Fără semafoare în Mărăști. Și șantiere peste șantiere în 2019, ca să nu mai fie aglomerație în trafic

A stat și-a cumpănit, a făcut și sondaj și acum anunță: semafoarele din Piața Mărăști vor fi oprite, cel puțin pentru moment. Primarul Nicolae Robu are și un mesaj pentru „hater-ii” care cred că e dezastru în oraș: a făcut multe pentru șoferi și urmează șantiere colosale.
medicină
Sondajul despre semafoarele din Piața Mărăști s-a încheiat, iar primarul Nicolae Robu a decis ca ele să fie oprite. „Avem o nouă realizare importantă în orașul nostru: turbogirația din Piața Mărăști. Am încercat-o atât fără semaforizare, cât și cu semaforizare. Fiecare variantă prezintă avantaje și dezavantaje specifice. Părerea a 79% dintre cei aproape 4.000 de repondenți este că e mai bine fără semafoare. Prin urmare, pt perioada următoare, vom scoate din funcțiune semafoarele și vom monitoriza cum merg lucrurile fără (evident, în luarea deciziei am avut în vedere și alte considerente, nu doar rezultatele sondajului, mai bine zis consultării cu dv, cetățenii)”, a anunțat edilul, pe Facebook.

Dacă tot e vorba de trafic, unul dintre punctele nevralgice ale Timișoarei, Robu a decis, cu această ocazie, să mai facă o dată inventarul lucrărilor de infrastructură derulate în ultimii șase ani. Edilul este convins că i se datorează fluidizarea traficului.

„Sistemul de mobilitate al unui oraș de talia și cu specificitățile Timișoarei este unul foarte complex. Noi ni l-am modernizat substanțial în acești 6 ani de când sunt Primar. Să ne imaginăm cum s-ar fi circulat astăzi în oraș, având în vedere creșterea uriașă în ultimii ani a numărului de mașini, fără:

  • noul pasaj Michelangelo
  • noile pasaje Popa Șapcă și Jiul, înlocuitoarele fostelor pasaje înguste omonime
  • axa Pictor Zaicu – Demetriade, funcționalizată
  • arterele înspre / dinspre Jimbolia, Lipova, respectiv Giroc -adică: străzile Cloșca+Ovidiu Bala, Calea Sever Bocu, Calea Martirilor- lărgite la 4 benzi
  • strada Podeanu lărgită la 4 benzi
  • străzile Surorile Martir Caceu și Aleea FC Ripensia, lărgite la 3 benzi pe sens
  • străzile Coposu, Pestalozzi și Tache Ionescu amenajate încât ambele cele 2 benzi carosabile ale lor să fie libere efectiv, nu blocate de mașini în staționare
  • noile străzi Legătura Torac – Stan Vidrighin și Prelungirea Bd. Sudului, plus mulțimea de noi străzi sau extensii de străzi existente pe lățime și / sau lungime în cartiere
  • cele peste 10 noi sensuri giratorii
  • etc., etc.Dar, mai avem foarte multe de făcut. Și le vom face”, a postat edilul.

Urmează noi șantiere. Pe termen scurt, ar fi vorba despre funcționalizarea intersecția Punctele Cardinale și lărgirea la 3 benzi a străzii „unisens” Martin Luther, lucrarea anunțată, de altfel, acum un an și jumătate, estimată la un timp de lucru de câteva zile și neîncepută. De asemenea, se anunță un nou șantier în partea de sud a orașului, și anume pe strada Arieș, între Casa Tineretului și Spitalului Județean, unde se vor face 3 benzi / sens.

2019 va fi însă acela care va testa la maximum nervii timișorenilor. Nicolae Robu anunță, pe de o parte, „lărgirile la mai mult de dublu” la podurile Eroilor și Dragalina, unde șantierele au început, teoretic, acum aproape 6 luni, dar în cazul ultimului s-au oprit aproape imediat, pentru că trebuie făcute unele modificări la proiect. Pe de altă parte, iată ce urmează anul viitor, când va trebui ca timișorenii să se înarmeze cu multă răbdare, în vederea unui 2020 care să-i facă mult mai fericiți în trafic.

„În 2019 vom ajunge și la stadiul «lucru pe teren» cu marile proiecte:

  • Pasajul Solventul (nou)
  • Pasajul Consiliul Europei (nou)
  • Podul Jiul (nou)
  • Podul ILSA (nou)
  • Inelul 4
  • Inelul 2”, a detaliat edilul.
  • Robu anunță și că va „persevera în preocuparea noastră neîntreruptă din 2012 pentru Centura Sud”. Vă reamintim, varianta ocolitoare a Timișoarei, lucrare finanțată de CNAIR, încă nu are semnat un contract de execuție, deoarece licitația încheiată în primăvară a fost contestată și acum așteaptă un termen la Curtea de Apel București. Aproape raiul în trafic va veni, la Timișoara, în aproximativ doi ani. „Când toate acestea și multe altele mai mărunte vor fi gata – estimez că până la finele anului 2020 -, în Timișoara se va circula altfel, în pofida faptului că numărul de mașini va crește în continuare foarte mult. De altfel, chiar rău nu se circulă nici acum și oricine poate vedea asta pe Google Maps, în comparație cu alte orașe similare. Numai în mintea hater-ilor e… «dezastru»”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Bts a spus: (septembrie 18th, 2018 at 15:23 )

Vorbiti de Marasti si aveti poza cu punctele cardinale …profesionisti dom-le !

TimisoreaAnca a spus: (septembrie 18th, 2018 at 16:33 )

Timisoara nu inseamna doar reparatii de strazi ci si:curatenie pe strazi,deratizare si dezinsectie,lumina pe strazi,siguranta si securitate,cultura si sport,cladiri de patrimoniu reparate etc.cerem prea mult dle primar?

Andrei a spus: (septembrie 19th, 2018 at 07:18 )

Pai dom” primar, s-au dus p…li de suflet cele 24 milioane de lei pemtru semaforizarea inteligenta?!

anteconbega a spus: (septembrie 19th, 2018 at 09:15 )

Exact Andrei, am mai spus-o: Lae West Nile îi consideră pe timişoreni, ca un venetic ce este, nişte cobai numai buni de folosit în experimentele lui costisitoare. Tragedia e că bagă mâna până la cot în buzunarul contribuabililor pentru a-şi satisface morbidităţile lui mentale! Ca să vezi câtă mârşăveală e între partidele din Timiş: nici o formaţiune politică, nici un lider mai de doamne ajută, nu dă în judecată Primăria cheltuitoare, direct pe liderul ei cănit, pentru banii aruncaţi pe semafoarele apărute ca ciupercile după ploaie, pe banii noştri! Vorba lui Victor Socaciu: „Bună ţară, rea croială/Mama ei de rânduială./Ăia hoţi, ăştia hoţi,/Mama lor la toţi!”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top