Noaptea Muzeelor la Timișoara: de la lupte cu săbii, la tehnologie 5G / FOTO

Super-tehnologie, muzică medievală, artă modernă. Doar câteva dintre „ingredientele” Nopții Muzeelor în orașul de pe Bega. Timișorenii au profitat de vremea perfectă și au ieșit, sâmbătă, la o plimbare… culturală de toată frumusețea.

E mai, e Noaptea Muzeelor. Sâmbătă, 19 mai, a fost din nou eveniment cu porți deschise la muzeele din Timișoara. Și nu numai. În Bastionul Theresia a fost, din nou, spectacol de muzică medievală, cu prezentare de arme și tehnici de luptă din trecut, dar și jocuri cu focul. În rolurile principale, cei de la Asociația de reconstituire istorică și păstrare a tradițiilor Losonczy Istvan. Peregrinii și Lupus Dacus. A fost, din nou, multă lume în curtea vechii cetăți a Timișoarei, iar spectatorii au fost de toate vârstele. Mulți dintre ei au ales să viziteze și colecțiile Muzeului Național al Banatului: fie să admire trofee de vânătoare, la Expovenatoria, fie să arunce un ochi în galeria lui Ștefan Popa Popa’s, fie să studieze instalația „de pământ” a celor de la Baraka.

La Muzeul de Artă a fost concert cu olimpicii Philip Goron și Lucas Kohl, iar curioșii au putut viziona expozițiile „Loss of Soul”, semnată Reszegh Botond, cea de icoane vechi bănățene, de artă bănățeană veche și de artă europeană. Expoziția Corneliu Baba a fost repanotată cu lucrări aflate exclusiv în colecția MArT, iar lucrările extravagante și inedite semnat Victor Vasarely au fost, pentru mulți, atracția serii. La Casa Artelor, în Galeria Pygmalion, a putut fi vizionată minunata expoziție de desene a lui Andrei Medinski. „Prin gaura cheii” este o colecție de povești intime, „spuse” cu ironie și tandrețe de un artist timișorean special. A fost „Noaptea Muzeelor” și la… sediul Nokia Timișoara. Aici a avut loc expoziția „Evoluția sistemelor de telecomunicații“, o călătorie în timp în domeniile comunicațiilor fixe și mobile, al calculatoarelor și roboticii. Curioșii au putut interacționa, de asemenea, prin realitatea virtuală cu echipamente din industria de telecomunicaţii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Kelby Kramer, al treilea transfer al verii

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara a mai perfectat o mutare pentru sezonul viitor. Kelby Kramer (24 de ani, 2,13 metri, 115 kilograme), un jucător american care în momentul de față activează în Venezuela, este noul pivot al echipei bănăţene. Născut la Rock Springs (statul Wyoming) pe 17 august 1999, acesta a absolvit Minnesota State University,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kelby Kramer, al treilea transfer al verii
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Rusaliile, mare sărbătoare la creştinii ortodocşi. Obiceiuri şi tradiţii

La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare la creştinii ortodocşi. Obiceiuri şi tradiţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

aerotim

Aeroportul Internațional Timișoara, în top III la transport aerian de marfă

Aeroportul Internațional Timișoara e pe locul III în ţară, când vorbim despre transportul aerian de marfă. Nu are curse internaționale spre destinații nenumărate sau extraordinare, dar AIT se poate lăuda de o poziție excelentă în domeniul transporturilor aeriene de mărfuri. Conform datelor oficiale de la Statistică, cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aeroportul Internațional Timișoara, în top III la transport aerian de marfă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara a mai perfectat o mutare pentru sezonul viitor. Kelby Kramer (24 de ani, 2,13 metri, 115 kilograme), un jucător american care în momentul de față activează în Venezuela, este noul pivot al echipei bănăţene. Născut la Rock Springs (statul Wyoming) pe 17 august 1999, acesta a absolvit Minnesota State University,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kelby Kramer, al treilea transfer al verii
Primăria Timișoara continuă lucrările de întreținere și reparare a drumurilor precum și a rețelelor de apă și canalizare din oraș și pe parcursul verii, astfel încât vor surveni închideri de circulație rutieră în mai multe zone din oraș. La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria restricționează circulația rutieră pe mai multe străzi din oraș
Aeroportul Internațional Timișoara e pe locul III în ţară, când vorbim despre transportul aerian de marfă. Nu are curse internaționale spre destinații nenumărate sau extraordinare, dar AIT se poate lăuda de o poziție excelentă în domeniul transporturilor aeriene de mărfuri. Conform datelor oficiale de la Statistică, cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aeroportul Internațional Timișoara, în top III la transport aerian de marfă
La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare la creştinii ortodocşi. Obiceiuri şi tradiţii
La prima întâlnire pe care cei din PNL Timiş au avut-o după alegerile locale, marea supriză a fost prezenţa lui Nicolae Robu. El a reuşit să-i irite pe cei prezenţi, pretinzând că, dacă nu ar fi candidat susţinut de PNL, ar fi câştigat Primăria Timişoara. Prima reuniune a liberalilor de după alegerile locale, nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la prima întâlnire a liberalilor din Timiş de după alegeri. A fost prezent şi Nicolae Robu, care a reuşit să-i irite pe cei prezenţi
Activitatea s-a reluat în forță pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei. Circa 400 de persoane, inclusiv muncitori dulgheri, fierari, mecanici, șoferi, laboranți s-au aflat săptămâna aceasta pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Sud. Cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara spun că stadiul lucrării se aproprie de 90%. La partea de drum se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara anunță că lucrările la Centura Sud au ajuns la 90 la sută din total/Foto
La primul meci al tricolorilor de la Campionatul European de Fotbal, timp de 90 minute, România a trăit unele dintre cele mai intense emoții, iar finalul a fost aplaudat la unison de întreaga țară. Emoţiile au fost intense şi printre numeroşii timișoreni veniţi să urmărească meciul în Iulius Town, care, în continuare, difuzează toate partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciul României la EURO 2024 se vede pe terasa exterioară din Iulius Town Timișoara
Un multiplu campion al Austriei și totodată căpitanul naționalei acestei țări se alătură lotului echipei de baschet SCM Timişoara pentru sezonul 2024-2025! Conducătorul de joc Bogić Vujošević (31 de ani, 1,90 metri, 87 de kilograme), ultima dată la BC Viena, și-a dat acordul pentru a evolua în alb-violet. El a fost adversar în ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Căpitanul Austriei, jucător cu 14 trofee în carieră și vicecampion mondial U19, va juca în alb-violet
Top