Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a intevenit în scandalul ultimelor zile din mediul academic, pornit de la finanțarea universităților de la bugetul național. Șerban susține că argumentele Ministerului Eduacției în repartizarea acestor bani sunt corecte. Respectiv, de-a fi suplimentate fondurile pentru sectoarele inginerești.
Viorel Șerban, preşedinte al Alianţei Române a Universităţilor Tehnice (ARUT), îl contrazice astfel pe rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, care a afirmat că banii s-au alocat pe criterii clientelare. „Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) i s-au alocat suplimentar, faţă de anul universitar 2017/2018, 60 de locuri la studiile universitare de licenţă, 85 la studiile universitare de master şi mai puţin cu 4 locuri la doctorat, în condiţiile în care nu am semnat scrisoarea deschisă de susţinere a D-lui. prof. dr. ing. Valentin Popa, exprimându-mă și public in acest sens. În ultimii ani, UPT si ARUT au solicitat în mod insistent o nouă modalitate de distribuire a locurilor pentru admitere, care să ţină cont de obiectivele asumate în Strategia Națională pentru Învățământul Terțiar Românesc 2015 – 2020. Datorită faptului că majoritatea sectoarelor performante din economia românească sunt asociate științelor inginerești (inclusiv agricultura), este absolut necesară corelarea ofertei actuale a învățământului terțiar cu nevoile pieței muncii”, a menționat Șerban. Rectorul UPT afirmă că, pentru prima dată, prin această distribuire au fost sprijiniți și absolvenții liceelor din mediul rural. „Ducerea în derizoriu a specializărilor din domeniul ingineriei, aprecierile cu iz de superioritate asupra politicilor duse de universităţile tehnice (din care unele sunt chiar mai vechi şi poate la fel de prestigioase ca o parte a universităţilor contestatare) le considerăm regretabile, dovedind lipsă de respect şi consideraţie. Nu vom răspunde în aceeași manieră și facem un apel tuturor universităților și structurilor asociative ale acestora la echilibru și moderație în mesajele si opiniile exprimate în spațiul public”, a mai arătat Șerban.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
„…echilibru, moderație și responsabilitate”. Asta seamănă cu campania electorală a celui trimis în judecată pentru crime împtorva umanităţii: „I.I., un preşedinte pentru liniştea noastră…” Dl rector V.S., urmaşul Titanului Cănit, pare unul croit pentru echilibrul ministrului agramatizat al educaţiei pesediste. Cine se aseamănă se cam adună, dragi tovarăşi şi pretini!
Rectorul Serban s-a gasit sa se exprime si sa ceara respect si viziune. El, care, dupa cum am vazut, incalca Legile, regulamentele si Carta UPT. El care toti vedem cum isi bate joc de Politehinica, impreuna cu slugile Davidescu, Dragan si Otesteanu!
El, care si-a luat ca prorectori si decani doar oameni pentru care schimbarea gastii (haitei) nu mai conteaza!. O rusine de om! Exponentul coruptiei!
Din fericire, „profesore”, cei ce gândesc ca tine reprezintă o minoritate în universitate. Șerban a dat de pământ la alegeri atât cu Vasiu, cât și cu Bordeașu (cu cel din urmă chiar de două ori!).
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
- Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
- Manfred Weber și Cristopher Cîrpaci recomandă Nicolae Robu
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
- Un „ŞI” care ar trebui să le dea multora bătăi de cap. Războiul lui Dominic Fritz cu baştanii
- Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Administratie
Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Citeşte tot articolul
Politica
Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
Citeşte tot articolul
Sport
Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Citeşte tot articolul
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Social
Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
Citeşte tot articolul
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook