În naivitatea mea, am tot crezut că oricât de dificilă ar fi situația financiară și juridică la ACS Poli, tot va găsi „Tata Lae” o soluție. Trăiam acel sentiment de predare când știai că totul merge nasol, dar trebuia cumva ca patronatul public să vină cu ceva, să salveze situația de rahat în care ne aflam. Așa și cu Cea Mai Poli Dintre Toate Poli. Că doar nu era să cred că Nicolae Robu e nebun să promită atâtea performanțe dacă știa că nu se poate. Ceva-ceva, un as în mânecă, un morcov în fund tot trebuia să se găsească și pentru ACS Poli. Când Curtea de Conturi a blocat finanțarea în urmă cu doi ani la fel am zis. A venit Guvernul Grindeanu cu a sa ordonanță de urgență și ni s-a confirmat că în vreun fel toate se rezolvă în țara asta. Apoi a venit Oficiul Concurenței și numai Primăria Timișoara a dat înapoi. Restul țării pompa bani nestingherit în fotbal. Și atunci am zis că „Tata Lae” are negocieri cu nu știu ce privați, că nu e bună varianta să ne dăm pe mâna „hulpavului” om de afaceri, dar decât să murim, tot e mai bine. Dar echipa n-a ajuns la nimeni, tot cu miloaga la firme pentru supraviețuire până ajung banii de televizare.
Însă oricât de naiv aș fi, oricâte așteptări paternaliste (neonorate) aș avea de la „Tata Lae” în problema fotbalului timișorean, finalul procesului cu Curtea de Conturi a lăsat ACS Poli fără variante. Cu datorii lunare la ANAF, cu restanțe la jucători, situația la prim-divizionara alb-violetă a devenit ca-n bancurile cu radio Erevan: ACS Poli nu are de primit bani de la primărie, ci are de dat. Cea mai mare parte din cele peste șapte milioane de euro revine prejudiciu creat de ACS și mai puțin la alte sporturi. Să tot fie vreo cinci milioane de euro. Bun, primarul Robu va mai trage de timp o vreme până să încerce să ia bani de la echipa sa de suflet. Se va eșalona cu duhul blândeții, însă finalmente acolo se va ajunge, la executare. Iar când se va ajunge la așa ceva, numai falimentul va face ca acel prejudiciu să fie asumat ca pierdere la consiliul local, nu știu dacă și cu consecințe pe vreo persoană fizică.
Încărcarea ACS Poli cu încă câteva milioane de euro datorie e ca și cum ai deconecta bolnavul de la aparate. Primarul Nicolae Robu nu mai are acum nici măcar varianta aia de rezervă, de a invita un investitor privat să patroneze clubul. Opțiune față de care „Tata Lae” făcea oricum nazuri de fată mare. Nu o mai are, pentru că nimeni nu va prelua o afacere apăsată de datorii așa de mari, când poate cocheta cu variante timișorene mult mai ieftine și stabile financiar din liga a doua fotbalistică. Știți ce regret din tot acest deznodământ? În primul rând, că noi suntem proști și alții bagă bani ca șmecherii. Apoi îmi mai pare rău că se duce dracului o echipă pentru care s-a muncit să fie pusă pe picioare. Iar când s-a reușit cu mari sacrificii, tragem obloanele. Centrul de copii și juniori va fi vânat de tot felul de geambași și iarăși investițiile făcute de oamenii locului se vor duce spre tot felul de oportuniști.
În locul lui „Tata Lae” aș încerca ceva, dar „Tata Lae” nu acceptă sfaturi, așa că vorbesc degeaba. Aș încerca măcar să mut șmecherește un nucleu de jucători spre o altă echipă timișeană de divizia B. Cel mai simplu, lăsându-i liberi de contract prin neplata salariilor. Nu ai decât garanția cuvântului dat, nu poți obliga un jucător să nu se răzgândească. După ce devine liber, oricine poate pleca la altă echipă pe bani mai mulți și mai siguri, dar altă soluție nu văd să salvăm ce se mai poate salva din fotbalul de primă ligă din Timișoara. Și mai am o mare amărăciune. Că acest mare eșec al administrației în problema fotbalului nu va lăsa numai regrete, ci chiar mult mai multe zâmbete și râgâituri de satisfacție. Final de drum.
Comentarii prin facebook