Începe campania de curățenie pe stil nou. Vor fi containere în peste 120 de locuri din Timișoara

Noua campanie de curățenie, care a înlocuit vechea curățenia de toamnă, va începe în noiembrie. Nu veți mai putea lăsa obiectele de care nu mai aveți nevoie la marginea carosabilului, ci va trebui să le duceți la containerele amplasate în mai multe locuri din oraș. Programul va fi anunțat săptămâna viitoare.

Campaniile de curățenie de toamnă și primăvară, așa cum erau ele cunoscute de timișoreni, au devenit istorie. De acum, vor fi, de patru ori pe an, campanii de colectare a deșeurilor voluminoase, respectiv a deșeurilor periculoase. Acestea vor fi organizat în baza contractului între între Retim și ADID – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș.

„Săptămâna viitoare vom avea programul de colectare. Sunt între 120 și 130 de locații unde vor fi amplasate acestea. Containerele vor fi amplasate pe zone, va exista un program clar. Contractul cu ADID în ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere prevede doar desfășurarea campaniilor de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase, patru de fiecare pe an”, spune Romeo Ursu, directorul ADID.

Foarte important! Nu veți mai putea lăsa la marginea drumului sau la colțul străzii lucrurile de care nu mai aveți nevoie prin casă. Va trebui să le duceți la containerele ale căror amplasamente vor fi anunțate săptămâna viitoare. Containerele pentru deșeuri voluminoase vor avea 22 mc, iar cele pentru deșeuri periculoase, 7 mc. Deșeuri voluminoase înseamnă mobilier, obiecte de uz casnic și sanitar și altele. Deșeurile periculoase sunt ambalaje de la produse de igienizare, baterii și acumulatori portabili, ambalaje de la vopsele pe bază de ulei, ambalaje de spray-uri și de la produse utilizate în amenajări interioare și altele. Nu se colectează televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere.

De asemenea, trebuie reținut că obiectele care se aruncau la vechile campanii de curățenie nu vor mai putea fi duse, în restul anului, la punctele de colectare ale Retim, ci vor fi ridicate la noile campanii trimestriale.

Timișoara este oricum plină de rampe ilegale de gunoi, apărute aproape la fiecare colț de stradă. Polițiștii locali au dat sute de amenzi, dar acestea nu prea sperie nesimțiții. Sancțiunile pentru persoane fizice sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei, iar cele pentru persoane juridice, între 1.000 și 2.500 de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top