Cât de imbecili își consideră PSD propriii membri și simpatizanți

Nu de puține ori am auzit lideri PSD sau propagandiști ai partidului arătându-se extrem de revoltați pe faptul că, în unele medii, votanții social-democraților sunt considerați needucați, nespălați și abonați la ajutoare sociale. Ba s-a ajuns și la calificative de naziști (inclusiv președintele Iohannis a fost astfel catalogat) vizavi de cei care îi consideră pe PSD-iști mai puțin umblați pe la școală. Dar ce ne facem când chiar liderii PSD își consideră propriii membri și simptizanți niște macaci fără o brumă de rațiune? Și o să mă explic.

Se știe recentul scandal al oribilelor postări făcute pe Facebook de mai multe organizații PSD din țară, prin care se arăta că pe Stadionul Național a fost, de fapt, huiduită Simona Halep, iar nu Gabriela Firea. Ba, s-a mai trucat și un filmuleț de către PSD București care să demonstreze același lucru. Mizerabilul demers n-a fost unul întâmplător, ci coordonat de la centru de șeful comunicării pe online al PSD. „Alertați organizațiile și grupurile de diseminare din județe. Maximizați impactul postării! Distribuiți în grupuri!”, au fost indicațiile date de la centru.

Atât de abjectul demers are mai multe conotații. În primul avem de-a face cu un atac absolut mizeribil și extrem de jegos la adresa a ceea ce are mai bun România la această oră. Fiindcă Simona Halep este principla victimă a acestei postări scârnave. Da, apoi s-a dorit reperarea onoarei țoapei lui Pandelică de Voluntari, copios huiduită de 20.000 de români veniți de bună voie pe stadion, nu mânați de la spate precum vitele. În al treilea rând, vedem că PSD nu renunță să mintă cu o dezinvoltură absolut halucinantă. Să spui că Halep a fost huiduită este ca și cum ai spune că Pământul este plat. Da, foarte probabil, jumătate din votanții PSD chiar sunt convinși de acest lucru, ba mai mult, mulți cred că Soarele se învârte în jurul lui Liviu Dragnea. Dar asta nu înseamnă să-i lași în ignoranță și să-i faci să creadă în continuare că Pământul e plat.

Nu în ultimul rând, servind o minciună atât de flagrantă ca fiind un adevăr, liderii PSD își cataloghează propriul electorat ca fiind format din imbecili cărora poți să le spui orice fel de enormități, iar ei să te creadă. De altfel, s-a văzut acest lucru și cu ocazia mitingului de sâmbătă, când zeci de mii de oameni habar n-aveau pentru ce au venit la București. Mulți spuneau că au venit împotriva lui Iohannis, fiindcă nu le dă salarii mai mari, de parcă nu PSD e la putere de șase ani.

În cazul mizeriei cu Halep, nici măcar nu avem de-a face cu o manipulare, fiindcă acolo se lucrează totuși cu jumătăți de adevăruri, iar pentru a manipula ai nevoie de o minimă inteligență. Minciuna grosolană cu Halep huiduită nu este nici măcar manipulare, este o mizerie fără margini și nici nu-ți trebuie cine știe ce inteligență pentru a o produce. Eventual ai nevoie de extrem de multă nesimțire și un stomac de rinocer.

Faptul că există vreo două televiziuni care își consideră audiența formată din descreierați care împart la zece indivizi un neuron e una. La urma urmei, există televiziuni de nișă. Unele se adresează, de exemplu, exclusiv copiilor, altele (Antena 3, RTV), doar acefalilor. Dar ca un partid să-și desconsidere în asemenea hal membrii și simpatizanții nu cred că s-a întâmplat niciodată, în întreaga lume. Și nu pot să nu mă întreb cum consideră PSD-iștii cu mai mult de un neuron în cap (sunt destui și din aceștia) această mizerie? Nu sunt deranjați că liderii lor îi cred niște pitecantropi care pot să înghită orice? Mai direct, le place să fie făcuți proști pe față de către propriii lideri? Dacă da, n-am ce să mai comentez.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (iunie 14th, 2018 at 13:28 )

Corect. PSD are un leadership total depasit de vremuri. Parerea mea este aceea ca Dragnea si trupa au impresia ca structura electoratului lor din 2016 este aceeasi cu cea din 1990. Fals. Eu insumi am votat lista PSD de la Senat Timis pentru ca am apreciat prezenta pe ea, la prima pozitie, a unui om realmente inteligent, Eugen Dogariu. Ca acesta din urma este inexistent in Parlament, este o greseala pe care mi-o asum. Si probabil ca mai sunt si altii ca mine, cu un IQ mai mare decat temperatura normala a corpului uman, care NU vor mai repeta niciodata greseala de a vota acest partid.

anteconbega a spus: (iunie 15th, 2018 at 08:04 )

Realmente inteligent, dar iaca DNA-ul… O poveste tristă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, se dezbat mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat de CNI...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, se dezbat mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat de CNI...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Top