Locuitorii comunei Denta vor fi chemați din nou la urne peste câteva luni. Ei își vor alege un nou primar, după ce, la finele săptămânii trecute, a încetat din viață Iacob Slavoliub.

Iacob Slavoliub (PSD) își începuse, în iunie 2016, al patrulea mandat ca primar al comunei Denta. El a murit însă la finele săptămânii trecute, din cauza unei grele suferințe, și a fost înmormântat luni la prânz. Atribuțiile sale urmează să fie preluate, până la organizarea de alegeri, de viceprimarul Petru Tapanov. „Secretarul Primăriei Denta trebuie să trimită către Prefectura Timiș o adresă, alături de certificatul de deces. Apoi vom face o adresă către Ministerul de Interne și vom solicita organizarea de alegeri anticipate in Denta. Viceprimarul va conduce interimar comuna. Alegerile ar urma să aibă loc în iunie sau iulie”, spune prefectul Mircea Băcală.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
Drum bun, Bato! Păcat ca te-ai înconjurat de oameni precum bulgaroiul ala de viceprimar, care încă din campania electorala spunea ca vrea sa devina vice pentru ca tu vei crapa în scurt timp iar el va fi viitorul primar. Urat caracter! Rămânem cu eternul loser-candidat Lulu, cu alde Tapanov, Cerb și celelalte animale.
!!!pt. denta, nu intru in discutii, dar „bulgaroiul” cum il numesti a dus tot greul primariei in ultimul an si jumatate, nu are de-a face ce natie e omul, ideea e sa fie bun manager , gospodar si bine intentionat pt. comunitatea sa.
Asta nu scuza cu nimic faptul ca mai ca ii dorea moartea lui Bata ca sa-i ocupe scaunul. Spune ceva despre om.
… pt. cel care se ascunde in spatele pseudonimului ,,denta,, : dar cand ai fost in ,,echipa,, loser-ului ti-a placut ?…
Bata a a ajuns la al patrulea mandat de primar, dovadă că a fost iubit de consăteni. Să-i arunci în cârcă lui Petru Tapanov că şi-a dorit moartea lui Bata e o mizerie.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
- Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
- Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
- Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
- Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
- Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
- Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
- Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Administratie
La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Citeşte tot articolul

Politica
Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Citeşte tot articolul

Sport
Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
Citeşte tot articolul

Social
Întâlnire europeană la UPT cu un subiect fierbinte: AI și viitorul muncii
Citeşte tot articolul

Sănatate
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Timp liber și cultură
La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Vineri se redeschide Baza de agrement a STPT de pe strada Renașterii
Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Premiera românească a filmului FJORD, ofertă de 900 de locuri la Timișoara
La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
As Tour Timişoara vă propune o vacanţă de vis în spectaculoasa insulă Rodos
STPT sărbătorește Ziua Internațională a Copilului în Parcul Copiilor în cadrul proiectului „Cireșar”
Surprize din „CODRU” pentru copii de 1 Iunie! Un troilebuz va prinde viață în Parcul Copiilor
Electroruga de la Buzad şi turneul de fotbal juvenil de la Dumbrăvița, recomandările Visit Timiş pentru weekend-ul prelungit dedicat copiilor
Trei zile dedicate copiilor la Iulius Town: cadouri, concert Familia Melimi, Discoteca Copiilor, tobogane gonflabile și nu numai la Happy Kiddo Days
Zile de mare sărbătoare la Ghiroda, de Rusalii. Pe lângă Rugă, cei mici vor avea o zi specială de 1 iunie
Economic
CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
Întâlnire europeană la UPT cu un subiect fierbinte: AI și viitorul muncii
Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
Au apărut primele imagini cu noua structură metalică de la Podul Muncii/Foto
“Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally





































Comentarii prin facebook