Comunicare „bulgareasca” la Poli! Ionut Popa nu a anuntat conducerea clubului despre amicalul cu Pobeda

Comunicarea la Poli Timişoara este la pământ! Conducerea clubului habar nu are de programul primei echipe, ceea ce duce la situaţii penibile. Ultima mostră în care comunicarea a scârţâit între conducere şi antrenorul Ionuţ Popa a fost săptămâna aceasta, când, din cauză că nimeni din conducerea clubului nu a fost informat despre un joc amical (nici măcare preşedintele Sorin Drăgoi!), unul dintre jucătorii importanţi din lot a scos bani din propriul buzunar pentru a fi cumpărat combustibilul cu care a fost alimentat autobuzul pentru o deplasare până în comuna Dudeştii Vechi!

ionut popa

Ionuţ Popa a profitat de pauza competiţională generată de jocul primei reprezentative de fotbal cu Polonia şi a organizat un joc amical, miercuri, cu Pobeda Dudeştii Vechi. Jocul a avut loc în localitatea situată la 80 de kilometri de Timişoara, elevii lui Popa impunându-se cu 5-1. Până aici, toate bune şi frumoase, programarea unui joc oficial într-o astfel de perioadă fiind chiar necesară. Au ieşit însă la iveală mai multe informaţii care întăresc faptul că în cadrul clubului timişorean debandada şi proasta organizare sunt la ele acasă. Mai exact, conform gsp.ro, deplasarea s-a făcut după ce un jucător important din lot (din informaţiile noastre, este vorba despre Marius Croitoru) ar fi scos din propriul buzunar 400 de lei, pentru a alimenta autocarul clubului cu motorina necesară pentru parcurgerea drumului dintre Timişoara şi Dudeştii Vechi. Gestul fotbalistului timişorean, caracteristic echipelor care evoluează în eşaloanele inferioare, a fost posibil pentru că Ionuţ Popa şi staff-ul pe care îl coordonează nu au anunţat conducerea clubului despre amicalul cu Pobeda Dudeştii Vechi. Mai mult, despre deplasarea în localitatea timişeană nu a ştiut nici măcar şoferul, care a fost informat de jucători despre eveniment cu doar câteva ore înainte de plecare!

dragoi

Surse din cadrul clubului timişorean ne-au confirmat că jocul amical s-a concretizat în urma unei invitaţii primite de Ionuţ Popa din partea lui Gheorghe Nacov, fost primar al localităţii timişene, care a oferit un ospăţ pantagruelic jucătorilor de la Poli după terminarea jocului disputat în nocturna arenei „Hristo Stoichkov”. În mod normal, conducerea lui Poli ar fi trebuit să fie informată despre amicalul de la Dudeştii Vechi. Mai trebuie amintit că, recent, pe adresa clubului timişorean a sosit o invitaţie pentru un joc amical din partea bulgarilor de la ŢSKA Sofia, echipă antrenată de românul Edy Iordănescu. Oferta a fost declinată pentru că jocul amical ar fi urmat să se desfăşoare în Bulgaria, ceea ce ar fi presupus costuri pe care clubul timişorean nu şi le permite.

Șefii clubului au emis totuși un comunicat care nu face decât să confirme debandada. „Conducerea clubului a primit o ofertă pentru disputarea unui meci de verificare în deplasare, în weekend-ul care urmează, pe terenul echipei bulgare ȚSKA Sofia. Toate cheltuielile urmau să fie suportate de clubul care a făcut invitația. Staff-ul tehnic a refuzat această variantă, antrenorul preferând să joace o partidă cu formația din Dudeștii Vechi, pentru a nu fi obosiți jucătorii, fără să anunțe în timp util conducerea privind asigurarea cheltuielilor de transport. În ceea ce privește datoriile față de jucători, conducerea clubului va plăti o parte din salariile restante în cursul săptămânii viitoare”, spun oficialii lui Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Robu a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 17:40 )

Pai Popa e depășit se știe,se bucura la doua fripturi ,dar Drăgoi doarme pe el .
Pai când ai unul ca Drăgoi care habar nu are ,ce sa faci ,face Popa ce vrea din el .
Dezorganizare totala condusă de Drăgoi.

FONSECA a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 19:26 )

Absolut tot ce se intampla in clubul asta e scarbos. Dar asa e cand organigrama unui club e populata cu personaje reprobabile, indiferent ca te uiti pe verticala sau pe orizontala. Sa nu uitam ca pastorul clubului e unul si acelasi pesonaj grobian care a umplut orasul cu semafoare. Du-te-n Rusia, Robule, dupa soferii de la RATT. Sa-i iei cu tine si pe Dragoi si Birlic, doi baieti cu ochi albastri din preajma Bucurestiului aciuiti prin Timisoara.

soryn a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 19:35 )

debandada? proasta comunicare? proasta organizare? … si care este problema? sau la ce trebuie sa ne miram???
pai nu sintem pe ultimul loc in prima liga cu 0 (zero) puncte, dupa 15 etape, pornita cu -14 pcte, pai nu se intrevad alte depunctari? … pai nu sintem CMPDP ??? … pai … ce sa ne mai surprinda?
pe mine ma surprinde cum de mai exista echipa asta? serios … cu datorii, cu depunctari, cu jucatori neplatiti (si aia de ligi inferioare), fara suporteri … domnilor … echipa asta este un adevarat miracol …
PS: de ce nu luati exemplu de la „fratii” din liga a doua … introduceti CUTIA MILEI , pe bune … ca aici mai apar niste baieti de la partid, niste prietini cu stare … ar fi mai bogata decit la „sarantocii” aia de pe stiinta …

Polist a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 20:17 )

Are si Ionut Popa un staf foarte slab niște lingăi nu fac nimic i-l ling pe popa in cur nu au nici o treaba cu organizarea vai mama lor sant curios când i-l schimba pe popa unde mai antrenează mari secunzi si marele turcas

Petre a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 21:42 )

Organizare de 2 lei.Pai nu au un delegat la echipa ,sau daca au ,doarme in post sau s-a imbatat !

alin ilin a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 21:45 )

Sabineee, se vede ca n-ai nici o treaba cu fotbal. Nu Ionut Popa tb sa anunțe președintele cu privire la program. El îl anunță pe marele conducător Rica Neaga…care sta mai mult la București. Iar primar la Dudestii Vechi e Cucalan Bono, nu Gheorghe Nacov. Documentează puțin cd scrii, te rog. Faci și tu presa, exact ca Dragoi și Birlica fotbal. Papagalilor!

Pif a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 23:06 )

Musat e delegat lui Recas conform siteului …..deci ce treaba are Neaga, probabil era beat sau cand e treaz pune la pariuri.

Mmm a spus: (noiembrie 10th, 2016 at 23:29 )

Omul de legătură dintre echipa si conducere este acum neaga. Dar el a aterizat aici din postura de antrenor de liga 3. E modest omul. Ceilalți 2, Drăgoi si Birlica probabil de gundesc cum sa mai ciordeasca ceva.. lăsați -ma si cu Dragoi asta. Pai omul are probleme cu legea…mai discutăm, veți vedea. Iar celălalt, jepcarul de Birlica…un gunoi. Un profitor, prieten cu Massone. Afara toți.

Self a spus: (noiembrie 11th, 2016 at 09:45 )

Tot criticati,pe stadion nu veniti deloc,iar aici sunt numai frustrati care au fost dati afara de pe la club ca au adus datorii de milioane de eur si au retrogradat echipa .
Hai Poli !

birlic a spus: (noiembrie 11th, 2016 at 09:56 )

Popo,important e sa fi binecuvantat masa ,ca nu a stiut si dragul de Dragoi de pomana ,nui nici-un bai ,sa fie primit .Hadeti baieti ca sunteti buni ,nu va descurajati .

pif a spus: (noiembrie 11th, 2016 at 22:39 )

si cine a jucat? si cit a fost scorul?

pif a spus: (noiembrie 11th, 2016 at 22:42 )

si apropo „bulgareasca”, de fapt romineasca, ca bulgarii comunica mai bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești

Sportivii CSM Timișoara, care se pregătesc la cea mai de tradiție sala din oraș, în zona Dacia, s-au remarcat încă o dată la o competiție importantă. Zilele trecute au avut loc finalele Campionatului Național de seniori, iar doi sportivi din Timișoara au avut evoluții apreciate. Alin Măranu, la categoria 67 kg a reușit să cucerească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital

Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între două tramvaie, în zona Badea Cârțan din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal si victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Ridicarea celei de a patra clădiri din complexul imobiliar Xcity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente, va fi finanțată în urma unui nou acord semnat între dezvoltatorul imobiliar Wallberg și Banca Transilvania. Dezvoltatorul a obținut autorizația de construcție pentru a patra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va găzdui, la mijlocul lunii viitoare, în organizarea primăriei, dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie”. Întâlnirea despre ce a însemnat Revoluția și cum ne-au modelat ultimele decenii va avea loc Cinema Timiș, în data de 15 decembrie, de la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie”
Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între două tramvaie, în zona Badea Cârțan din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal si victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital
Deputatul USR de Timiş, Cătlin Drulă, s-a dezlănţuit la adresa liderilor PSD, pe marginea scandalului Nordis, în care au fost vehiculate numele a trei lideri social-democraţi, doi dintre aceştia fiind din Timişoara.   Cătălin Drulă afirmă că problema celor trei lideri nu este doar faptul că au legături cu Nordis, dar au şi minţit. “PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catălin Drulă, atac dur la liderii PSD în scandalul Nordis: “Așa arată banditismul de stat”
Judecătoria Sânnicolau Mare a validat mandatele celor şase consilieri locali din partea PNL pe care conducerea judeţeană i-a exclus din partid. În atare condiţii, constituirea noului Consiliu Local se va putea face fără probleme vineri, 22 noiembrie. Situaţia cel puţin bizară de la Sânnicolau Mare a fost rezolvată în justiţie, marii perdanţi fiind din nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiş a pierdut şi „războiul consilierilor” din Sânnicolau Mare. Cei şase consilieri excluşi din PNL au fost validaţi în instanţă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că un preşedinte al României precum Marcel Ciolacu ar fi un adevărat pericol pentru siguranţa naţională. El a enumerat marile vulnerabilităţi ale liderului PSD, începând cu prietenia cu teroristul Omar Hayssam.  Cosmin Şandru afirmă că nu poţi fi preşedinte al României, atâta timp cât stai la masă cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru, despre Marcel Ciolacu: “Este un real pericol pentru țară, pentru siguranța națională”
Elena Lasconi și USR au lansat, duminică, programul electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare de la finalul acestui an, mizând pe un set de măsuri ambițioase. Printre principalele propuneri se numără reducerea taxelor, eliminarea influențelor politice din educație, orientarea sistemului de sănătate către prevenție printr-un Pilon 2 accesibil tuturor românilor, reforma justiției prin introducerea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de țară propus de Elena Lasconi și USR: reducerea taxelor, depolitizarea educației și reforma justiției
Scene de secol 19, cu “străzi” desfundate de noroi, oameni la limita sărăciei, cu mulți copii, care trăiesc într-o mizerie cruntă, în colibe de carton și resturi, fără apă curentă sau energie electrică și căldură – astfel arată cartierele mărginașe precum Canton 6 de la Gara de Sud, Kuncz sau colonia “Africa de Timişoara” –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canton 6 – cum arată “restructurarea urbană” a administrației USR pentru săracii Timișoarei de la periferia orașului
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului. În fapt, la data de 16.11.2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhar periculos la doar 20 de ani!
Licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de demolare are un câștigător, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Alegerea a fost făcută dintre 13 oferte. Licitația oficială pentru desemnarea firmei sau asocierii de firme care să demoleze vechea arenă a fost lansată în luna septembrie, după dispute devenite chiar și subiect de alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost decis cine se va ocupa cu demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu
Top