Testari gratuite de glicemie la Timisoara

Timișorenii care vor să știe cum stau cu glicemia se pot testa gratis la finele acestei săptămâni. Ziua Mondială a Diabetului va fi marcată printr-o caravană care va străbate întreaga țară și va poposi și în orașul de pe Bega.

Data de 14 noiembrie a fost declarată Ziua Mondială a Diabetului începând cu anul 1991, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca răspuns față de creșterea îngrijorătoare a pericolului reprezentat de diabet. Această zi este marcată anual prin organizarea unor acțiuni și evenimente medicale menite să păstreze pericolul diabetului în atenția publică. Medtrust organizează în acest an, în mai multe țări din Europa, Caravana Wellion, pentru a marca cea mai mare campanie de conștientizare a pericolului diabetului desfășurată anual la nivel internațional. Wellionmobilul, un automobil de capacitate mare dotat special, se va deplasa, în perioada 1-16 noiembrie, pe teritoriul României, poposind în mai multe orașe din țară pentru a oferi tuturor doritorilor acces gratuit la un minim, dar important, control al nivelului glicemiei în sânge, care este primul indiciu al diabetului. Wellionmobilul va staționa în locuri publice, în 13 orașe. Medici și asistenți medicali vor determina gratuit glicemia tuturor celor care doresc să facă acest test, oferind recomandări în funcție de rezultatele obținute. Se estimează că Wellionmobilul va înregistra între 8.000 și 10.000 de testări. La Timișoara, Wellionmobilul va poposi în zilele de 11 și 12 noiembrie, cu începere de la ora 11, la Shopping City.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

pretul apartamentelor

Cea mai cautată, dar şi cea mai scumpă zonă imobiliară din Timişoara este Medicină – Take Ionescu

Cea mai căutată zonă imobiliară din Timişoara rămâne Medicină – Take Ionescu, urmată de Complexul Studenţesc şi Dacia – Circumvalaţiunii. Prima parte a acestui an a adus o scădere a căutărilor de locuinţe manifestate pe piaţa din capitala Banatului. Între trimestrul 1 al anului 2015 și acelaşi trimestru din 2019, cererea pentru proprietăți rezidențiale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea mai cautată, dar şi cea mai scumpă zonă imobiliară din Timişoara este Medicină – Take Ionescu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Enterita acuta (diareea) este o boala inflamatorie a intestinului definita ca eliminarea rapida a unor scaune lichide. Copiii pot prezenta 3-10 episoade diareice in primii 5 ani de viata, fiecare episod putand avea o durata medie de 4-6 zile. Principalii virusi ce produc enterita sunt: rotavirus,  adenovirus, calcivirus,  astrovirus,  parvovirus,  Norwalk-virus. Calea de transmitere a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Enteritele virale la copil
Ripensia a ajuns la un acord cu atacantul Marius Staicu. Vârful sosit de la CSM Reşiţa, grupare alături de care a promovat în eşalonul al doilea în acest sezon, a semnat o înţelegere valabilă pentru doi ani. Fotbalistul, care de curând a împlinit 32 de ani, are o bogată experienţă, evoluând în cariera sa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Golgheter pentru Ripi! O venire si două plecări
Nicolae Robu a admis că a discutat cu cei de la Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană despre deblocarea urgentă a unor sume de bani, fără de care aceasta ar avea mari probleme. Şeful primăriei a recunoscut că au fost anumite probleme cu banii, că a fost un vârf de plată a unor datorii ale municipalităţii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Timişoarei prioritizează: Nu am avut bani destui, am plătit la bănci, la Ministerul de Finanţe, urmează Asociaţia Capitală Culturală
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș este în gardă și încearcă să prevină eventualele tragedii, prin controale. La ochi au fost luate obiectivele cu destinația alimentație publică, comerț și turism de agrement, zone cu afluență mare de persoane, care au fost și vor mai fi controlate de autorități. În perioada 1 iunie – 30 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Controale, amenzi și acțiuni de prevenire ale ISU Timiș. Atenționările pompierilor
Autostrada spre Serbia este un demers care există de mulți ani în… gândurile multora. Lucrurile încep să se miște, însă, în aceste zile. Două asocieri de firme s-au arătat interesate de realizarea studiului de fezabilitate. Cele două grupuri firme au depus deja ofertele la CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), acestea fiind în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme vor să realizeze studiul de fezabilitate pentru autostrada Timișoara-Moravița
În Timiș, de la începutul anului până în prezent, pentru servicii medicale farmaceutice au fost emise 762.611 prescripții medicale, suma decontată fiind de 106.057.467,51 lei pentru medicamente cu și fără contribuție personală și 61.888.660,81 lei pentru medicamente și materiale sanitare utilizate în programele naționale cu scop curativ. De la începutul anului 2019 până în prezent...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la începutul anului 2019, în Timiș au fost eliberate peste 760.000 de prescripții medicale
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com