnica și, ca o situație excepțională, se aștepta chiar o invitație de la FRF pentru liga a doua. Mircea Sandu nu și-a mai ținut promisiunea făcută lui Robu, Robu nu și-a mai ținut-o față de liderii galeriei, iar discuția a luat-o razna. Politicianul Robu a vrut să ardă etapele și să susțină Recașul. Mai tineri, deci cu mai multă vreme, druckerii au luat calea ligii a 5-a și la revedere. Mă întreb cum ar fi fost dacă atunci Robu ar fi fost de acord cu soluția tifosilor. Fără sincope, ASU ar fi fost astăzi negreșit în liga a doua, pe loc de promovare, iar Curtea de Conturi ar fi blocat finanțarea, cum a făcut-o cu ACS. Oare la fel ar fi zis Brâncovan? Să fie executată ACS ASU Politehnica pentru recuperarea prejudiciului? Oare nu ne-am fi dat cu fundul de pământ cu alte mii de oameni în Piața Operei pentru o astfel de nedreptate, comparativ cu rezoluțiile date la Teleorman ori cu ce se întâmplă la Chiajna, Iași, Voluntari și nu numai? D-le Grindeanu, măcar nu-l puneți pe liste, că n-ar refuza.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

pe linie moarta a spus: (martie 7th, 2016 at 20:19 )

sa ne spuna cristi brancovan din ce bani isi cumpara haine de la Kenvelo….???

Cristi Brancovan a spus: (martie 7th, 2016 at 20:34 )

Mi-au mai ramas bani din deplasarea de la Belgrad,2-3 ani ma mai descurc.

Av Obirsanu Carmen a spus: (martie 7th, 2016 at 21:16 )

Dar tu Eugen Sasu cat rahat ai mancat de-ti pute gura ?

pe linie moarta a spus: (martie 7th, 2016 at 21:23 )

concedii,vacantze , excursii, (prietena), etc….e bine sa fii sef de galerie…..

sam a spus: (martie 8th, 2016 at 04:14 )

who the fffuck is cristi

Alupigus a spus: (martie 8th, 2016 at 08:15 )

Vai steaua lui, a Brancovanului.

cai ramasi... a spus: (martie 8th, 2016 at 09:19 )

senzationala asocierea dintre Brancovan si Obirsanu…..:))

antirob a spus: (martie 8th, 2016 at 11:04 )

„Același Nicolae Robu care donează bani anual la ASU și care, milos (alții ar zice „ca fraierul”), nu vrea să atingă cu vreo floare interesele Druckeriei.”

Si? L-a fortat careva sa-si achite cotizatia? Caci despre doar o cotizatie-i vorba, Sasule.

By the way, umbla vorba prin targ ca anumiti ziaristi nu-si platesc nici macar biletul de intrare la meciurile aceseului.O fi adevarat?

M. a spus: (martie 8th, 2016 at 12:48 )

se pare ca nu s-a creat destula valva cu articolele astea, nu va mai prea baga lumea in seama… tot inventati cate ceva, tot aruncati cu gunoi, creati artificial probleme dar nu va iese, lumea a invatat ca sunteti derahat.ro

ps. sa vedem daca se valideaza comentariul

banateanu a spus: (martie 8th, 2016 at 13:45 )

brancovan nu poate combate autorul cu nici-un argument! NICIUNUL!
Tot ce scrie autorul este foarte adevart!!!

anteconbega a spus: (martie 8th, 2016 at 17:57 )

Originalul e sigur aşa: „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.” Varianta din articol e doar o flatulaţie verbală a autorului, o licenţă poetică vidanjabilă, dovadă că i-a produs doamnei avocat Obârşanu (deşi nu cred că chiar dânsa) o reacţie de tip praziliană, muică dragă! Păcat de o aşa distinsă doamnă fost procuror, cu un limbaj atât de popular.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top