La Timisoara nu vom avea buget participativ. Robu: Nu mi se pare o idee buna, avem foarte multe lucruri de facut

La Cluj se poate, la Timișoara nu. Primăria Cluj alocă, din 2018, în jur de două milioane de euro pentru proiecte propuse de societatea civilă, punând în practică așa-numitul buget participativ. Primăria Timișoara nu este însă adepta unei astfel de abordări, pentru că „democrația se manifestă indirect”.

Iniţiat în urmă cu 15 ani în Brazilia, bugetul participativ este un instrument adoptat cu succes de peste 1.000 oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. Acest concept presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte propuse de societatea civilă, a căror fezabilitate este verificată de administraţia locală. Clujul este primul oraș din România în care va fi implementat conceptul de buget participativ. Practic, clujenii au putut propune proiecte, pe oricare din următoarele domenii: alei, trotuare şi zone pietonale; mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; spații verzi și locuri de joacă; mobilier urban, iluminat public; infrastructură educațională și culturală. Toate propunerile vor fi analizate de departamentele din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și vor fi anunțate apoi care sunt cele eligibile. Proiectele vor fi supuse votului cetățenilor, în două etape, urmând ca, la finele lunii noiembrie, să fie anunțate cele care vor primi finanțare de la bugetul local. Suma alocată: în jur de două milioane de euro. Sunt depuse câteva zeci de proiecte.

USR Timișoara a propus, recent, Primăriei Timișoara să folosească și ea acest sistem. „Cetățenii pot decide în mod activ cum se vor cheltui o parte din banii publici. În același timp, într-un sens mai larg, ei sunt invitați la o participare activă la guvernarea orașului, putând decide prioritățile de investiții pe cartiere. Pentru ca Timişoara, un oraş care a fost întotdeauna în avangarda modernităţii în România, să beneficieze de acest instrument, ar trebui ca administraţia să accepte această propunere, prin adoptarea, reglementarea şi implementarea administrativă a bugetului participativ”, spunea Alexandru Cadar, președintele USR Timișoara. A fost creată de curând și o pagină de Facebook, al cărei rol este să explice acest concept.

Timișorenii care au sperat că vor putea propune proiecte care să fie puse în practică în cartierele în care locuiesc vor fi însă dezamăgiți. Primarul Nicolae Robu respinge ideea bugetului participativ și susține că, atunci când vine vorba despre bani publici, democrația se manifestă altfel. „Nu mi se pare o idee bună. Noi avem foarte multe lucruri de făcut, într-o abordare care are în spate o strategie. Democrația se manifestă așa cum e potrivit să se manifeste. Când este vorba despre a gestiona banii, asta trebuie să se întâmple conform politicii și angajamentelor pe care și le-a luat primarul față de cei care l-au votat. Democrația se manifestă aici indirect, și nu direct. Noi mai avem ședințe cu cetățenii, avem ședințe și ținem legătura cu consiliile consultative, aflăm ce nevoi au, dar atât. Mai departe noi ne facem treaba. Ne asumăm să comunicăm cu timișorenii, să inventariem nevoile lor, dar mai departe noi stabilim ce se face și ce nu se face în mod asumat”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Cosimo a spus: (septembrie 21st, 2017 at 11:18 )

Adică mai renovăm o intrare cu 56.000 de o firma cu dedicație și rezolvăm problema. Mult liberalism în partidul care conduce orașul.

Ron a spus: (septembrie 21st, 2017 at 11:31 )

Dacă ideea nu vine din capul sec al spanacului ăsta vopsit, nu-i bună. Am fost pe la Cluj și-am văzut cu ochii mei ce fac Boc acolo și clujenii și orașul mi s-a părut îngrijit și curat. Circulația nu este ca în Japonia, dar cred că este cu totul altceva decât haosul perpetuu din Timișoara. Iar clujenii aleg ei pe ce să dea banii. Pe când aici, Robu ne-a pricopsit cu vaporașe de care nu are nevoie nimeni, care au costat o grămadă de bani (la fel și amenajarea faimoaselor „stații” pe malurile Begăi, bani care vor trebui înapoiați UE și este vorba de 6 milioane de euro), minibuze devenite invizibile, o semaforiadă crâncenă și inutilă. La Cluj am văzut funcționând fără probleme semafoarele cu afișaj numeric, scoase de Robu din stradă. Sau „patinoarul” inutil din Parcul Copiilor, nefolosit nici iarna. Să nu mai vorbim de poarta de la intrarea în Timișoara, făcută de mântuială, care a curmat viața unui tânăr. Nu l-am auzit pe Robu spunând niciun cuvânt de compasiune, cu toate că el s-a bătut cu cărămida în piept inaugurând „poarta”, un rahat de peste 50 000 de euro. Iar acum același dobitoc spune că i se pare că bugetul participativ „nu este o idee bună”. Nădăjduiesc din toată inima că vom scăpa cât mai repede de acest cretinoid megaloman, pentru că Timișoara trebuie să meargă înainte, nu să fie distrusă de „ideile” absolut idioate ale specimenului mincinos și dus cu pluta, ajuns stăpân la Primărie.

£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 21st, 2017 at 12:17 )

Buey zdrentele dracu care suntei voi, laba jos de pe cascaval ca va sparg. Sunteti penibili buey hahalerelor, adica stie cineva mai bine cum sa imparta bistarii in orasul asta? ‘Reati voi al dracului cu cancanu vostru, ca nici cat prafu de pe caciuri la merzzanu meu nu valorati

Alin a spus: (septembrie 21st, 2017 at 12:25 )

Adica facem pe plac celor 13% locuitori care l-au votat??

bambi a spus: (septembrie 21st, 2017 at 14:55 )

asa este

bambi a spus: (septembrie 21st, 2017 at 14:57 )

sper ca nu e adevarat ce se aude

Căcală a spus: (septembrie 21st, 2017 at 16:12 )

Sunteti niste hatteri . Robu face !!!!!

koks a spus: (septembrie 21st, 2017 at 16:34 )

cum ? robu nu e de acord cu ideea de buget participativ? trebuie sa fie o eroare? EL marele democrat, ATOTDEMOCRATUL, EL …., EL….nu este de acord cu implicarea in viata urbei a celor care l-au votat ? NU se poate!!! ceva nu s-a inteles bine. dezinformare marca psd, jurnalisti de doi bani, ET, zmei cei rai, zoroo, batman etc! Acum pe bune, ce plm puteti astepta de la un fost comunist, ca asta a fost! vrajeala ca el nu a fost membru PCR etc si etc nu tine. Fara carnet nu avea cum sa ajunga in mediu academic si fara implicare in PCR nu avea cum sa ajunga sa detina si functii in acelasi mediu! Cum poate asemenea persoana care, a fost educat de regimul comunist in spiritul valorilor propovaduite PCR, sa inteleaga si sa accepte asemenea concept???? tema de reflexie pt alegerile viitoare?
PS: Tov Robu, NU esti liberal pt ca tu crezi ca ai un spirit liber! Liberalismul implica o doctrina, o ideologie, de care matale esti total strain. faptul ca faci tot ce-ti taie capul NU te face liberal, ci autoritar, dictator.

spectator a spus: (septembrie 21st, 2017 at 16:36 )

Se scrie hateri, de la hate=ură!

watchdog a spus: (septembrie 21st, 2017 at 17:09 )

Bai nu ati priceput nimic. Daca vreti buget participativ e foarte simplu. Vorbiti cu primaru, ii spuneti ideea aia geniala (de preferat pe feisbuc ca asa se vorbeste acum cu cetatenii) apoi primaru iese cu pieptu in fata si anunta ce superideegeniala a avut EL in mod democratic. Va aloca imediat banii pentru proiectul LUI si uite ca se poate si buget participativ.

Carol a spus: (septembrie 22nd, 2017 at 12:42 )

Ce-i asa greu de inteles? Cel mai neinspirat primar din Romania, ( vezi vaporasele, microbuzele electrice pt turisti, fantana muzicala, Greblele din CA-uri, managerii Kristoffi, epava ce ecraneaza Palatul Baroc, lucrarile haotice incepute in tot orasul in acelasi timp, sondajele pe facebook, etc.) crede in democratie, dar numai pana la bani… De la bani incolo nu mai decide prostimea votanta, ci doar jmecherul de la butoane, adica el. Pai ce, o fi el fraier sa dea banii din mana, sa nu mai poata muschii lui sa cheltuie bugetul Timisoarei? Credeti ca el nu stie ca l-au votat doar 20 % din timisoreni si ca restul nu-l suporta si ca, mai mult ca sigur, vor vrea sa dea o alta destinatie de el banilor lor din bugetul local. Da ceea ce cu adevarat este ingrijorator este ca, ATENTIE MARE, in spatele haosului din proiectele administratie locale timisorene sta o „strategie” NOAPTEA MINTII!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top