Foste „VIP”-uri parlamentare de Timis, lasate la vatra

Noii parlamentari, printre care şi cei aleşi în Timiş, sunt validaţi oficial, ajungând şi de jure aleşi ai neamului. Cei mai mulţi dintre parlamentarii de Timiş sunt „boboci”, PSD excelând la acest capitol, cinci din cei șase aleși fiind pentru prima dată în Parlament. În schimb, au fost lăsaţi la vatră, din varii motive, mai mulţi parlamentari cunoscuţi, având spate unul sau mai multe mandate. Unii au fost puşi pe locuri neeligibile, alţii nemaiprinzând nici măcar listele. Cine sunt aceşti foşti parlamentari de Timiş, în rândurile următoare.

În 2012, Matei Suciu era „steaua” în ascensiune a USL şi PSD, câştigând fără drept de apel colegiul pe care candida Vasile Blaga, pe atunci preşedinte al PDL. Marea vedetă a scrutinului din 2012 n-a mai prins acum loc eligibil, fiind trimis de pe lista de Senat a PSD pe locul V la Camera Deputaţilor. Şi asta, la solicitarea primarilor PSD din teritoriu, care l-au acuzat că nu i-a mai păsat de ei după ce s-a văzut cu sacii în căruţă. Totuşi ,Suciu mai speră că, prin unele scenarii, ar mai putea prinde un loc în Cameră. Unul dintre ele este Sorin Grindeanu premier, iar Călin Dobra întors la preşedinţia CJ Timiş.

Un alt nume puternic care nu se mai regăseşte pe lista actualilor parlamentari este Petru Ehegartner. În 2012 intra în Senat tot pe lista USL, dar din partea PNL. A intrat în conflict cu liderii filialei PNL Timiş, în speţă Nicolae Robu, după ce nu şi-a mai putut păstra funcţia de preşedinte al PNL Timişoara. La momentul prielnic al înfiinţării ALDE, a sărit imediat în tabăra lui Tăriceanu, numărându-se printre primii aleşi PNL care au făcut acest gest. A fost la început unul dintre cei mai vocali membri ai noului pratid, o perioadă fiind chiar purtător de cuvânt. A pierdut preşedinţia ALDE Timiş în urma unui conflict la nivel local cu Titi Stancu, acesta din urmă fiind sprijinit de Varujan Vosganian. Tăriceanu l-a părăsit pe Ehegartner care, în final, a prins totuşi locul I la Senat, din start neeligibil.

Tot pe lista USL, dar din partea UNPR, intra în Camera Deputaţilor în 2012 şi Ion Răducanu. A fost una din vocile puternice ale UNPR din Parlament, dar odată cu problemele lui Gabriel Oprea partidul s-a prăbuşit. Totuşi, Răducanu a devenit preşedinte interimar al PMP Timiş în urma fuziunii UNPR cu partidul lui Traian Băsescu. A primit şi locul I pe lista Camerei Deputaţilor, dar s-a retras chiar înainte de depunerea candidaturilor. Sau cel puţin aceasta este varianta lui Răducanu, existând şi zvonul c-a fost „retras” de Băsescu. Locul lui s-a dovedit în final eligibil, fiind prins pe ultima turnantă de Cornel Sămărtinean. În mod cert, cel mai norocos om al acestor alegeri, Sămărtinean a trecut în ultima clipă de pe locul VII la PNL pe prima poziţie a PMP. Cu această ocazie a rămas din nou cu buzele umflate Marius Dugulescu, cel care a avut un mandat de parlamentar în perioada 2008-2012. Locul II ocupat de Dugulescu n-a fost însă suficient.

Parlamentar din anul 2000, cu o pauză în mandatul 2008-2012, PSD-istul Petru Andea spune şi el adio parlamentului. La aceste alegeri, el a fost trecut pe un loc total neeligibil de colegii din PSD, aşa că e nevoit să rămână în Timişoara. Tot un loc neeligibil a prins şi Dorel Covaci, după două mandate de deputat, la fel ca şi colegul său de partid, Sorin Stragea, care de această dată n-a mai fost trecut nici pe listă. Cei doi s-au numărat printre cei 11 iniţiatori ai legii privind pensiile speciale pentru parlamentari. În urma acestei legi, cei doi vor primi o pensie specială de 3.200 de lei care se va adăuga pensiei normale.

Două mandate a reprezentat Timişul în Camera Deputaţilor şi liberalul ex-PDL Alin Popoviciu. De această dată n-a mai fost trecut pe lista PNL, antrenându-se în schimb pentru un portofoliu de secretar de stat promis de Nicolae Robu. N-a fost să fie nici asta, iar acum se confruntă cu probleme în partid. Fără Popoviciu, parlamentul va fi mai sărac, nemaifiind nimeni să-i continue iniţiative precum organizarea unui concurs de Miss Parlament sau legalizarea vrăjitoriei.

În fine, cel mai „colorat” parlamentar pe care l-a dat Timişul în ultimul mandat a fost senatorul Ioan Iovescu. Fostul tinichigiu a intrat nici el nu ştie cum în Senat pe lista PP-DD, partid care a dat parlamentului multe alte „specimene”. (Vă amintiţi de senatorul auto?) După implozia PP-DD, Iovescu s-a tot plimbat prin mai multe partide, c-a ajuns nici el să nu mai ştie din ce formaţiune face parte. A rămac celebru după ce i-a dus lui Gigi Becali în puşcărie o Biblie neoprotestantă, cult pe care Iovescu l-a îmbrăţişat în timpul mandatului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

radu a spus: (decembrie 20th, 2016 at 13:35 )

Scuturîndu-se de specimene precum Andea sau Popoviciu, Timişul si-a mai spălat din ruşinea votului cu PSD!

anteconbega a spus: (decembrie 20th, 2016 at 16:35 )

Excelentă idee, cu don Sorin Grindeanu prim ministru! Problema e că Dobra nu riscă să se întoarcă la C.J Timiş ca preşedinte, pălăria e enormă pentru o formaţiune craniană relativ mică. Ionel va rămâne deputat, nu dă el vrabia din mână pe cioara de pe gard. Atunci, ar rămâne o variantă înţeleaptă pentru preşedenţia CJT-ului, una plină de parfum vintage, tot un doctor ca şi Sorinel Caransebeşeanu, dar cu vreo 26 de ani mai în vârstă. Chestia e că taman azi, dis de dimineaţă, s-a anunţat şi varianta cu Firea prim-ministru. Dar Tiuch nu ar fi bun, dar Freddy? Ce faceţi, băi, fruncea politicii bănăţene, voi vă lăsaţi pe nevasta lu’ Pandelică Cel Fără Doctorat!?, Hai, mă…

drucker a spus: (decembrie 21st, 2016 at 11:15 )

Desi au fost trimisi de timiseni sa le reprezinte interesele in Parlament acesti marlani nu au facut nimic pt comunitatea care i-a trimis acolo ,iar disparitia lor politica (desi au incercat din rasputeri sa ramana migrand de la un partid la altul ) e perfect justificata .
Problema e ca nici cei alesi acum nu vor face nimic , ci vor incerca sa-si consolideze pozitiile pt a nu ramane pe dinafara la viitoarele alegeri .
Trist dar adevarat .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top