Un braconier, candidatul conservator la CJ Timis

Surpriză de proporţii la Partidul Conservator Timiş. Candidatul partidului la şefia Consiliului Judeţean Timiş a fost desemnat un fost miliţian, care, anul trecut, s-a ales cu dosar penal pentru braconaj. Costel Roman a fost şeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Timiş.

În noiembrie 2010, Costel Roman a fost prins de poliţişti pe fondul de vânătoare de la Pişchia, în portbagajul maşinii sale fiind descoperită o căprioară moartă. Roman le-a spus celor care îl opriseră pentru control că a făcut un lucru bun, pentru că a împuşcat căprioara aflată în agonie, după ce, în prealabil, o lovise din greşeală cu maşina. Povestea nu i-a înduioşat pe poliţişti, care i-au întocmit, la vremea respectivă, dosar penal. Costel Roman, vicepreşedintele PC Timiş, va da piept în sondajul comun al partenerilor din USL cu Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, şi Alin Nica sau Cristian Buşoi din PNL. Roman s-a dat mare joi, la anunţarea candidaturii din partea PC. El susţine că este singurul om care l-a putut potoli pe celebrul interlop Mircea Veraxa, pe care l-ar fi arestat de nu mai puţin de nouă ori. Tot el i-ar fi arestat pe cei implicaţi în megascandalul de pe Odobescu. Roman s-a retras din poliţie în 2005, iar anul trecut s-a înscris în PC. „N-am activat înainte în niciun partid. Mi-am dorit să mă alătur Partidului Conservator datorită deschiderii, recunoscută deja în plan naţional, pe care o are pentru tineret, pentru bolnavi şi pentru copiii fără sprijin. Am vrut să fac parte din echipă, pentru că am văzut că programul propus este deosebit. Candidaţii celorlalte partide sunt oameni cunoscuţi, pentru care am o stimă deosebită, toţi suntem însă egali în faţa votului”, a spus Roman. Alături de Roman, Maria Grapini, preşedintele PC Timiş, va intra în lupta pentru Primăria Timişoara. Grapini se va confrunta cu colegii din USL Timiş, Sorin Grindeanu (PSD) şi, foarte probabil, Nicoale Robu (PNL).

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

vanatorul a spus: (aprilie 28th, 2011 at 16:44 )

La asa partid, asa candidat!

popa a spus: (aprilie 28th, 2011 at 17:12 )

la asa alianta, asa partid! Amin!!!

Taur a spus: (aprilie 28th, 2011 at 22:19 )

PC-ul are o deschidere spre informatori si colaboratori ai fostei securitati.Cine se aseamana se aduna!!!Nici-o sansa la Primarie pentru candidatii PC-ului!

Sorry a spus: (aprilie 28th, 2011 at 23:03 )

Asta e Uniunea Social Liberala PSD, PNL, PC! De rasul curcilor

Gigea a spus: (aprilie 28th, 2011 at 23:04 )

Asta e USL – PSD, PNL, PC. De rasul curcilor

crin a spus: (aprilie 29th, 2011 at 10:47 )

liberalii s-au compromis total! s-au aliat du securisto -comunistii!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum

În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude

Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea municipalității timișorene pare circumspectă asupra respectării termenului pentru finalizarea lucrărilor la noul campus al Liceului Lenau. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se au în vedere aplicarea de penalități constructorului. Oficialul spune că se vede o intensificare a ritmului de lucru pe ultima sută de metri, dar aceasta ar fi ceea ce el numește ”sindromul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea Primăriei Timișoara estimează că finalizarea lucrărilor la campusul Lenau ar putea fi întârziată
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Ghiroda se anunţă două zile de mare sărbătoare, muzică și tradiție. Pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena din curtea Căminului Cultural vor urca artişti de renume ai Banatului, dar nu vor lipsi dansul şi activităţile pentru copii. Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Rusalii, Ruga de la Ghiroda. Două zile de mare sărbătoare, tradiție şi multă voie bună
În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.