Arhiva pentru luna: martie 2018

Pana unde merge pupincurismul. Cand un portar cere iertare primarului, cu mana… directorului sau

Pana unde merge pupincurismul. Cand un portar cere iertare primarului, cu mana… directorului sau

Portarul care l-a îndrumat pe edilul șef al Timișoarei să parcheze pe un loc nepermis, în curtea Clinicilor Noi, cere… iertate, pentru că a îndrăznit să-l perturbe! N-a făcut el, ci directorul Spitalului Municipal, care a coborât nivelul slugărniciei spre un prag aproape imposibil de depășit.

Rugaciunea inimii, cu parintele Iustin si parintele Pantelimon de la Oasa

Liga Studenților din Timișoara organizează sâmbătă, 17 martie, la Schitul Sf. Ioan Evanghelistul din Găbud, întâlnirea cu tema „Rugăciunea inimii”. Cei care vor să facă o astfel de călătorie îi vor putea asculta pe părintele arhimandrit Iustin Miron și părintele Pantelimon Șușnea, viețuitori ai Mânăstirii Oașa din Munții Șureanu.

întreruperi

Intreruperi de curent

E-Distribuție a programat luni, 5 martie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Romulus (p), Bd. Constantin Brâncoveanu (p), Odobescu (p), N. Labiș, O. Goga, C. Nemeș (p), Grofșoreanu (p), Constantin Noica (p), orele 10 – 15, str. Steaua (p), Secerii, Maior T. Mureșan, E. Zola (p), Eternității (p), J. P. Marat, Calea Torontalului

Protest al presei timisorene fata de atitudinea primarului Nicolae Robu, presedintele PNL Timis

Demersul nostru, al presei timișorene, își propune să aducă în atenția autorităților, a organizațiilor media din țară și din străinătate, a ONG-urilor care susțin libertatea de exprimare, dar și a persoanelor publice preocupate de această temă, derapajele grave ale primarului Timișoarei, Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.

jeremic

Lei adevarati! Baschetbalistii din Banat, revenire uluitoare pe terenul Stelei

CSM Steaua Bucureşti vs. BC SCM Timişoara se anunţa unul din cele mai tari jocuri ale etapei a 18-a din sezonul regulat. Şi aşa a fost. Doar că marea favorită a partidei, echipa gazdă, a cedat în faţa Timişoarei după un final incredibil de joc. „Leii din Banat” s-au impus cu 94-89, după ce au recuperat o diferenţă de 25 de puncte!

Primarul Timisoarei, parcat pe loc pentru persoane cu dizabilitati. S-a scuzat ca e din cauza… zapezii

De câte ori n-ați bătut mărunt din buze când ați dat peste o mașină care ocupa, fără să aibă acest drept, un loc destinat persoanelor cu dizabilități? Dar dacă vehiculul cu pricina aparține primarului Timișoarei, care susține că n-a văzut marcajul din cauza… zăpezii, de altfel aproape inexistente?

Recunoasteti personajul? Corydon

Nu cred că există cineva care să nu fi citit sau măcar ascultat, în superba interpretare a regretatului Florian „Moțu’” Pittiș, splendida poezie „Corydon” a lui Radu Stanca. Vă propun o nouă lecturare a versurilor, de această dată însă încercând să descoperiți dacă există o asemănare între eroul lui Radu Stanca și cineva „din orașul acesta”, Timișoara.

100 de persoane, la handbal pentru Mariuca! Si tu o poti ajuta pe micuta bolnava de leucemie

Sala Banu Sport a fost gazda unui eveniment aparte. Este vorba despre un meci de handbal în scop nobil. Grupul Mămicile Mai Tari ca Google (MMTCG) a intrat în teren, pentru a fi alături de Măriuca, o fetiţă bolnavă de leucemie, care are nevoie de transplant.

Editorial de Eugen Sasu

Desi se trage din Bocsig, primul barbat al urbei n-are „oua”

Dacă aș vrea să-mi bat joc de edilul, profesorul, omul și polistul Nicolae Robu aș zice așa: „Primarii liberali din Timiș sunt niște hoți, incompetenți și maeștri ai abuzului în serviciu”. N-am să spun așa ceva, în primul rând pentru că s-ar supăra pe mine cei mai mulți dintre edilii liberali care nu au nimic de-a face cu enunțul de mai sus.

simonis si robu

Cu demnitarii la psihiatru. Simonis (PSD): Timisoara are drept primar un circar cu apucaturi de tata

Are apucături „naziste” – asta crede despre primarul Nicolae Robu deputatul Alfred Simonis. PSD-istul anunță că vrea o lege care să permită schimbarea din funcție a oricărui demnitar care se dovedește că nu are discernământ. Nu demult, un alt deputat, liberal de această dată, voia ca nimeni să nu poată ajunge într-o funcție publică dacă nu are aviz psihologic.

asistenți maternali

Aproximativ 1.500 de angajati ai unei institutii din Timis au ramas fara sporuri

Primăvara a venit, din păcate, fără sporuri pentru angajații unei instituții din Timiș. Reprezentanții instituției care aparține de Consiliul Județean Timiș au cerut banii pentru sporuri pe 2018. Liderul CJ Timiș Călin Dobra spune că le va acorda acești bani dacă vor și justifica solicitarea.

Top