Jumanca n-a trecut examenul de la Primăria Timișoara! A făcut 8,66 puncte, deși avea nevoie de minimum 50!

Lucrurile se complică pentru Romanița Jumanca, președintele OFSD Timiș, care ar trebui să susțină joi, 24 mai, interviul pentru postul de la Primăria Timișoara. Jumanca a trecut de proba dosarelor, dar n-a fi reușit să ia proba scrisă. Serviciul de Resurse Umane al PMT, condus de Rodica Aurelian, a încălcat din nou legea. UPDATE: Joi după-amiază, cu oră înainte de proba interviului, SRU a publicat rezultatele concursului. Jumanca a făcut 8,66 puncte, deși avea nevoie de minimum 50!

Rezultatele de la concursul de angajare în Primăria Timișoara organizat pe data de 17 mai au fost ținute la secret până în după-amiaza zilei de 22 mai. Asta, deși lucrările au fost corectate bine mersi încă de a doua zi după concurs. Rezultatele n-au fost afișate decât după patru zile și atunci incomplet. Lipseau cu desăvârșire posturile de la Serviciul Reglementare Monitorizare Proiecte și Ameliorare Mediu, la care s-au înscris câteva zeci de persoane, printre care și șefa femeilor social-democrate din Timiș, Romanița Jumanca. Aceasta viza un post de consilier I principal. Cum se pot afișa parțial rezultate de la un concurs organizat într-o instituție publică poate explica eventual deja celebra șefa a Serviciului Resurse Umane din PMT, Rodica Aurelian. Cert este că surse din primărie au găsit, la rândul lor, o explicație pentru această situație: Jumanca nu a reușit să ia examenul! Ca ea, și alți candidați.

Joi, 24 mai, la ora 16, candidații care au trecut proba scrisă sunt programați la interviu. Oricum, termenul pentru anunțarea rezultatelor a trecut deja. Conform art. 62, alin (3) din HG 611/ 2008, acestea trebuie afișate în maximum trei zile lucrătoare de la susținerea fiecărei probe. În cazul Jumanca, termenul a expirat marți, 22 mai. Soluția pentru spălarea rușinii prietenei premierului Vasilica Viorica Dăncilă ar veni, spun aceleași surse, tot dinspre Rodica Aurelian. Aceasta ar căuta motive pentru anularea concursului, invocând vicii de procedură. Nu e prima dată când Rodica Aurelian interpretează legea după bunul plac, fiind stat în stat în Primăria Timișoara. Ei i se datorează o altă palmă pe obrazul administrației locale, și anume scandalul de la Teatrul German, unde Lucian Vărșăndan nu a fost lăsat să-și continue mandatul de director, din cauza unei interpretări personale a legii de către Aurelian. Vărșăndan a câștigat deja în primă instanță procesul cu PMT. Altfel, Romanița Jumanca ar fi vizat angajarea în primăria condusă de liberalul Nicolae Robu pentru a-și netezi calea spre postul de prefect de Timiș.

UPDATE: SRU a afișat, joi după-amiază,rezultatele concursului susținut de Romanița Jumanca. S-a întâmplat cu o oră înainte de susținerea interviului, programat joi, 24 mai, ora 16. Președintele OFSD Timiș a „reușit” să facă 8,66 puncte, pentru a putea fi declarată admisă având nevoie de minimum 50 de puncte. Sursele noastre spun că s-a încercat, până în ultimul moment, găsirea unui motiv pentru anularea concursului. Pentru că nu s-a putut, s-au afișat rezultatele, la două zile după termenul maxim prevăzut de lege…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

banateanul a spus: (mai 24th, 2018 at 12:24 )

DEMISIA DIN FUNCTIA POLITICA PENTRU PREJUDICII URIASE DE IMAGINE ADUSE PSD de catre tovarasa jumanca romanita.

maricica a spus: (mai 24th, 2018 at 13:34 )

chiar n a pus veorica o vorba buna la robu??? nu se poate sau o fi si jumanca de talia veoricaaai…la fel de proasta

ary a spus: (mai 24th, 2018 at 16:03 )

Zici psedista zici proasta.

anteconbega a spus: (mai 25th, 2018 at 11:08 )

Măi, frate, din 14 candidaţi doar o Lăcărmioară a fost admisă? Cu o floare nu se face primăvara în iarna Primăriei bocsigarului! Cu ce-l are la mână Aorelia pe ALDE Robu de face ce vrea muşchii dânsei? Poate cu Ionutz…

Adrian Popescu a spus: (mai 25th, 2018 at 14:19 )

Vad si un Serpe pe lista? Ruda cumva cu seful coltermist?

Marga a spus: (mai 27th, 2018 at 00:33 )

Saraaacaaa, ce rusiiiiineee ! Lasa, draga, cu nivelul acesta de pregatire ajungi ministru. Ca nu esti suficient de….ca sa ajungi prim-ministru.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.