Verde în prima zi de școala în Mărăști și pe Martirilor. Într-un loc se fac marcaje, altul pare părăsit / FOTO

Se va circula în prima zi de școală și prin zona Mărăști, și pe Calea Martirilor, unde, în ultima perioadă, au fost restricții de trafic. Va fi redeschisă o trecere de pietoni în Mărăști, pista de biciclete de pe lângă Botanic va fi pe trotuar, iar pe la fosta baricadă se va merge tot ca înainte.

„Încă un lucru frumos și funcțional pentru Timișoara și timișoreni, realizat în timp record, cu o mobilizare exemplară și cu ajutorul Celui de Sus, care ne-a dăruit vreme bună! Luni, 10 septembrie, totul va fi dat în folosință, așa cum am promis”, a scris, pe Facebook, duminică, primarul Nicolae Robu. Acum totul e aproape gata, după ce șantierul din zona Mărăști a început încă din primăvară. S-a lucrat susținut abia în ultimele săptămâni, după ce s-a rezolvat problema vestigiilor descoperite odată cu primele săpături. Sensul giratoriu are o bandă în plus și au fost create benzi speciale pentru „la dreapta” pe strada Oituz, respectiv Calea Alexandru Ioan Cuza. Pe lângă Parcul Botanic a fost desființată, la începutul verii, pista specială de biciclete, însă vineri primarul Timișoarei anunța că iubitorii de pedalat vor avea o surpriză. Și… vor avea! Angajații de la SDM făceau, duminică seară, ultimele marcaje. Pe lângă Parcul Botanic este o bucată foarte largă de trotuar, unde, cel mai probabil, viitoarea pistă pentru bicicliști va fi delimitată cu niște linii trasate cu vopsea. Tot pe trotuar sunt desenate și pistele de biciclete din sensul giratoriu. Va fi redeschisă și trecerea de pietoni de pe strada Oituz, dar nu chiar în locul în care funcționa anterior, ci în fața Facultății de Arte.

A disparut baricada, au plecat și muncitorii

Celălalt șantier care le-a dat dureri de cap șoferilor, de această dată în partea de sud a orașului, este și el oarecum gata. Vorbim despre Calea Martirilor, unde a fost demolată, la finele săptămânii, vechea baricadă. Această operațiune, făcută de cei de la Colterm, s-a încheiat, dar traficul a fost redeschis la fel ca înainte. Sunt încă piloți de semnalizare pe mijlocul drumului, pe anumite porțiuni, iar dinspre Giroc, traversarea intersecției cu Mareșal Prezen se face tot ciudat. „După cele două zile, nu neapărat va fi și amenajată intersecția, dar amenajarea se poate face sub trafic restricționat. În primul rând se va face demolarea și după ce e demolată se poate circula, cel puțin restricționat”, declara, acum câteva zile, primarul Timișoarei. Șantierul din zonă a fost deschis în toamna lui 2016 și, conform proiectului, pe tronsonul de la Mareșal Constantin Prezan până la ieșirea din oraș trebuie amenajate patru benzi de circulație, precum și piste pentru biciclete și trotuare noi. SuperConstruct şi Electroechipament Industrial sunt firmele care fac lucrarea, pentru care vor primi 2,2 milioane de euro, banii provenind din bugetul local. Termenul de încheiere a șantierului era luna mai 2018.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit funcțional după două decenii este cel din Freidorf, rebotezat Cinema Johnny, după numele cunoscutului timișorean Johnny Weissmuller. Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „C30. Radiala Nouă de Vest (Centura – Solventul)”. Proiectul este unul extrem de important, va asigura o conexiune facilă spre noua Centură Vest,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali
Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981), un eveniment aniversar care recontextualizează un moment de referință în istoria mișcării artistice timișorene. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 decembrie 2024, în Galeria Paul Neagu, de la etajul II...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deschidere expoziție „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea pastorală de Crăciun a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
Top