Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pe fostul președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, pentru conflict de interese în formă continuată. Sentința inițială a Tribunalului Timiș era de un an de închisoare.
Tribunalul Timiș îl condamnase pe Constantin Ostaficiuc la un an de închisoare cu suspendare. În perioada în care acesta era președinte al CJ Timiș, o parcelă din Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara (PITT) a fost concesionată firmei Ornella Design. La această firmă erau acționari fiica, soția și ginerele lui Ostaficiuc. Parcul fiind în subordinea CJ, Ostaficiuc a fost și cel care a semnat contactul de concesiune. Vizavi de acest caz, prima s-a sesizat, în 2011, Agenția Națională de Integritate (ANI), ulterior dosarul ajungând și pe masa procurorilor. Ostaficiuc a contestat sentința tribunalului. Curtea de Apel Timișoara a decis să reducă pedeapsa inițială la opt luni și i-a interzis fostului lider PDL să ocupe o funcție publică, electivă sau nu, pe durata executării pedepsei. A fost stabilită, de asemenea, o perioadă de încercare de doi ani și opt luni. Sentința este definitivă.
Comentarii prin facebook