Ripensia învie în derby. Victorie importantă contra Politehnicii

Conform hârtiei, alb-violeţii erau favoriţi cerţi în meciul cu Ripensia. Îi ajutau statistica, forma, locul din clasament şi, până la urmă, valoarea lotului. Dar întotdeauna într-un meci cu orgolii contează determinarea şi ambiţia.
ripensia
Şi Ripensia chiar avea mai mult de demonstrat, mai ales că la „directe” era 1-6, de la „rebranduirea” celor două grupări. Cum „Ripi” chiar a ajuns cu cuţitul la os, elevii lui Suciu au administrat, băieţilor lui Petruescu un scor italian, 1-0, chiar pe terenul trupei viola.

Per total,, Ripensia a fost echipa mai activă, care şi-a dorit mai mult cele trei puncte, în timp ce „echipa suporterilor” a părut, din motive neştiute, destul de blazată. Istoria partidei s-a scris în minutul 31, când Alexandru Popovici a scăpat pe contraatac şi, după ce l-a driblat şi pe portarul Murariu a înscris un gol vital, de trei puncte. S-a încheiat Politehnica – Ripensia 0-1, dar un meci departe de parfumul jocurilor din liga a IV-a, şi chiar din sezonul trecut.

ASU rămâne pe locul 11, cu 17 puncte, în timp ce „Ripi” scapă de locurile retrogradabile şi se clasează pe 14, cu 12 puncte. Violeţii nu au nicio scuză însă dacă nu obţin o victorie cu ACS Poli runda viitoare, în timp ce Ripensia trebuie să dubleze acest succes cu încă unul, în etapa a 13-a, cu U Cluj.

ASU Politehnica: Murariu – Nicolescu, Coadă (Bănică 63′), Scutaru (cpt.), Cherecheş – A. Ignea, Vidrăsan – Bedea, Bozian, I. Plămadă (Miholca 78′) – Velici
Antrenor: Cosmin Petruescu

Ripensia: Păduraru – Ad. Popa, M. Toma, Ţiereanu, C. Toma (cpt.) – Burdeţ, Apro – Al. Popovici (Zaluschi 72′), Anghelina, Dumiter (Monea 90+3′) – M. Gueye
Director sportiv: Radu Suciu
Eliminat: Mansour Gueye 89′ (cumul de cartonaşe galbene)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Praf a spus: (octombrie 14th, 2018 at 20:36 )

Ce trebuie sa faci sa te numesti conferentiar si sa pui in opera asemenea piese execrabile:o pasa inainte zece inapoi.Noroc cu cate o faza fixa.

erp a spus: (octombrie 14th, 2018 at 21:12 )

Spectatori?Cred ca va e si jena sa amintiti.Unde sunt suporterii echipei ,,suporterilor,, pe o astfel de vreme,la o astfel de ora?Daca scria Anda articolul,sunt convins ca ne sunea ca au fost aprox 2mii.Vor muri incet si ei,in anonimat,atunci vom scrijeli noi peretii,ca baietii.

Aloha a spus: (octombrie 14th, 2018 at 21:27 )

au fost vreo 2500 de oameni azi. cati au fost la ACS cu Ripensia?

@aloha a spus: (octombrie 14th, 2018 at 21:54 )

Inseamna ca ala de pe Prosport ce scria ca sunteti 6sute cu indulgenta , manipuleaza grosolan.Reveniti-va,2500 nu veti mai fi in toata istoria existentei voastre,s-a terminat.6mii v-ati adunat la ,,derby-ul,, cu Uta,iar la barajul acs-ului cu ei au fost 13mii,statistica e online.Visati in continuare,nu costa nimic.

drucker a spus: (octombrie 14th, 2018 at 22:02 )

Care „echipa a suporterilor” ?!?
E echipa Institutului Politehnic .Druckeria are un contract de management si atat .
Cat despre asistenta intr-un derby, jenanta .

@Aloha a spus: (octombrie 14th, 2018 at 22:14 )

Cum sa ai pretentia sa te numesti „echipa suporterilor ” cand tu ai 300 de spectatori la meciurile jucate pe teren propriu ?
Uitati-va la U Cluj sau Petrolul .Sunteti demni de mila.

Poli 21 a spus: (octombrie 14th, 2018 at 22:35 )

Cenzura la debanat ??? Nu se poate!!

Erp&druker a spus: (octombrie 14th, 2018 at 23:29 )

Cred ca voi sunteți demni de mila… Niște bolnavi clonati…. Va moare Recaș :))))

drucker a spus: (octombrie 15th, 2018 at 07:51 )

Am sustinut intotdeauna ca ACS Poli e o clona , dar la fel e si ASU .Daca ar fi altfel de ce doar 300 de spectatori vin constant la meciurile ASU ?
In Timisoara sunt cateva mii de polisti care veneau pe Dan Paltinisanu .

@drucker a spus: (octombrie 15th, 2018 at 09:15 )

Tu minti mai rau ca Robu, de la o posta se simte mirosul de fanatic Recaș, care are pijama cu Lae :)))

drucker a spus: (octombrie 15th, 2018 at 21:45 )

Ceva argumente , auzim si noi ?

Dupa cit imi dau eu seama , esti unul dintre cei care in urma cu ceva ani nu prea stiai unde e Dan Paltinisanu (stadionul) , El Monumental cum ne placea noua sa-l numim : -).
Atunci , noi umpleam minim 3 sectoare in Peluza Sud ,la meciurile lui Poli , chiar si cand era pe ultimele locuri .Ne numeam COMMANDO VIOLA si am fost promotorii fenomenului ultras in Romania .
In 1995 Commando Viola devine una dintre primele asociatii ale suporterilor cu statut juridic .
Intr-un episod viitor o sa-ti povestesc si istoria denumirii Commando Viola Ultra Curva Sud , de unde provine , ideea cui a fost ,cum au aparut primele grupari si de ce , chestii de genul asta .
Nu o mai arde cu Recasul sau Robu ,ca nu ai nici o treaba cu fenomenul .

Remember Poli Timisoara .
Respect CVUCS .

@drucker a spus: (octombrie 16th, 2018 at 10:05 )

Auzi ma la el, a fost in Peluza Sud. Atunci ori esti obezu de Iustin ori Dode, desi nu pari a fi chiar asa analfabet ca el :))) In afara de astia nu stiu pe nimeni din peluza care sa se fi indragostit de Recas si de Laie.

drucker a spus: (octombrie 16th, 2018 at 16:22 )

Da , vad ca esti cetatean si nu ai nici o treaba cu fenomenul ultra.
Nu-i nimic , important e sa inveti .

Deci : Commando Viola Ultra Curva Sud vine din asocierea , Commando Ultra Curva Sud (grupare din peluza Romei) si Viola (culoarea Fiorentinei si a Politehnicii).
Inainte de CVUCS , la inceputul anilor 90, bennerul afisat pe gard in peluza era COMMANDO POLI .
Erau anii cand fenomenul ultra , era la apogeu in Italia, fenomen din care s-au inspirat majoritatea gruparilor ultra din Europa.
E adevarat ca Torcida (Hajduk Split ) s-a infiintat in anii 50 , sau Grobarii (Partizan) in 1970, dar astea sunt exceptii.
Acum nu o sa-ti povestesc de ce Livorno are peluza „de stanga”, sau Lazio „de dreapta „.Pt ca o sa-ti explodeze creierul de prea multa informatie .
Ca sa intelegi fenomenul ar trebui sa mergi la un Hajduk-Dinamo Zagreb ,Roma-Lazio ,etc ,sau macar Zvezda-Partizan .

In rest , tot 300 ?
:-))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top